O profesie periculoasă – muzeografia.

„«Nu este adevărat» – a sărit cu o «nota informaţie» Ştefan Haşdeu – «o informaţie complet eronate. Impozitul a fost achitat până în anul 1944 – 23 august. Toate chitanţele au fost depuse în dosarul Tribunalul fost Regiunea Ploeşti.»” (Ar fi trebuit să observ atunci că nota informaţie putea fi mai târzie, după desfiinţarea Regiunii şi revenirea la Judeţul Prahova. Mea culpa. Recunoscându-mi eroarea, revin la referatul din 22 Octombrie 1979.) „Lui Ştefan Haşdeu îi putem întoarce propriile-i cuvinte, precizând şi noi, după «Notă de plată impozitelor efectuate de către Asociaţia B.P.Haşdeu din Câmpina, pers[oană] juridică – după imobilul Castelul I. Haşdeu şi teren – care date a[u] fost extrase din dosarul asociaţiei, din actele originale […] Conf. cu originalul Ing. [Ştefan] Haşdeu», că Ateneul Hasdeu a fost cel care a achitat impozitele în calitatea sa de proptietar – cum se va vedea imediat – şi nu Ştefan Haşdeu, care nu exercitase niciun fel de proprietate asupra moştenirii lui B.P.Hasdeu.

La 11 Decembrie 1953, prin sentinţa civilă nr. 925, Tribunalul Popular al Raionului Câmpina «având în vedere petiţia înreg[istrată] sub nr. 5835/1953, al acestei instanţe, intentată de secţia financiară a oraş. Câmpina, prin care solicită trecerea în proprietatea Statului a imobilului denumit castelul Iulia Haşdeu, situat în Câmpina […] fost proprietatea Bogdan P. Hajdeu […]

Dispune trecerea în proprietatea statului a imobilului Castelul Iulia Haşdeu situat în Câmpina.»

Cum a apărut din nou în competiţie, după această dată, Ştefan Haşdeu, n-am putut să ne dăm seama. La Judecătoria locală din Câmpina lipsesc dosarele 5835/1953 şi 6973/1956, presupunându-se 99% că au fost predate la DCA şi 1% că la Arhivele Statului.

Ne întoarcem puţin la constatările făcute de inspectorul financiar Stelian Popescu. Cum de se crezuse «iniţial… că această proprietate ar fi fost atribuită statului»? Era această credinţă departe de adevăr?

În 1928, C.M.Ciocazan donase treimea sa Ateneului Popular «B.P.Hasdeu» din Câmpina.” (Actul de donaţiune fiind acum cunoscut, nu-l mai reproduc şi aici.)

„Deşi fără efect juridic – «necerând trimiterea în posesie timp de 33 ani, atât d-lor cât şi iluştrii părinţi, fostul Ministru Emil Costinescu şi marele scriitor Delavrancea, prieteni ai lui Hasdeu, şi succesiunea fiind acceptată de alţi colegatari, a operat prescripţiunea cea mai lungă» (din ciorna întîmpinării lui Iuliu Dragomirescu) – consemnăm şi donaţia Dr. Ioan N. Costinescu şi Henriette Delavrancea prin intervenţia la Preşedintele Tribunalului Prahova secţia I (vezi supra, notele 35-40):

«În baza sus zisului testament şi a declaraţiunei noastre de accepţiune a moştenirei depusă la dosar, facem prezenta intervenţiune pentru apărarea drepturilor noastre, cerând respingerea acţiunei d-lui Hervin Hijdeu, ca neîntemeiată, neavând nici un fel de legătură cu defunctul Hasdeu. […]

Declarăm prin prezenta că drepturile noastre succesorale de o treime din castelul dela Câmpina a[l] lui Bogdan Hasdeu le vom ceda prin însuşi actul constitutiv şi Statutele ce se vor autentifica ale asociaţiei Muzeul Hasdeu dela Câmpina.»

Intervenienţii depuneau şi Statutele Asociaţiei «Muzeul Hajdeu» Câmpina:

«Art. 2. Scopul Asociaţiunei este de a întreţine în bună stare castelul din Câmpina al lui Bogdan Petriceicu Hajdeu, transformându-l într-un muzeu naţional, în care se vor păstra amintirile familiei Hajdeu, conform dorinţei exprimate de marele savant al neamului nostru, prin testamentul olograf autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat cu No. 11.487 din 24 Noembrie 1906. […]

Art. 31. Asociaţia nu poate fi dizolvată decât cu o majoritate de 2/3 din membrii Asociaţiei, toată averea sa mobilă şi imobilă trecând pe seama Ministerului Educaţiei Naţionale.»

