Paolo Gozzo, un misionar dedicat copiilor săraci ai Câmpinei

Paolo Gozzo este din Verona, Italia. A lucrat o vreme în domeniul comerţului cu confecţii. În anul 2000 a fost în Bosnia, timp de o lună, în oraşul Medjugorje, la un orfelinat, unde se aflau copii ce îşi pierduseră părinţii în războiul din Iugoslavia. La întoarcere, Paolo Gozzo decide să renunţe la tot ce însemna viaţa sa de până atunci şi să se dedice copiilor nevoiaşi. După şase luni, pleacă cu asociaţia italiană „Betania” în Albania, unde activează ca voluntar într-un orfelinat cu circa 50 de copii. După doi ani, se întoarce în ţara sa, de unde, prin Caritas Italia, ajunge în România. Astfel, devine misionar, în momentul de faţă conducând Asociaţia „Inima Sfântă a Lui Isus” (AISI).
Asociaţia activează în cadrul Casei Tineretului din Câmpina şi are în grijă în jur de 70 de copii de etnie romă şi români din Câmpina, care provin din familii aflate în dificultăţi materiale şi financiare, ce vin aici după orele de şcoală pentru a fi ajutaţi să-şi desăvârşească educaţia.

– De când v-aţi stabilit în România?
– Din anul 2004. Am venit prin Caritas Italia, Fundaţia AISI, care înseamnă Inima Sfântă a Lui Isus. Caritas Italia este o asociaţie umanitară, care caută orice fel de fonduri materiale, financiare, pentru a ajuta persoanele aflate în dificultate, oameni săraci sau aflaţi în zone calamitate. Misiunea catolică ajută în astfel de situaţii, Caritas implicându-se în Italia, Franţa, Germania, Spania şi, precum vedeţi, în România. Personalul din asociaţia Caritas este din cadrul bisericii, cum este cazul meu, eu fiind misionar. Ce înseamnă misionar? Misionarul laic pleacă în misiune, nu are casă, bani, renunţând la propria viaţă în folosul altora. Nu primesc niciun salariu. Sunt susţinut de prieteni, de persoane care mă cunosc şi mă subvenţionează. Cu aceste subvenţii, care vin din Italia, se plătesc modic cei care ajută copiii de aici. Mi se acordă încredere, putând să închiriez o casă şi să mă susţin prin ajutorul primit. Dar nimic în plus. Când va trebui să ies la pensie, eu nu voi putea beneficia de aşa ceva. De exemplu, aici, în România, eu îmi plătesc asigurarea medicală din banii care mi se trimit. Nu mi se garantează nimic, nu am o siguranţă. Azi am sponsori, dar mâine e posibil să nu mă mai ajute. Trăiesc doar prin binecuvântarea lui Dumnezeu, la Providenza Divina!

