Știri

Mărturii de dinaintea, din timpul şi de după momentul decembrie 1989 (III)

consemnate în volumele-jurnal a doi dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai Câmpinei:
Gherasim Rusu-Togan şi Constantin Trandafir
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului în România, bun prilej de a readuce în prim-plan mărturiile unor cărturari de seamă ai Câmpinei, memorialistică şi însemnări ce scot în evidenţă lumea câmpineană de dinaintea, din timpul şi după evenimentele din decembrie 1989, „acel decembrie văzut ca schimbător de lume şi destine”.
„Câmpina la hotarul dintre lumi” 
(note, evenimente, mărturii)
O altă figură de îndârjit anticomunist a fost regretatul avocat Mircea Marin, care a străbătut, cu cătuşe la mâini, infernul războiului şi-al dictaturii comuniste. În numărul din ianuarie 2000 al ziarului Partener, profesorul Gherasim Rusu Togan a publicat o mărturie-document din care extrem câteva fragmente, întru aducere-aminte a faptului că acest om a trecut, păstrându-şi nealterată conştiinţa, prin încercările fără de măsură ale vieţii sale de pizonier al închisorilor comuniste, atât de la noi din ţară, cât şi ale stigmatizatului lagăr sovietic.
„- De ce aţi fost arestat în România?
– Într-un cerc de aşa-zişi prieteni, îmi exprimasem un punct de vedere: comunismul e o tâmpenie! Mă căsătorisem pe 6 decembrie 1958 şi pe 12 decembrie am fost arestat. Mi-amintesc, eram la Bacău. Pledasem într-un proces şi eram tare bucuros de reuşită. Pe stradă, treceam prin dreptul casei lui Bacovia şi-l văzusem pe poet în curte. N-am mai făcut mulţi paşi şi doi indivizi m-au acostat şi m-au luat… La securitatea din Bacău s-au purtat cu mine ca nişte criminali. Am fost judecat şi dus la Gherla. O vreme am stat în celulă cu Corneliu Coposu… Apoi, la Balta Brăilei şi Salcia… Aici l-am cunoscut pe Al. Paleologu. Într-un amurg, veneam de la muncă ş cântam ceva în franţuzeşte, l-am văzut cu lacrimi în ochi! M-am eliberat în 1963, cu o zi mai devreme decât am fost condamnat şi am pierdut la pensie un an de muncă!
Am venit la Câmpina, după eliberarea din închisoare, soţia lucra aici ca medic. Am reintrat şi eu în profesie, o vreme am fost liniştit, ca apoi să intervină din nou securitatea. Colonelul Toma îmi trimitea chemare şi mă ţinea la securitate câte zece ore, ordonându-mi să dau declaraţii. Îl acompania colonelul Păun. Ani de zile, până la procesul public din 1977, am fost chemat la securitate, ca să dau declaraţii absurde! Era după cazul Goma şi le trebuiau ţapi ispăşitori, ca să bage groaza în intelectuali. Am fost acuzat că denigrez comunismul! Atunci, le-am strigat: Mă judecaţi pentru că am spus că comunismul nu are nici un viitor, pentru asta mă judecaţi! Printre informatorii lor erau doi apropiaţi, doctorul Dinu Gheorghe şi inginerul Cezar Râpeanu, cu care jucam bridge… Mă obsedează acel proces umilitor. Totul a fost o înscenare murdară. În final, am strigat: Sunt judecat pentru că am refuzat să fiu turnător! Scârbit de toate, în acel an m-am retras din profesie, pensionându-mă!”
P.S. În ianuarie 2002, la publicarea interviului, noi am solicitat să-i fie atribuit titlul de cetăţean de onoare. S-a stins din viaţă, în singurătate şi apreciat doar de o mână de prieteni! 
Un alt câmpinean pe care teroarea comunistă nu l-a ocolit: Mircea Verbancu. 
