Kaufland sponsorizează Spitalul Municipal
cu 200.000 euro
De mai multă vreme, Kaufland se chinuie să treacă de toate etapele birocratice pentru a construi un supermarket – alţii spun chiar un mall – în Câmpina, pe un teren care a aparţinut societăţii IRA. Cea mai mare problemă de care s-au lovit cei de la Kaufland, în relaţia cu administraţia locală, a fost cea a asigurării accesului din B-dul Nicolae Bălcescu, dar despre toate controversele am scris la momentul respectiv. Ei bine, cele două părţi au căzut la pace, accesul la viitorul complex comercial urmând să se facă printr-o bandă de preselecţie. Într-un fel, preţul accesului în viitorul centru comercial dinspre centru este… o sponsorizare de 200.000 euro, pe care firma Kaufland o face. Administraţia locală a stabilit şi „destinatarul” acestei sponsorizări – Spitalul Municipal.
Consiliul de Administraţie şi primarul Horia Tiseanu au stabilit priorităţile
Recent a avut loc o întâlnire între managerul Spitalului Municipal, Consiliul de Administraţie al acestei unităţi medicale şi primarul Horia Tiseanu. Cu acest prilej s-au trecut în revistă nevoile instituţiei, stabilindu-se priorităţile spre care se vor îndrepta banii de la Kaufland.
„În întâlnirea pe care am avut-o cu Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal am stabilit nevoile de reparaţii curente şi dotările urgente de care are nevoie Spitalul Municipal şi care vor fi realizate din această sponsorizare. Cu acest prilej am constatat că sunt secţii care arată mai bine, cum este cazul Pediatriei, Neonatologiei sau Chirurgiei, unde s-au făcut investiţii, marea majoritate tot din sponsorizări. La modul concret, s-a stabilit că priorităţile pentru fiecare secţie şi etaj în parte sunt: reparaţiile la instalaţiile sanitare şi înlocuirea unor obiecte de mobilier, la etajul al cincilea, la Secţia de Pediatrie. La Boli Interne – înlocuirea geamurilor cu termopane, zugrăveli, reparaţii uşi şi, mai ales, reabilitarea instalaţiei sanitare, care este într-o stare jalnică. La Chirurgie nu va fi nevoie de prea multe intervenţii, doar nişte zugrăveli şi igienizări, dar nu de prea mare importanţă. La Ginecologie trebuie înlocuite geamurile cu ferestre tip termopan. Acolo unde s-a mutat deja Secţia ORL de la Poiana s-au făcut lucrările necesare şi este în curs de amenajare spaţiul pentru Secţia de Urologie, aici find necesare nişte obiecte de mobilier noi. Se impune izolarea termică pentru a preveni igrasia la etajul întâi, la secţia de Terapie Intensivă, în vreme ce la parter, la Secţia de Radiologie, este nevoie de înlocuirea geamurilor cu ferestre termopan şi modernizarea grupurilor sanitare. La toate acestea se mai adaugă necesitatea schimbării instalaţiei de încălzire, practic a caloriferelor care sunt în mare parte colmatate şi nu mai fac faţă cerinţelor, iar în perspectivă va fi nevoie şi de realizarea unui rezervor pentru apă, astfel încât spitalul să nu rămână fără apă atunci când se opreşte în localitate se produce vreo avarie sau au loc lucrări de schimbare a conductelor”, a afirmat primarul Horia Tiseanu.
Edilul-şef a mai vorbit despre deschiderea pe care a văzut-o la conducerea spitalului pentru rezolvarea cât mai multor probleme cu banii din această sponsorizare, dar şi despre faptul că sponsorizarea nu va acoperi toate aceste investiţii. În aceste condiţii, unele lucrări vor fi finanţate de la bugetul local, în cursul anului viitor.
Viitorul centru comercial Kaufland
va avea două intrări
În noile condiţii, la proxima şedinţă a Consiliului Local se va aproba un plan urbanistic de detaliu privind modalitatea de acces în viitorul centru comercial. „Vor exista două intrări, una prin Strada Sălaj, iar o alta, cu o bandă de preselecţie, prin B-dul Nicolae Bălcescu. Eu am convingerea că treptat, odată cu modernizarea tuturor străzilor din zona Autogării, principala cale de acces la acest centru comercial va fi prin Strada Sălaj”, a spus primarul Horia Tiseanu.
Parcare nouă la Spitalul Voila
Vorbind despre lucrările necesare la Spitalul Municipal Câmpina, primarul Horia Tiseanu a făcut câteva precizări legate şi de Spitalul de Psihiatrie Voila. „Aici realizează, undeva pe partea stângă, o parcare pentru personalul spitalului, dar şi pentru cei care vin în vizită la pacienţi, astfel încât să nu mai fie blocate aleile de acces la pavilioanele spitalului. Recent, a fost aici un control de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi s-a constatat că maşini ale angajaţilor spitalului sau ale vizitatorilor blocau aceste căi de acces. Nu este o investiţie foarte mare, dar este importantă şi este executată de angajaţii Atelierului de Reparaţii Străzi din cadrul Primariei”, a menţionat primarul Horia Tiseanu.