Intervenţia Costinescu-Delavranceaa avut, totuşi, o urmare. La 26.XI.1940, cu nr. 51.682, Ministerul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor, prin Direcţia Artelor, lua act de scrisoarea lui Iuliu Dragomirescu, din 22 Octombrie 1940: «Gestul Domniei-Voastre de donaţie ar fi, dela sine înţeles, preţuit în toată generoasa şi patriotica lui semnificaţie.»

În răspunsul său, adresat ministrului Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor la 15 Mai 1942, Iuliu Dragomirescu preciza: «pun la dispoziţia Statului partea mea din succesiunea lui Hasdeu, acceptată sub beneficiu de inventar, în mod cu totul gratuit.

Nu’mi rezerv din drepturile mele succesorale de cât o singură sarcină de pioasă amintire şi anume, aceia de ctitorie spirituală în timpul vieţii mele, fiind ultimul dintre legatarii universali ales[i] de Haşdeu care mai este în viaţă.» Precizare pe care o repeta la 19 Mai, răspunzând adresei nr. 27.769/11.411/18 Mai 1942: «această ofertă o fac din pietate pen-tru amintirea lui Haşdeu în mod cu totul gratuit şi dezinteresat, preocuparea Dvs. de expropri-erea unor coproprietari indivizi ai castelului şi terenului înconjurător nu este fundată deoarece sunt inexistenţi şi nici evaluarea pe care o presupuneţi în acest scop nu poate avea loc.

Toate actele juridice şi elementele de drept şi de fapt le ţin la dispiziţia Domniei Voastre, ca şi dosarele proceselor în care am apărat succesiunea.»

Surprindem aici temerile ministrului legate de procesul cu Ervin şi Ştefan Haşdeu. Ele vor trena acceptarea donaţiei:

«Bucureşti, 10 Martie 1944. / Domnule Ministru,

Avocatul Iuliu Dragomirescu […] am onoare a mă referi la petiţia înreg. la nr. 10.222 din 2 Martie 1944 prin care am rugat să mi se comunice rezultatul orfandei ce am făcut onor. Minister în ce priveşte drepturile mele succesorale, sub beneficiu de inventar, asupra averei rămase pe urma vestitului scriitor basarabean Bogdan Petriceicu Hasdeu, decedat acum 37 ani, consistând astăzi din Castelul Iulia Hasdeu din Câmpina, cu parcurile şi grădinile lui, neproducătoare de venituri, tocmai spre a aduce la îndeplinire dispoziţiile testamentare ale defunctului. […]

Toate controversele juridice sunt perfect limpezite, iar un proces arhitemerar, care trenează în apel cu un bătrân pretins baron ungur – fost ofiţer în armata magyară, locuitor în Ungaria, iar nu refugiat, şi cu un alt litigant încă, originar fiind din localitatea magyară Kisber, Comitatul Komaron, […] nu poate fi un impediment. […]

3) Oferta subsemnatului o fac absolut gratuit, definitiv, fără vreo pretenţie în ce priveşte fondul, Castelul şi terenurile lui, liber fiind Ministerul a da orice destinaţie culturală terenului liber, circa două hectare, rămase după întemeierea unui muzeu perpetuu, conform clauzelor testamentare.

4) Nu-mi rezerv decât un vag drept de ctitorie sufletească sau consilier pentru restul vieţii […].

5) Iar pentru realizarea urgentă a ofrandei, evenimentele şi degradarea castelului, singuratic şi pustiu, sporind din zi în zi, cu toată intervenţia Primăriei locale, îmi îngădui să propun sau calea donaţiunii, sau a exproprierii pentru interesele culturale ale ţării, care pune capăt oricăror discuţii negreşit, fără vreo despăgubire pentru cineva, subsemnatul renunţând în mod expres, iar ceilalţi fiind decedaţi, nici ei, nici erezii lor, neavând conform actelor testamentare, decât obligaţiuni, de care au fost însă scutiţi, iar nu drepturi patrimoniale de satisfăcut.»

Diligenţele lui Iuliu Dragomirescu au avut oarecari efecte în direcţia reparării castelului. Într-o carte poştală din Câmpina, 10 Januarie 1943, cu ştampile din Câmpina, 11.I. [1]943 şi Bucureşti 17 IAN. şi Cenzura Ploeşti, avocatul I.Dumitrescu îi scria: «Ateneul B.P. Hasdeu – cu micile mijloace de care dispune – a făcut oarecari reparaţiuni clădirei iar acum Primăria (mi-a spus Primarul) va face reparaţiuni mai mari întru cât a primit ordin în acest sens de la Minister», iar un ziar, reproducând o fotografie a castelului, anunţa: «Casa Pictor Grigorescu şi castelul Iulia Hasdeu vor fi refăcute». Iată textul corespondenţei:

«Câmpina, 26 Februarie. În numeroase rânduri s-a subliniat starea tristă în care se găsesc două clădiri foarte însemnate din punct de vedere cultural şi artistic-istoric: Casa Pictor Grigorescu şi castelul Iulia Haşdeu.

Prima clădire, în care a stat celebrul pictor Grigorescu, a fost arsă de inamic în timpul răsboiului, rămânând din ea doar zidurile. A doua, cunoscutul castel Haşdeu, se găseşte într-o complectă stare de neîngrijire. 

Este destul de regretabil că aceste două clădiri au putut să rămână atâta timp neluate în seamă.

În nenumărate rânduri, comitetul căminului B.P.Haşdeu făcuse apel pentru restaurarea acestor clădiri, însă nu găsise nicăeri sprijinul şi concursul necesar. D. preşedinte Dem. I. Ştefănescu, solicitând de astă dată sprijinul d-lui rezident regal Alexianu, d-sa a promis întregul sprijin şi concurs pentru restaurare. În acest scop, a însărcinat pe d. Dem. I. Ştefănescu să trateze cu executorii testamentari, iar rezultatul să-l comunice imediat la rezidenţă, spre a se lua hotărîri. Oraşul nostru va vedea realizată astfel vechea dorinţă de a face din aceste două clădiri istorice şi artistice, nişte muzee în care să fie adăpostite operele şi diverse obiecte cari amintesc activitatea glorioasă a celor doi fruntaşi în pictura şi cugetarea românească. De altfel, în urma stăruinţelor depuse de d. Ştefănescu, s-au achiziţionat în ultimul timp peste 200 schiţe şi tablouri ale marelui pictor.»

La Muzeul memorial «B.P.Hasdeu» se păstrează o serie de planşe şi schiţe după decoraţiunile interioare ale castelului, comandate de Primăria Câmpina şi semnate «Martie 1943, W[ilhelm] Hugo, Pictor».

Aşa fiind, ni se pare că era firesc – după ce, prin Decizia civilă nr. 2/27 Iunie 1945 a Curţii de Apel, confirmată prin Decizia 477 p. a Tribunalului Suprem, pretenţiile de moştenitor ale lui Ştefan Haşdeu fuseseră respinse şi procesul care împiedicase Ministerul Cultelor şi Artelor să accepte donaţia lui Iuliu Dragomirescu fusese stins, după ce căzuse, deci, acest obstacol – să se ia în seamă şi acest aspect în preluarea de către Stat a averii lui B.P.Hasdeu, validându-se astfel şi voinţa executorilor testamentari.

Sentinţa civilă nr. 925, din 11 Decembrie 1953, a Tribunalului Popular al Raionului Câmpina a fost dată «cu recurs» şi, dacă copia prezentată de Ştefan Haşdeu la Notariatul din Câmpina este certă, nu precizează în cât timp trebuia făcut recursul. Nu ştiu exact când a atacat-o Ştefan Haşdeu.

La începutul anului 1956, cu recomandata 646/26 Ianuarie, «Ing. Haşdeu Petriceicu Ştefan licenţiat în ştiinţa tehnica» se adresează notarului şef din Câmpina, cu rugămintea de «a deschide succesiunea defunctului scriitor B.P.Haşdeu», anexând şi «extras de moarte în copie a def. scriitor B.P.Haşdeu» : «Subsemnatul fiind singur moştenitor al defunctului împreună cu văd[uva] Haşdeu Ştefania din Cluj Str. Molotov No. 12/I, în conformitatea cu legea No. 40/1953, vă rog să binevoiţi a deschide succesiunea să constataţi averea ce a rămas şi moştenitori legal pe care am indicat după care rog a elibera certificat de moştenitor.» Revine la 7 Februarie cu recomandata 681/8.II. din Alba Iulia, anexând «un plic timbrat pt. recomandat, pentru a-mi se comunica de urgenţa la adresa aci arătate». Şi, la o dată neprecizată.” Precizez că voi continua transcrierea referatului săptămâna viitoare. Ca să-l citez pe generalul Paul Abraham, spaţiul e „suficient de puţin” ca să pot proceda altfel.