În numărul din octombrie 2000 al ziarului Partener, Alina Ionescu a publicat cutremurătorul reportaj: „Mircea Verbancu şi viaţa din închisorile comuniste”. Redăm câteva fragmente:
„… A fost arestat în 1949, în a treia zi de Crăciun. La ora patru fără un sfert, dimineaţa, fără nicio explicaţie, doi ofiţeri, trei civili şi patru soldaţi înarmaţi i-au percheziţionat casa, i-au pus cătuşele la mâini şi l-au dus la sediul securităţii din Câmpina. Deoarece făcea parte din organizaţia studenţească, a fost acuzat că a împărăştiat manifeste contra comunismului. De la Câmpina, legat la ochi şi la mâini, a fost transportat la Bucureşti, unde a fost supus la interogatorii inumane, bătut până la leşin, pentru a mărturisi participarea la demonstraţii antocomuniste. În condiţii de interogatorii nesfârşite – noaptea şi muncă – ziua, a stat la Jilava fără a fi judecat până în martie 1950. Înghesuit la 8 metri sub pământ, într-o celulă neîncăpătoare pentru numărul deţinuţilor, trăia ca într-un cavou cu ziduri umede şi reci… După procesul în care sentinţa a fost dată de un judecător anafabet, a fost găsit vinovat de „încercare de defăimare a partidului comunist” şi trimis la închisoarea militară de pe Uranus… În noaptea de Paşte, preoţii dintr-o celulă au început să cânte slujba de Înviere, care răsuna pe holurile negre ale închisorii mai puternic decât într-o catedrală… Gardienii au deschis uşa elulei în care se afla şi Mircea Verbancu. Acesta, împreună cu ceilalţi deţinuţi, a mers din celulă în celulă cântând „Hristos a Înviat!” Aici, pe Uranus, a primit şi condamnarea la 5 ani de suferiţă… De aici, a fost dus înapoi la Jilava, unde a trăit cele mai groaznice momente din perioada de detenţie… Într-o noapte, a fost triat pentru muncă la canalul Dunăre – Marea Neagră… A ajuns la Poarta Albă, după trei zile… Aici a prestat o muncă inumană… Norma de lucru era imposibil de realizat şi ziua de muncă era de 12-13 ore, … raţia de mâncare neînsemnată… De la Poarta Albă a fost dus la Valea Neagră, unde urmează vestita reeducare de la Piteşti… Întors la Câmpina, a fost izolat de societate, toţi îl considerau un element putred şi contra regimului. Această perioadă de 5 ani l-a urmărit toată viaţa, ca o umbră!”
Despre un alt câmpinean, Nicolai Dragomir, reproducem din reportajul „Prizonier la ruşi”, publicat în Partener, în ianuarie 2000, de regretatul scriitor băneştean Sorin Stoica: „A rămas celebru, la Revoluţie. Când a strigat cineva la el că a căzut Ceauşescu, s-a răstit imediat: – Şi ce, lasă-l dracu’, io am treabă! Şi poate avea dreptate. Nea Nicolai a fost prizonier, la ruşi, timp de 9 ani. La Focşani, mărturiseşte el, când ne-au dat drumul ruşii, la centrl de retriere, am păţit-o mai rău cu românii decât cu cecenii. Ne ţineau la carantină 12 zile şi ne speculau. Ce-ai făcut, măi? Te bag în… mă-tii, ai vrut să-i baţi pe fraţii noştri ruşi? Ăştia erau comuniştii! Două săptămâni, nu ne-au dat să mâncăm decât câteva felii de pâine. M-aş duce acum la Focşani. Unde e acela care a comandat aici, în 1949? Om rău a fost acela! Foarte rău!
Acasă, am ajuns cu o pufoaică pe mine, actele şi fără nici un bagaj! Mi-au dat pe urmă fraţii mei şi mie o pereche de izmene. Mai întâi, m-a văzut acela al lui Gigi Tigaie. Unde ai fost, măi? Parcă nu mă văzuse de ieri. Şi fusesem aproape zece ani. Maică-mea credea c-am murit. În fiecare sâmbătă, îmi făcea pomană. Şi, vezi, io, sâmbăta aia nu simţeam nevoia să mănânc nimic. Zicea năcealnicul: Ce ai, măi, tvoiul mă-tii, faci pe nebunul? Nu mi-e foame, nenică! Io zic că toate le-a programat Ăl de Sus!” (…)
Nu putem încă zăbovi asupra acelui decembrie incendiar, prin care s-a încercat repunerea lumii româneşti pe calea democraţiei, fără a ilustra, fie chiar şi sumar, rolul sinistru al securităţii în perioada comunistă. (…) Pumnul securităţii a lovit fără ezitare şi în locuitorii urbei. Sute de oameni au fost smulşi din pacea casei, din colectivitate, de la masa de scris, de la catedră, sau le-a fost luat bisturiul din mână şi, pe motive adeseori cusute cu aţă albă, au fost aruncaţi în puşcării, deposedaţi de bunuri, deportaţi. (…)
Ca zonă de activitate, securitatea câmpineană cuprindea oraşele Câmpina, Băicoi, Comarnic şi 18 comune, precum Valea Doftanei, Cocorăştii Mislii, Măgureni, DN-1, Paralela 45, Izvorul Rece… (…) Cât priveşte dispozitivul informativ, el a fost redimensionat pe toate profilurile de muncă. De altfel, încă din noiembrie 1988, s-a primit ordin, de la Departamentul securităţii de stat, să nu se mai facă informări la conducerea de stat, deoarece nemulţumirile populaţiei sunt cunoscute, securitatea să se ocupe cu alte treburi. (…) S-a dat ordin să se culeagă informaţii ce vizau prezenţa, pe raza de competenţă, a cetăţenilor străini, atât din spaţiul estic, cât şi din cel vestic. (…) Relaţiile le stabileau mai ales cu acele medii considerate ca fiind nucleul marilor nemulţumiri, precum Institutul, de unde foarte mulţi specialişti din domeniul petrolului călătoreau în Occident, Orientul Mijlociu şi-n alte zone ale lumii, fiind la curent cu discrepanţele uriaşe dintre mediile de viaţă ale acestor lumi şi cel românesc. Ca urmare, faţă de acest Institut, presiunea securităţii era continuă şi dură. (…)
Această activitate informativă a securităţii a durat până la data de 16 decembrie 1989, în jurul orei 15,45. La acea dată, şeful securităţii câmpinene, Cârstea Ioan, a fost convocat urgent la Ploieşti, în „şedinţă profesională”, unde i s-a comunicat că în România, mai precis la Timişoara, sunt acţiuni spontane organizate de elemente declasate – o regizare identică a răzvrătirii de la Braşov, din 15 noiembrie 1987.
La revenirea în unitate, a organizat activităţi mai mult de birou. În privinţa ieşirilor în oraş, ele urmau să fie aprobate doar în caz de forţă majoră. 
Tot în cadrul securităţii funcţiona Triunghiul 13, care era un organ de interceptări telefonice şi corespondenţă. În incinta poştei erau două birouri unde personal calificat desfăcea corespondenţa în două moduri: se deschideau toate scrisorile ce le primeau acele „obiective” date în consemn şi, la întâmplare, ale celorlalţi „adresanţi”. Asemenea, ziarele şi revistele ce veneau din Occident şi Statele Unite. 
Pe 22 decembrie, la ora 12, s-a constatat că toate legăturile telefonice au fost întrerupte, iar poşta a scos centrala din funcţiune. S-a dat drumul la televizor şi aşa s-a aflat că Ceauşescu a fost înlăturat. De-acum, intervin forţe noi care vor concentra mijloacele de comunicare în mâini proprii. 
Datorită unor incompetenţe şi vechi fricţiuni, dar şi faptului că dezinformarea era atât de puternică, s-a creat o stare de neîncredere între securitate şi miliţie, care putea fi, în orice moment, transformată într-un conflict sângeros. 
Meritoriu este faptul că a intervenit, la timpul potrivit, din partea M.Ap.N.-ului, locotenentul Petrescu Ioan, împuternicit al organului judeţean, emanat de revoluţie.
Pe 30 decembrie s-a dat ordinul desfiinţării Departamentului securităţii. 
După revelion, ofiţerii operativi au început să umble prin oraş şi împrejurimi pentru a contacta diverse persoane de sprijin şi a simţi pulsul oraşului, de-acum în slujba noii puteri. În urma analizelor făcute, au constatat faptul că, în timpul revoluţiei, au acţionat şi unele forţe din exterior, relatându-se fapte diverse, despre a căror credibilitate, desigur că au apărut dubii.
