Marţi, 21 decembrie, la Casa Tineretului a avut loc o adevărată sărbătoare a CSM Câmpina, o sărbătoare la care au fost prezenţi foarte mulţi suporteri, obişnuiţii de fiecare duminică ai CSM-ului, dar şi oaspeţi de seamă – preşedintele PNL, Crin Antonescu şi soţia acestuia, Adina Vălean, precum şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Semcu. Partea artistică a sărbătorii a fost asigurată de formaţia „Alesis”, iar Moş Crăciun nu a ocolit pe nimeni.
CSM Câmpina s-a întâlnit cu suporterii
Înaintea spectacolului cu formaţia Alesis, oferit gratuit de conducerea clubului CSM Câmpina, acţionarii, membrii staff-ului tehnic şi administrativ, precum şi jucătorii formaţiilor de seniori şi de juniori C s-au întâlnit cu suporterii cei mai fideli ai echipei fanion a Câmpinei. Astfel, o mare parte a celor mai fideli spectatori, prezenţi în fiecare duminică la meciurile lui Gânju & Co au umplut până la refuz sala mică a Casei Tineretului. A fost un dialog între oficialii formaţiei şi suporteri, după ce fiecare dintre cei prezenţi a primit o legitimaţie de membru al CSM, dar şi mici suveniruri cu însemnele clubului câmpinean.
În vreme ce pe un ecran au rulat imagini de la ultima victorie din campionat, 3-2 la Cornu, preşedintele Virgil Guran le-a vorbit celor prezenţi despre ceea ce a însemnat în ultima jumătate de an CSM Câmpina, dar şi despre ceea ce se intenţionează a se realiza nu numai în returul actualei ediţii de campionat, dar şi în viitoarea ediţie, în care CSM Câmpina va activa în eşalonul de elită al fotbalului judeţean. Virgil Guran le-a vorbit oamenilor nu numai despre CSM, ci şi despre necesitatea ca localitatea noastră să aibă o bază sportivă multifuncţională, deschisă tinerilor, dar şi tuturor celor care doresc să facă mişcare în aer liber.
„În Câmpina există potenţial pentru realizarea unui adevărat centru olimpic de pregătire la nivel naţional. Este vorba despre terenul din incinta Căminului Petrol, bazinul de înot care se realizează în apropiere, stadionul Rafinăriei, dar şi posibilitatea de a realiza în spatele acestuia un alt teren de antrenament. Toţi copiii Câmpinei ar trebui să aibă acces la acest bazin şi chiar să fie puse la dispoziţia lor mijloace de transport pentru ca măcar una – două ore pe lună, sub supravegherea unui cadru didactic specializat, să poată învăţa acest sport. Dacă există dorinţă şi puţină bunăvoinţă, Câmpina ar putea deveni un reper în sportul românesc, cu toate avantajele, inclusiv economice, care decurg de aici. De asemenea, mulţi dintre copiii dumneavoastră ar putea astfel avea şansa să se pregătească în condiţii deosebite şi – de ce nu? – poate să ajungă sportivi de nivel internaţional”, le-a spus Virgil Guran oamenilor prezenţi la întâlnirea cu CSM-ul.
Cu acelaşi prilej, Sergiu Negoiasă a prezentat noul tricou pentru returul actualei ediţii de campionat şi le-a vorbit oamenilor despre spiritul CSM-ului, despre dorinţa de a deveni o mare familie.
Întâlnirea nu se putea încheia fără un scurt recital de colinde şi fără ca fiecare component al formaţiilor de seniori şi juniori ale CSM-ului să primească un mic dar din partea lui… Moş Crăciun.

Alesis, show de zile mari
Spectacolul cu Alesis oferit gratuit câmpinenilor de conducerea clubului CSM Câmpina s-a bucurat de un succes deosebit, peste 600 de oameni luând loc în sala de spectacole a Casei Tineretului.