– Concret, în România, ce înseamnă această fundaţie, care este scopul său?
– Este o denumire care semnifică faptul că Dumnezeu deschide uşa pentru toată lumea şi o ajută în mod gratuit. E vorba de persoane aflate în dificultate, aşa cum sunt copiii şi părinţii acestora, care vin la noi să fie ajutaţi. Problemele sunt diverse. Sunt copii din Câmpina care merg la şcoală sporadic, familiile fiind foarte sărace. Părinţii nu-şi pot permite cheltuielile pe care le implică un elev, cum ar fi rechizite, uniformă, ghiozdan, să plătească un fond al clasei, o pregătire în afara şcolii.
– Cine vă ajută benevol în desfăşurarea acestei activităţi?
– Sunt ajutat de către preoţi din Italia, cât şi de către anumiţi întreprinzători, firme, tot din Italia.
– Primiţi un ajutor de acest gen de la vreo firmă din Câmpina?
– Din partea firmelor, nu. Am primit un ajutor, anul trecut, din partea domnului senator Georgică Severin, care ne-a donat o parte din salariul său, printr-o altă fundaţie. Am mai fost ajutat şi de către alte persoane particulare, cu sume modice, după cum a putut fiecare sau am primit, cred că în două ocazii, rechizite de la organizaţia PNL din oraş, condusă de domnul Virgil Guran.  Şi părintele Moga s-a implicat să ne ajute şi doamna Jenica Tabacu. Îmi cer scuze dacă am uitat de cineva. Aici avem nevoie de ajutor în fiecare lună. Baza rămâne în ajutorul firmelor din Italia. Eu am nevoie de bani să plătesc învăţătorii, educatorii, psihologul, asistentul social, logopedul. Trebuie să le dau un salariu acestor oameni, pentru că le fac contracte de colaborare pentru două ore sau patru ore, în funcţie de cum poate veni persoana respectivă, care munceşte şi în altă parte. Apoi, nu pot plăti un psiholog la fel cum plătesc un învăţător, pentru că diferă nivelul de pregătire.
– De câţi copii aveţi grijă şi ce fac ei aici, practic?
– Avem în jur de 70 de copii. O parte dintre aceştia nu merg la şcoală, pentru că părinţii nu-şi pot permite cheltuielile aferente. Copiii noştri provin în majoritate din etnia romă, dar şi dintre români. Noi ajutăm toate familiile aflate în dificultate, care nu au cum să-şi supravegheze copiii după-amiaza, pentru că au serviciu sau sunt plecaţi la muncă în altă ţară, care stau cu bunicii sau cei în grija cărora sunt lăsaţi nu ştiu carte. Noi încercăm prin ceea ce facem să evităm abandonul şcolar şi să-i încurajăm către învăţătură. Şcoala pe care o fac aici copiii este gratuită. Ei vin aici de la ora 13.00, patru ore, pentru că o parte dintre ei învaţă la şcolile de stat, de dimineaţă. Anul acesta au venit patru copii care nu au mai continuat şcoala, de clasa a III-a, a IV-a care nu mai ştiau să scrie şi să citească. Acum au recuperat.
– Ce puteţi spune despre implicarea autorităţilor în această activitate?
– Desigur, m-au ajutat cu acest spaţiu în care funcţionez, în cadrul Casei Tineretului, în regim gratuit. Acum, în condiţiile unei crize economico-financiare mondiale e mai greu, tocmai de aceea avem nevoie de mai mult ajutor pentru aceşti copii. E important faptul că ei au înţeles să vină la noi de bună voie, ceea ce, din acest punct de vedere, uşurează munca celor de aici. Pe de altă parte, munca nu este uşoară, ţinând cont de faptul că ei vin de la diferite şcoli, clase diferite, cu teme diferite. Pentru şapte-opt copii avem un educator sau un învăţător. Avem şase învăţători şi cinci educatori, un psiholog şi un asistent social. Dar am nevoie de mai mult personal specializat.
– Aţi beneficiat de donaţii în ce priveşte jucării, îmbrăcăminte?
– Da, dar totul a venit din Italia.
– Aţi încercat să obţineţi astfel de ajutor, în donaţii, de la câmpineni?
– Da… dar e greu… dificil…
– Ce anume aţi dori din partea câmpinenilor?
– Să fie puţin mai mult mai aproape de noi. E vorba de educaţia unor copii de şcoală şi de grădiniţă. Sunt şcolari şi preşcolari, între 4 ani şi 13 ani care, aşa cum vă spuneam, mulţi dintre ei nu se pot duce la şcoală sau grădiniţă, pentru că părinţii nu-şi permit financiar. Sau, mai grav, mulţi nu şi-au înscris copiii la şcoală pentru că la rândul lor sunt ignoranţi, nu ştiu să scrie şi să citească, în consecinţă nu pot completa anumite formulare în acest sens. Am şi situaţii cu copii care merg zilnic la şcoală şi vin şi aici pentru a-şi face temele, fiind ajutaţi în acest sens de personalul de aici. Copiii, pe lângă temele lor, învaţă diverse alte activităţi ce le dezvoltă abilităţile, cum ar fi cusutul, desenul, pictură, sport şi altele. Tocmai în acest sens avem nevoie de ajutor în ce priveşte materialele didactice, rechizite, în general lucruri care se consumă repede, creioane colorate, acuarele, caiete, pixuri. Lor le trebuie două, trei ghiozdane pe an, pentru că nu-şi permit unul de 200 de lei, ci de 10-20 de lei, a cărui calitate se regăseşte, firesc, în acest preţ modest. Bine ar fi ca părinţii mai avuţi ai unor copii din oraş, cărora le rămân hainele, încălţămintea, mici de măsură, să le aducă celor de aici. Ar fi un mare ajutor, pentru că s-a întâmplat să vină copii aici şi fără şosete în picioare. Apoi, dacă s-ar putea implica firmele din Câmpina pentru a susţine, cu un salariu, oamenii care lucrează aici sau pentru a putea aduce, în timp, un personal mai calificat, fiind necesari trei- patru psihologi, plus că eu trebuie să plătesc nişte taxe pentru fiecare angajat. Nu e deloc uşor, fiind o asociaţie non-profit. De aceea, avem nevoie de orice ajutor, oricât de mic. Şi-apoi, cei care vin să lucreze aici trebuie să iubească copiii, în primul rând, nu să vină doar pentru bani. Oricum, uşa e deschisă pentru oricine doreşte să vadă cum ne desfăşurăm activitatea. 

Carmen Negreu