Știri

Ozonoterapia, tema principală a simpozionului medical organizat de Fundaţia Medi’s

”Locul ozonoterapiei în contextul medical actual” a fost tema simpozionului medical desfăşurat la finele săptămânii trecute în sala mică a Casei Tineretului. La evenimentul  organizat de Fundaţia Medi’s, aflat la a XV-a ediţie, au participat peste o sută de medici, atât din Câmpina cât şi din localităţile din jur, interesaţi să-şi satisfacă nevoia de formare şi informare continuă din diferite domenii medicale, să fie la curent cu ultimele tehnologii şi metode care îmbunătăţesc calitatea actului medical. 
„A fost un moment prielnic pentru diseminarea informaţiilor medicale, principalul subiect fiind ozonoterapia, o metodă care îşi face loc pe piaţa serviciilor medicale şi la noi în ţară şi despre care marea majoritate a medicilor cunoaşte foarte puţine lucruri. Din acest motiv am considerat utilă întâlnirea dintre practicieni şi nepracticieni” – a declarat dr. Călin Tiu, managerul Fundaţiei Medi’s.
Profesorul Dan Florin Ungureanu, de Universitatea „Titu Maiorescu” din Bucureşti, care ţine cursuri despre ozonoterapie, le-a vorbit celor prezenţi în sală despre „Indicaţii, tehnici şi rezultate”: „Ozonul medical administrat fie pe cale sanguină, fie pe cale topică, locală, fie prin infiltraţii, injecţii subcutanate, are un efect revitalizant foarte important prin reducerea vâscozităţii sângelui şi oxigenarea ţesuturilor. Este un antibiotic cu ocapacitate antibacteriană şi antivirotică extrem de importantă. De fapt, este considerat un antibiotic care nu dezvoltă rezistenţa germenilor. De asemenea, ozonul revitalizează toate funcţiile organismului şi, în special, funcţiile deteriorate. Indicaţiile principale ar fi în ischemie, în şocul septic, în bolile reumatice, în o serie de tulburări inflamatorii ale organismului, în tratamentul traumatismelor sportive sau al unor traume mari, cum ar fi arsurile. Există o paletă de boli extrem de largă în care ozonul poate să fie benefic”.
Dr. Lidia Râjnoveanu, de la Spitalul Orăşenesc Azuga, care are deja o experienţă destul de îndelungată în aplicarea acestei metode, a ţinut un discurs depre aplicaţiile clinice ale ozonoterapiei. 
Au prezentat şi au susţinut lucrări şi din alte domenii medicale specialişti de la Centrul Medical Sanconfind, de la Centrul Medical Medi’s ori de la Spitalul Sinaia. Dr. Loredana Paul  a prezentat „Mijloace de recuperare medicală la un pacient cu TVM”; „Durerea toracică la copil – expunere de protocol şi studii de caz” a fost unul dintre subiectele din sfera pediatriei, susţinut de către dr. Minerva Stanciu; au mai vorbit dr. Ramona Codresi şi dr. Mihaela Ciobanu, ambele de la Spitalul Sinaia. O prezenţă notabilă a fost dr. Ioana Lacău, unul dintre puţinii medici specializaţi pe imagistică cardiacă prin CT şi RMN. Tot în zona anumitor patologii întâlnite la copii au vorbit dr. C. Oana, despre „Vechi şi nou în ortopedia pediatrică” şi dr. Ana Miron, despre „Manifestările paroxistice neepileptice vs. epileptice”.
Simpozionul a fost încheiat de dr. Călin Tiu, cu un discurs referitor la „Particularităţi ecografice ale circulaţiei hepato-portale în insuficienţa cardiacă”. 
Evenimentul a fost urmat de un cocktail desfăşurat într-un cadru mai restrâns decât în alte ocazii. De obicei, simpozionul era urmat de Balul Halatelor Albe, care anul acesta nu a mai avut loc, din respect pentru victimele din clubul Colectiv. 
Andreea Ştefan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare