Tânărul de 24 de ani a fost reclamat la Poliţia Municipală Câmpina în cursul zilei de ieri, 22 iulie, ziua în care dintr-un autoturism neasigurat din oraş au dispărut subit două telefoane mobile de pe bancheta din faţă.
Foto cu caracter ilustrativ |
Cazul a fost preluat de poliţiştii de investigaţie din Câmpina care acum efectuează cercetări penale privind sustragerea celor două telefoane mobile dintr-un autoturism de către târărul găsit vinovat : „La data de 22 iulie, persoane necunoscute au sustras cele două telefoane mobile de pe bancheta din dreapta față a unui autoturism lăsat neasigurat. În urma verificărilor efectuate, s-a reușit identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 24 de ani și totodată, recuperarea bunurilor sustrase. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. În continuare se desfășoară cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.