Contractul semnat în noiembrie 2022 între Ministerul Dezvoltării și Primăria Câmpina, pentru achiziția de autobuze electrice prin PNRR, a ajuns în impas după ce o ordonanță guvernamentală (OUG 41/2025) a blocat semnarea contractelor de achiziție.
Acesta a fost motivul pentru care primarul Irina Nistor i-a convocat luni, 3 noiembrie, pe consilierii locali câmpineni într-o ședință extraordinară de îndată, pentru a decide soarta proiectului „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane prin achiziția de autobuze electrice”. A fost o întâlnire tensionată, presărată cu reproșuri politice și dispute legate de modul deficitar în care fosta administrație, condusă de Alin Moldoveanu, a gestionat acest proiect.
„Din anul 2022 de când s-a semnat contractul de finanțare și până în 24 octombrie 2024 de când am preluat mandatul nu s-a făcut nimic concret pentru achiziția autobuzelor, ceea ce nu mă miră”, a punctat Irina Nistor, făcând o nouă referire la activitatea fostei administrații, care a lăsat multe proiecte cu probleme.
Potrivit informării prezentate consilierilor, contractul în valoare de 25 milioane de lei avea un termen inițial de implementare de 36 de luni, respectiv până la 28 noiembrie 2025, dată până la care trebuia finalizată procedura de achiziție și livrarea autobuzelor și a stațiilor de încărcare prevăzute în proiect. Ulterior, termenul a fost extins la 42 de luni. Licitația a fost lansată abia în aprilie 2025, iar câștigătorii desemnați în august. Semnarea contractelor cu aceștia a fost, însă, blocată de OUG 41/2025.

Ministerul Dezvoltării cere renunțarea la proiect
„Conform OUG 41/2025, Guvernul urma să facă o analiză a tuturor proiectelor finanțate prin PNRR și să stabilească care dintre acestea urmau să fie menținute la finanțare și care să fie suspendate unilateral de către Guvern, prin notificare scrisă. Notificarea trebuia transmisă în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței. Notificarea nu a venit nici astăzi”, a explicat Irina Nistor.
Administrația locală a încercat să salveze situația printr-o corespondență susținută cu Ministerul Dezvoltării și cu firmele câștigătoare, care au acceptat chiar reducerea termenului de livrare la 7 luni. În acest sens, Primăria Câmpina a transmis trei adrese către Guvern – prima pe 2 septembrie, ultima pe 3 octombrie – prin care solicita menținerea proiectului.
Pe 21 octombrie, Ministerul Dezvoltării transmitea Primăriei Câmpina că „întreprinde toate demersurile pentru identificarea unor noi surse de finanțare”. O săptămână mai târziu, tonul s-a schimbat radical: pe 30 octombrie, ministerul cere administrației locale „să analizeze posibilitatea încetării contractului de finanțare cu acordul părților”.
Acesta a fost și motivul convocării ședinței extraordinare, în care consilierii au fost informați cu privire la parcursul proiectului, fiindu-le totodată cerut acordul de principiu privind pașii de urmat. Între timp, termenul pentru suspendarea unilaterală a contractelor a fost prelungit până la 1 noiembrie, însă Guvernul nu a transmis până în prezent nicio notificare de încetare sau suspendare.
„Nu mi se pare decât o păcăleală, ca să spun așa. Guvernul, la ora actuală, din punctul meu de vedere, vrea să renunțăm noi la contract, nu să-și asume el responsabilitatea nici privind suspendarea, nici privind încetarea acestui contract”, a declarat primarul Irina Nistor, precizând că administrația locală are încă două proiecte complementare strâns legate de cel aflat în discuție – aspect transmis și responsabililor din minister.
În final, în ciuda divergențelor politice, consilierii locali au decis în unanimitate că proiectul trebuie continuat, respingând propunerea Ministerului Dezvoltării de a-l rezilia.
O reziliere cu acordul părților ar fi presupus și restituirea unor sume, însă municipiul Câmpina nu a primit bani prin PNRR pentru acest proiect. Unele cheltuieli efectuate până acum au fost suportate exclusiv din bugetul local, în 2023, prin încheierea următoarelor contracte: • contract de publicitate – Plus Info Media Camp SRL (24.800 lei fără TVA); • servicii de pregătire a achiziției autobuzelor – Global Tech Xpert (34.510 lei cu TVA); • consultantă în management de proiect – Urban Scope (178.800 lei cu TVA).
Administrația câmpineană va transmite în perioada următoare o nouă adresă Ministerului Dezvoltării, comunicând hotărârea Consiliului Local. Finalul acestei povești depinde acum de răspunsul Guvernului, care poate debloca sau, dimpotrivă, bloca definitiv proiectul. Singura soluție realistă rămâne identificarea unei noi axe de finanțare, cum ar fi Programul Tranziție Justă.
O autobază fără autobuze
Câmpina a obținut recent o finanțare de 7 milioane de euro pentru construirea unei autobaze moderne destinate autobuzelor electrice, autobuze care după cum se vede, deocamdată, nu există. Proiectul, finanțat prin ADR Sud-Muntenia, prevede amenajarea a 9 locuri de garare, un atelier de reparații, o spălătorie auto, birouri și stații de încărcare, pe un teren de 2.700 mp situat pe Strada Industriilor.
Dacă proiectul privind achiziția autobuzelor electrice nu ar fi fost întârziat nejustificat atât de mult timp, astăzi am fi vorbit probabil de o flotă care ar fi stat parcată noaptea pe trotuar sau în curtea primăriei, în lipsa unei autobaze pentru care abia acum se pun bazele. Absurdul situației rămâne același, atunci când lucrurile nu sunt făcute cu responsabilitate și când proiectele complementare nu sunt corelate.
Vă invităm să urmăriți în continuare discuțiile purtate în ședința extraordinară din 3 noiembrie a Consiliului Local Câmpina. (Sursa video: transmisia online a Primăriei Câmpina)




Foarte bine! Cum să cumperi microbuze, care nu sunt făcute de Aveuro ci doar echipate electric, cu prețuri triple???