Ameninţarea Prefecturii a fost pusă în practică, iar Consiliul Local va fi chemat în faţa instanţei pentru că a aprobat realizarea unei căi de acces spre Mănăstirea Augustinienelor Sf. Rita de pe Dealul Muscel. Practic, prin această hotărâre, pentru că noua cale de acces se suprapunea cu o parte a traseului de motocros, acesta ar urma să fie desfiinţat. Prefectura Prahova a trimis, cu mai bine de o lună în urmă, o adresă oficială către Consiliul Local Câmpina, dar acum acesta a hotărât, la precedenta şedinţă, să rămână consecvent şi să menţină hotărârea iniţială, acum, cele două părţi se vor judeca în faţa instanţei de contencios administrativ. Primul termen a fost fixat la 2 iunie 2009.
Articole similare

Noua grădiniță din strada Uniunea Europeană, dată în administrare Grădiniței cu Program Prelungit nr. 9
15 mai 2025

Spectacol de zile mari în semifinalele Cupei României: CSO Văleni și CSO Boldești-Scăeni vor juca finala
15 mai 2025
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!