BREAKING NEWSȘtiri

VIDEO 🎦 Petiție împotriva clasării a 382 de clădiri din Câmpina ca monumente istorice

Asociația Câmpina Curată a lansat astăzi, 22 septembrie, o petiție publică adresată autorităților locale și naționale, prin care solicită reanalizarea unui plan urbanistic ce prevede clasarea a 382 de imobile din Câmpina drept monumente istorice, inclusiv Rafinăria Steaua Română. Petiția, intitulată „NU BLOCAȚI ORAȘUL! LĂSAȚI CÂMPINA SĂ SE DEZVOLTE!”, avertizează că inițiativa ar paraliza dezvoltarea municipiului.
Propunerea, inclusă în documentația de actualizare a Planului Urbanistic General (PUG) (care este în consultare publică, până pe 29 septembrie, pe site-ul Primăriei Câmpina), vizează nu doar cele 382 de imobile, ci și instituirea unor zone protejate care ar cuprinde sute de alte proprietăți, străzi și blocuri din vecinătate. În total, 96 de străzi ar fi afectate de restricțiile propuse.
Potrivit petiției, inițiativa aparține fostei administrații Moldoveanu, în colaborare cu istoricul Mădălin Focșa, și a fost realizată „fără o consultare prealabilă reală și fără studii concrete, individuale, pentru fiecare imobil”.

Proprietarii și dezvoltarea economică, sub amenințare

Asociația Câmpina Curată subliniază că planul ar impune restricții severe asupra dreptului de proprietate și a posibilităților de construire sau renovare. Petiționarii atrag atenția că proprietarii nu vor mai putea schimba „nici măcar o țiglă fără avizul Ministerului Culturii”, proces birocratic care ar putea dura luni întregi.
Elena Albu a precizat că 80 dintre imobilele vizate urmează să fie clasate ca monumente istorice, însă toate cele 382 ar deveni „nedemolabile”. Aceasta înseamnă că proprietarii nu vor putea face reparații sau modificări fără avize speciale, costisitoare și de lungă durată. Asociația avertizează că acest lucru va complica viața cetățenilor și va genera un „blocaj urbanistic” fără precedent în oraș.

Lipsa transparenței și a fundamentării legale

Un alt punct criticat este lipsa de transparență și de fundamentare a propunerii. Petiția arată că proiectul a fost realizat „în bloc”, fără respectarea legislației, inclusiv a Ordinului nr. 2260/2008, care impune documentație tehnică, istorică și juridică pentru fiecare imobil în parte.
Reprezentanții asociației susțin că cetățenii nu au fost consultați în mod real, iar observațiile depuse nu au fost luate în considerare. Clasarea ar face ca toate cele 382 de imobile să devină „nedemolabile”.
Daniela Duiculescu, juristul asociației, a anunțat că Câmpina Curată va oferi consultanță juridică gratuită cetățenilor afectați, pentru a-i sprijini în depunerea de adrese și participarea la consultările publice. Ea i-a îndemnat pe locuitori să se implice, să semneze petiția și a transmis mesajul: „Nu sunteți singurii, dar nu sunteți singuri!”

Solicitările petiției

Adresată Primăriei Municipiului Câmpina, Consiliului Local și altor instituții, petiția cere reanalizarea urgentă a propunerilor din PUG și respingerea clasării „în bloc”. Totodată, solicită eliminarea supra-clasărilor și păstrarea exclusiv a imobilelor cu „valoare istorică reală și justificată”.
Documentul concluzionează că situația reprezintă un „caz fără precedent în România și nemaiîntâlnit în Europa” și subliniază necesitatea unui echilibru între protejarea patrimoniului și dezvoltarea orașului.
Sarah Crăciun a evidențiat rolul asociației de a mobiliza cetățenii și a reafirmat principalele solicitări: reanalizarea propunerii, eliminarea supra-clasărilor, organizarea de dezbateri publice și respectarea dreptului de proprietate. Ea a descris situația ca fiind „fără precedent în România și nemaiîntâlnită în Europa”.

Felix PRECUP

Un comentariu

  1. Câmpina NU vrea demolarea rafinăriei și nici NU vrea mall!
    Lăsați cultura și istoria să fie prezentă în viețile noastre!
    Câmpina curată să facă curățenie, să planteze copaci, să lase clădirile așa cum sunt, să le recondiționeze dacă se preocupă așa tare de costuri ȘI SĂ PROMOVEZE CULTURA!

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare