Anul 2025 se dovedește a fi unul dintre cei mai complicați din ultimii ani pentru administrația locală câmpineană, din cauza unui context bugetar atipic și a numeroaselor constrângeri impuse pe parcurs.
Bugetul local al Câmpinei a fost aprobat la 25 martie, ca urmare a întârzierilor apărute la nivel central în procesul de adoptare a bugetului de stat. Această întârziere a afectat în mod direct capacitatea administrației locale de a-și planifica și implementa proiectele în timp util.
Situația s-a complicat suplimentar începând cu luna octombrie, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 52/2025, care a impus noi restricții bugetare pentru toate autoritățile publice locale. Măsurile au fost menite să limiteze cheltuielile în contextul general tensionat al finanțelor publice, dar au redus considerabil marja de manevră a administrațiilor locale.
Mai mult, în data de 8 octombrie, Direcția Generală a Finanțelor Publice a transmis autorităților locale câmpinene o decizie prin care a diminuat cu 2.263.000 lei sumele provenite din cotele defalcate din impozitul pe venit – fonduri care ar fi trebuit să revină municipiului Câmpina încă de la începutul anului.
Este și motivul pentru care ieri, 15 octombrie, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local, care a aprobat o nouă rectificare bugetară.
Exercițiul financiar al anului 2025 rămâne unul dificil pentru Primăria Câmpina, cu impact direct asupra ritmului investițiilor publice și asupra planificării pentru anii următori.
5 Comentarii
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!




Dificil dar tot se organizează tot felul de șușanele , tărguri,zile ale orașului…etc.Și la Cămpina este exact ca la guvern: reforme= taxe și impozite mărite doar pentru unii.Cei mai proști. Restul ? Trai pe vătrai, combinații, spectacole, congrese, greve la mult prea plătiți i magistrați…România 2025= corupție, sărăcie, indolență, nepăsare, prostie căt cuprinde…cum să fie haur la 40% ???, un simulacru de partid plin de măscărici și tiranizat de un analfabet, reforme eșuate, un prim ministru care se luptă cu imbecilii de la psd, principalii autori ai dezastrului economico- moral ai României, și cam atăt. E suficient , cred eu, pentru a te întreba dacă mai are rost să rămăi în această țară!🤭
Eu am plecat de mult și plătesc mereu prostimea din primărie dar expatrieze tot ce pot că banii că nu merită să dau banii la PSD și ei să manipuleze
Dupa 100 de festivaluri de tot rasul, ne vaitam ca nu avem bani? Vorba unuia acum ceva timp, „Corul bocitoarelor” :))
Foarte adevărat comentariul domnului Diss, pentru șușanale și tot felul de prostii are doamna primar bani, pentru ce contează nu are. Și mai e un lucru care devine practică la administrația asta: nu se mai transmit toate ședințele live. Păi cum așa? Până și Moldoveanu transmitea tot, unde e transparența? De ce nu vedem și noi ședința de ieri?
Vedeti că se bagă”moaste” la BIG! Se pupa numai pe bază de car..,pardon,de voucher😁.