Hotărâri importante şi… neaplicate! Consilierul Marian Dulă a solicitat, la una dintre precedentele şedinţe, o situaţie a hotărârilor adoptate dar neaplicate. A primit această situaţieşi a realizat un rezumat pe care l-a prezentat şi colegilor săi. Nu a expus întreaga listă, dar din datele oferite de Marian Dulă reise că sunt câteva hotărâri importante care nu s-au mai materializat. Printre hotărârile aflate în această situaţie se numără: asocierea cu Consiliul Judeţean şi Consiliul Local Băneşti pentru extinderea primei alveole, execuţia celei de-a doua şi închiderea depozitelor de la Rampa Ecologică Băneşti (nu s-a materializat asocierea); concesionarea CT 2 de pe Aleea Energiei (nu s-a finalizat din lipsă de ofertanţi); transferul cinematografului din Câmpina de la RADEF către administraţia loclaă (nu a fost pusă în aplicare); la acestea adăugându-se alte câteva hotărâri privind cumpărarea unor terenuri, nepuse în practică din cauza refuzului solicitanţilor de a achiziţiona terenurile respective la preţurile fixate de Consiliul Local.
Nu s-a făcut scuarul la spital! Şi mai este o hotărâre adoptată, dar neaplicată – cea privind reamenajarea scuarului din incinta Spitalului Municipal, iniţiată de Jenica Tabacu şi Ion Dragomir doar pentru a pune în imposibilitate aprobarea unui proiect al Mihaelei Neagu Petrovici privind ridicarea unei capele pentru spital în acelaşi loc. Bineînţeles, hotărârea iniţiată de Tabacu şi Dragomir nu a fost pusă în aplicare, nu s-a cerut nici măcar certificat de urbanism, ceea ce arată în mod clar adevărata intenţie a iniţiatorilor, dar şi a celor care au votat favorabil…
S-a creat un precedent? Pe adresa Consiliului Local au sosit, de-a lungul timpului, destule solicitări din partea unor câmpineni de acordare a unor ajutoare financiare pentru situaţii extrem de grave şi delicate. “Să nu creem un precedent!” – iată explicaţia cu care au fost refuzate astfel de solicitări. Acum, Consiliul Local a avut de discutat alocarea sumei de 1.000 lei pentru Florea Vasile Dadiloveanu, viceprimarul comunei Mihai Bravu, din judeţul Giurgiu, care are o tumoare pe creier şi necesită o operaţie în Germania, costurile fiind în valoare de 50.000 euro. Fostul primar, Gheorghe Tudor, nu a fost de acord cu suma, considerând-o prea mică: “La valoarea noastră, ar trebui să dăm mai mult, ce să facă omul cu 1.000 de lei?!” Şi s-au dat 2.000 de lei. Gest frumos, creştinesc, nimic de zis, dar ce ne facem cu oamenii din Câmpina, care au fost refuzaţi doar pentru a nu se crea un… precedent periculos?!
“Big Brother” de peste 1,5 milioane lei pe străzile Câmpinei. Consilierii locali au discutat un proiect iniţiat de primarul Horia Tiseanu, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiţii “Sistem de supraveghere video stradal”. “Îmi scapă de ce este o valoare aşa de mare… Bănuiesc că e vorba de un întreg sistem cu servere, calculatoare, camere video de o rezoluţie foarte bună, o reţea de fibră optică… “, a recunoscut simplu iniţiatorul proiectului. Adrian Piţigoi a vrut să ştie dacă actualul sistem video din intersecţia de la Casa Cărţii a dus la aplicarea vreunei amenzi sau sancţiuni contravenţionale. “Este doar un sistem experimental”, a răspuns Tiseanu. “Atunci, la acest sistem nou, aş dori un raport lunar privind sancţiunile aplicate în urma imaginilor surprinse pe aceste camere”, a continuat Piţigoi. Dan Telegescu a dorit suplimentarea listei cu intersecţii vizate, Ion Dragomir a completat aceeaşi listă cu intrările în unităţile de învăţământ, iar Gheorghe Tudor s-a întrebat – mai mult retoric – dacă nu era eficient să facem mai întâi parcări – “marea problemă a oraşului” – şi abia apoi sisteme de acest gen. Valoarea totală a investiţiei este de 1.561.553 lei, adică peste 15,6 miliarde lei vechi, iar durata de realizare a lucrării este de doi ani.
Sensul giratoriu de la “Miţu-Chiţu” costă peste 826.000 lei. Una dintre etapele anterioare demarării oricărei lucrări de investiţii este şi aprobarea indicatorilor tehnico-economici în cadrul Consiliului Local. La ultima şedinţă a acestui organism, a fost aprobat proiectul privind valoarea investiţiei “Sens giratoriu la intersecţia B-dului Carol I cu străzile Pictor Grigorescu şi Oituz”. Investiţia va costa 826.290 lei, adică peste 8 miliarde lei vechi, va trebui finalizată în trei luni şi se desfăşoară pe o suprafaţă de 1.348 mp. “La banii ăştia trebuie să facem câte două ture în sensul giratoriu!”, a spus Horaţiu Zăgan, comentând în stilu-i propriu valoarea destul de mare a investiţiei respective.
Se mută şantierul căii ferate. Zilele trecute, firma PORR îşi strângea birourile pe care le amenajase lângă sediul Gării Câmpina. Lucrările de modernizare a căii ferate au fost terminate în zona noastră, totul mutându-se acum în zona Comarnic. Lucrările sunt întârziate, însă, cu cel puţin un an.
O săpătură şi mai multe accidente. Pe B-dul Carol I, în zona intersecţiei cu Strada Maramureş, joi s-a efectuat o intervenţie la conducta de gaz metan. Pe timpul nopţii, în condiţii şi de ploaie, lucrarea nefiind prea bine semnalizată, în acest punct au avut loc mai multe accidente, din fericire minore. Printre “victime” s-au numărat şi piloţii curselor nocturne.
Rampa de la Băneşti, o afacere care “pute”?! Ultimul subiect discutat la şedinţa Consiliului Local a fost cel al Rampei Ecologice de la Băneşti. O afacere tot mai întortocheată, care “pute” tot mai tare. Conducerea Companiei Publice Băneşti, administratorul actual al rampei, a solicitat reanalizarea plafonului şi a tipului de cheltuieli lunare de întreţinere a acestei rampe, precum şi decontarea retroactivă a cheltuielilor. Preşedintede şedinţă, viceprimarul Ion Dragomir i-a expediat rapid, stabilind o întrevedere pentru această săptămână. În schimb, au rămas unele probleme, sintetizate de consilierul Dragomir Enache: “Problema ecologică a acestei rampe, care s-a transformat dintr-un exemplu, de care ne vorbea premierul de atunci Adrian Năstase la deschiderea ei, într-o sursa de infestare a terenurilor agricole şi a râului Prahova, este că a devenit o adevărată bombă care… ticăie! În privinţa administrării rampei, se ştie cine are de luat bani (Apasco, vreo 30 miliarde lei vechi), se ştie cât de degradată este zona, nu se ştie cine este titularul actual al depozitului, nu se ştie cine trebuie să-i plătească pe cei de la Apasco şi cât va dura actuala stare de fapt. Este nevoie de o comisie serioasă, care să răspundă la toate aceste probleme!” Şi dacă mai adăugăm că procesul dintre Apasco şi Primăria Câmpina nu s-a încheiat, existând riscul ca Primăria să fie obligată la plata a vreo 30 miliarde lei vechi către Apasco, atunci chiar este o mare problemă!




Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!