Printre refrenele foarte cunoscute ale formaţiei Alesis, s-a prezentat şi o scurtă istorie a CSM-ului de Sergiu Negoiasă şi Daniel Ioniţă, iar pe scenă au fost invitaţi cei care au dat viaţă acestui proiect fără precedent pentru Câmpina. Astfel, după prezentarea acţionarilor, a urmat prezentarea staff-ului tehnic şi administrativ al clubului, la urmă fiind lăsaţi adevăraţii actori ai fotbalului – jucătorii. Mai întâi jucătorii de la echipa de seniori, apoi şi cei mai mici dintre juniori, cei care participau chiar în acele zile la Cupa „Moş Crăciun”. Mai mult, juniorii CSM-ului au aruncat mingi de fotbal în sală, aşa cum la meciurile de pe teren propriu se aruncă în tribune câte un tricou la fiecare gol marcat, o tradiţie extrem de frumoasă, o idee inedită în peisajul fotbalistic românesc.
Virgil Guran le-a vorbit oamenilor prezenţi în sala Casei Tineretului despre ceea ce se doreşte a fi CSM Câmpina, despre sprijinul de care această echipă ar trebui să se bucure, inclusiv din partea administraţiei locale. Nu au lipsit nici „înţepăturile” către administraţia locală: „Se cheltuiesc miliarde de lei din banii dumneavoastră pentru a aduce tot felul de formaţii la Câmpina, când avem aici o trupă cum este Alesis care cântă fantastic şi care ştie să facă la modul real un adevărat show”.
Şi, într-adevăr, Alesis a făcut un show de zile mari, ridicând de multe ori sala în picioare şi încheindu-şi recitalul, nici nu se putea altfel, cu imnul CSM-ului!

Virgil Guran a oferit o surpriză de proporţii celor prezenţi la spectacolul cu formaţia Alesis oferit de CSM Câmpina. Astfel, lângă Virgil Guran s-au aflat Crin Antonescu, preşedintele PNL, Adina Vălean, soţia preşedintelui PNL şi europarlamentar din partea aceleiaşi formaţiuni politice şi Adrian Semcu, preşedinte PNL Prahova şi vicepreşedinte a Consiliului Judeţean.
Adresându-se mulţimii, Crin Antonescu a avut decenţa de a nu se antrena într-un discurs lung, cu valenţe politice, vorbind despre faptul că a fost ministru al Tineretului şi Sporturilor şi a încheiat urând tuturor celor prezenţi „Sărbători fericite!” Adina Vălean şi Crin Antonescu au primit legitimaţii de membri de onoare ai CSM Câmpina, o minge cu autografele jucătorilor şi câte un tricou, „pentru a ne recunoaşte când vom juca în Champions League”, după cum a ţinut să spună preşedintele Virgil Guran.
La plecare, Crin Antonescu a declarat: „Am venit cu mare plăcere pentru a fi alături de Virgil Guran, la un moment de sărbătoare. Încerc să fiu mereu alături de astfel de acţiuni şi nu uitaţi că am fost ministru al Tineretului şi Sporturilor, de mandatul meu legându-se introducerea acelor rente viagere care se mai primesc şi astăzi de sportivii de frunte ai României. Mă bucur să văd că mai există oameni care iniţiază şi derulează astfel de proiecte cu tineri şi pentru tineri, vizând şi sportul de performanţă. Apoi, din punctul meu de vedere, fiecare localitate ar trebui să aibă o bază sportivă pentru buna desfăşurare a unor asemenea activităţi. Îi mulţumesc lui Virgil Guran pentru invitaţie şi ţin să urez prin intermediul dumneavoastră tuturor câmpinenilor sănătate, un An Nou mai bun şi Sărbători Fericite!”
La rândul său, Adrian Semcu a declarat că „pentru realizarea unei săli de sport cu o capacitate de 2.000 de locuri în Câmpina vom da şi noi, Consiliul Judeţean o mână de ajutor, pentru ca în localitatea dumneavoastră să apară o astfel de sală, absolut necesară pentru sportul câmpinean”.