PSD şi PNL critică guvernarea şi deplâng viaţa grea a populaţiei
De câteva săptămâni, principalele partide de – PSD şi PNL – par să se fi mobilizat mai mult, încercând să crească presiunea – şi aşa mare – asupra guvernanţilor, inclusiv la nivel local. Una dintre oportunităţile folosite de cele două partide este organizarea de conferinţe de presă, al căror ritm a crescut simţitor.
Social-democraţii şi liberalii au vorbit la unison despre proasta guvernare
„Decimarea bugetului local, conform viziunii tandemului Băsescu – Boc”, a fost tema social-democraţilor, consilierul local Horaţiu Zăgan punctând o serie de detalii legate de ultima rectificare a bugetului local. „Nu am luat cuvântul în şedinţa Consiliului Local – a spus Zăgan – pentru că, după părerea noastră, nu era vina administraţiei locale, ci la baza situaţiei actuale stă proasta guvernare. Nu poţi cere sacrificii unor categorii largi, atâta vreme cât nu se opreşte hemoragia banilor publici către clientela politică a PDL. Este o sfidare la adresa cetăţenilor, care au ajuns tot mai aproape de limita maximă de suportabilitate”.
La rândul său, senatorul Georgică Severin a făcut ample referiri critice atât la conţinutul, cât şi modul de adoptare a legilor educaţiei şi pensiilor, insistând şi asupra folosirii, de către PDL, a Legii Educaţiei ca moneda electorală pentru plata rămânerii la guvernare a UDMR.
Liberalii, prin preşedintele Virgil Guran şi vicepreşedintele Liviu Briciu au abordat acelaşi subiect: „Guvernanţii au reuşit să ne aducă pe primul loc, doar dacă răsturnăm clasamentul, în privinţa PIB-ului, reuşind contraperformanţa de a fi depăşiţi şi de Bulgaria. Este un semnal foarte prost, mai ales pentru mediul de afaceri, dar şi mai grav este că poporul nu are nicio reacţie. Am discutat zilele acestea cu angajaţii instituţiilor care au protestat spontan şi la Câmpina şi situaţia este foarte gravă. Guvernanţii trebuie să spună ce au făcut cu banii românilor! Încasările la buget sunt cam la fel, dar lucrări de investiţii serioase nu se fac, salariile se taie, şi atunci, unde sunt banii?”, a spus Virgil Guran, în vreme ce Liviu Briciu s-a referit la necesitatea prioritizării cheluielilor din bugetul local. „Se asfaltează nişte drumuri, nu e rău, dar aş fi vrut să văd în bugetul local oglindirea celui mai mic efort intelectual al autorităţilor locale şi stabilirea unor priorităţi clare”.
Contre încheiate între PSD şi PNL
La precedenta conferinţă de presă a social-democraţilor, senatorul Georgică Severin a trimis o „săgeată” către liberali, spunând că aceştia nu au înţeles bine o declaraţie mai veche a sa privind posibilitatea de a dizolva organizaţia locală a PNL, dacă ar fi acceptat oferta unui vicepreşedinte de la nivel naţional al acestei formaţiuni politice, dar a mai adăugat: „Liderii liberali ar face mai bine să fie atenţi la afacerile pe care le derulează cu administraţia locală”.
Prin vocea lui Virgil Guran a venit şi răspunsul liberalilor: „Consider că este o prostie bălăcăreala continuă prin presă, mai ales când avem atât de multe probleme în ţară. Dacă senatorul Severin vrea să continue subiectul, n-are decât s-o facă, dar noi considerăm închis acest capitol”.
PSD si PNL se cearta, moldoveanu alin (PDL) pune mana pe centralele termice din municipiu. Cu ce bani?, cum sau licitat? in conditiile in care S.C. LEMA SERV a achizitionat o astfel de centrala la licitatie (corecta) cu 70000 de euro.Cum sa se adune bani la bugetul local? cand alesi nostri au transferat totul in interes privat, iar asa zisa opozitie latra la luna sau mai nou se cearta intre ei. Pentru ce?, pentru cine?, in interesul cui?