Sunt sigur că nu ne dăm seama de fundătura culturală în care ne regăsim, fiind luaţi cu una, cu alta, dezbătând crizele care se succed. Şi nimic nu oferă o imagine mai devastatoare României anului 2017 decât debandada în care se află piaţa editorială autohtonă. Gabriel Liiceanu, direct interesat în acest fenomen, în postura sa de patron de grup editorial major, readuce în discuţie recent, într-un articol, prăpastia care separă România de alte ţări din Uniunea Europeană. Discrepanţele sunt uriaşe şi, dacă în anumite domenii am progresat remarcabil după 2007, anul primirii noastre în selectul club, de la care se împlineşte anul acesta, pe tăcute, un deceniu, în privinţa evoluţiei culturale dăm încontinuu înapoi.
Piaţa de carte din România s-ar ridica undeva la cifra de 60 milioane de euro, la o populaţie de aproximativ 20 de milioane de oameni. Împărţind, ar rezulta că fiecare persoană din ţara asta cheltuieşte, în medie, doar 3 euro pe an pentru a cumpăra o carte, indiferent de domeniu. Foarte puţin, oricum ai lua-o! Cât trei-patru din celebri kilmetri valahi de autostrada care, se ştie, sunt printre cei mai scumpi din lume, indiferent dacă vorbim despre munte sau câmpie. Cât cea similară din Bulgaria, cu amendamentul că în ţară vecină nu au rămas mai mult de 7 milioane de locuitori. Să ne comparăm cu piaţa editorială din Ungaria (230 milioane de euro la 10 milioane de locuitori)? Sau cu cea din Cehia (432 milioane de euro tot la o populaţie de 10 milioane de locuitori)? Să lăsăm la o parte cazurile nordice, ştim bine că oamenii de acolo sunt blestemaţi cu ierni foarte lungi şi televiziuni proaste (nu un Can-Can TV sau Antena Stars, ca să nu mai aducem în discuţie sutele de emisiuni de spălare a creierului furnizate de televiziunile de Agitpro). Putem aminti doar că Germania, cu o populaţie de patru ori mai numeroasă (şi de douăzeci de ori mai educată) decât România are o piaţă a cărţii în valoare de 9,6 miliarde de euro. Adică de aproape 160 de ori mai valoroasă decât cea din ţară noastră.
De ce se întâmplă asta? Există explicaţii logice? În primul rând pentru că românul generic nu mai citeşte. A descoperit că dacă nu poate trăi fără ţigări, alcool, smarphone şi Antena 3, în schimb o poate face foarte bine fără să pună mâna pe o carte cu lunile şi anii. Cartea este un duşman public. Cartea este privită ca un moft. Dacă numărul românilor care ar cumpără măcar o carte pe luna ( şi astfel ar cheltui, să zicem, o suma modică de 20 de lei) s-ar ridică la 4-5 milioane, cam cât reprezintă populaţia activă a ţării, altfel s-ar pune problema. Iar dacă oamenii ar cumpăra cărţi, probabil că s-ar şi concentra să le citească. Sau să încerce.
O carte poate fi proastă sau, de ce nu, se poate întâmpla să nu-ţi placă. O carte este un risc (nu numai să o scrii, dar şi să o cumperi). Iar dacă s-ar vinde de două sau trei ori mai multe cărţi, atunci efectele acestui fenomen ar fi directe. Librăriile nu s-ar desfiinţa unele după altele (chiar şi în Bucureşti – în tot judeţul Prahova abia dacă mai funcţionează 4-5), lăsând locul bet-urilor, caselor de amanet, magazinelor de second hand şi farmaciilor (a căror prezenţă în spaţiul public a explodat, dovedind gradul de sănătate fizică al populaţiei, la fel cum dispariţia librăriilor dovedeşte boala spirituală). Editurile nu ar trăi cu transfuzii (subvenţii publice, şi acestea rare – Administraţia Fondului Cultural Naţional derulează sesiuni de depunere a proiectelor în genericul domeniu cultural cu sume totale de 4-5 milioane de lei, de două ori pe an, adică sunt puse la bătaie sume care se învârt în jurul a 3-4 milioane de euro, o suma ridicol de mică – sau subvenţii private, şi mai rare pentru că a subvenţiona cultura nu aduce imagine precum fotbalul). Iar scriitorii ar simţi că sunt scriitori şi nu fundraiseri*, şi poate că nu s-ar mai certa între ei şi bate pentru un public din ce în ce mai puţin numeros şi capricios, ci s-ar concentra mai intens asupra actului creator şi a ideii – ce lăsăm viitorului? (Oricum, nu trebuie să-i condamnăm prea mult din moment ce pe nimeni nu interesează întrebarea asta fundamentală)
Codruţ CONSTANTINESCU
*) Fundraiser – persoană care strânge fonduri