Astfel, în noaptea de 22/ 23 decembrie 1989, o echipă de intervenţie de la Schela Băicoi s-a deplasat la Drăgăneasa pentru a interveni la o sondă aflată în erupţie. Când au ieşit din Poiana Câmpina, în zona Grâuşor, într-o curbă, la lumina farurilor, au văzut o Lada 1500 cu însemnul C.D., lângă ea aflându-se două persoane, una într-un combinezon de culoare neagră, iar cealaltă îmbrăcându-se cu un echipament identic. Ulterior, s-a stabilit că Lada aparţinea Ambasadei URSS de la Bucureşti, iar persoanele respective aveau ca obiectiv implantarea de dispozitive electronice destinate bruierii.
Un alt caz a fost făcut cunoscut de către doctorul Cojocaru Mircea, unul dintre participanţii la revoluţia câmpineană. Domnia sa a adus de la Cosminele rămăşiţe de dur-aluminiu, de mărimi diverse, provenite dintr-un avion de mici dimensiuni, comandat de la sol, tot pentru bruiaj, doborât, se pare, de mitralierele antiaeriene aflate în împrejurimi. Comisa ce s-a deplasat la faţa locului n-a mai găsit nimic
(va urma) 
Gherasim Rusu-TOGAN
„1989. Vedere din provincie”
11 iunie, duminică. Mi-e jenă să scriu aici, dar nu va vedea nimeni niciodată. Am primit în dar trei porţii de friptură şi o sticlă cu pepsi. Doamne, iartă-mă! Am făcut-o pentru Diana. Colega Mihaela Pridie vine cu fiică-sa şi cu fiul ei, elevi, să-i testez. I-a adus Dianei căpşuni proaspete, mari şi zemoase, de la Băneşti. A dat îmbelşugarea peste noi, nici nu mai simt nevoia să cârtesc, precum mi-e obiceiul, că am ajuns de poveste. (…)
12 iunie, luni. (…) Piciorul s-a mai dezumflat şi se pare că îmi dă pace. Dar tot el, piciorul beteag, m-a ajutat să nu fiu convocat la „Casa Ştiinţei” (cică e „făcută” de Nicu Ceauşescu), unde elevii noştri merg să „facă” din trupurile lor un „porumbel al păcii”, pentru „Cântarea României”. De o săptămână stau ore întregi în soare, în ploaie, însetaţi, înfometaţi şi „construiesc” porumbelul uriaş (!) în mişcare. Comicii noştri îi spun „Cioara vopsită”. E un spectacol grandios, spun cei care merg acolo, un spaţiu enorm, regizori şi profesori, cu porta-voce, comenzi, fâlfâiri din aripi, ca şi cum porumbelul al zbura, se strigă lozinci de pace şi de adoraţie pentru Genialii conducători […]. Stau cu nea Vasile la o „coadă” să luăm roşii şi varză. El merge la „porumbel”, eu la „Parapet”, cu Sandrino, Dan Preda, Antonescu, finul Dan, Ghiţă Corbul… Cineva de la Iaşi încearcă de trei ori în cinci ore să vorbească la telefon cu noi. Cine o fi? Liviu Pendefunda, căruia i-am scris în legătură cu fata lui Lăpuşneanu, care dă la medicină şi poetul e doftore? O fi Alexandru sau Caterina? Cine oare se chinuieşte cu telefonia română aşa de splendid dereglată? (…) 
9 iulie, duminică. Am terminat de corectat lucrările de la treapta I. Deşi am depus eforturi enorme, extenuante, de pe 21 iunie încoace, sunt invitat, fără comentarii, să asist la matematică, treapta a II-a. „Asist” şi (re)citesc „Proză eminesciană” şi notez pentru un studiu eseistic printr-o grilă mai nouă, dacă voi reuşi. Îi fac complimente d-nei Moldoveanu, colega de asistenţă, şi ea le ia chiar în serios… De-acasă, directoarea mă cheamă să rezolvăm o contestaţie a doctorului Moruzzi. Dom’ Petrică mă prinde şi mă îmbrăţişează şi mă pupă cu foc pe obraji, că trebuie o notă mai mare, nu i-a intrat fata la mate-fizică, din cauza notei 7 la mate, iar la română are 8,70. Câteva zecimi îi mai trebuie, la română. Nu se poate dom’ doctor. Mă ia pe sus, cu soaţa mea, la el acasă, pentru a vorbi cu meditatorul fetei la matematică. Acesta susţine că fata e obosită, a copiat greşit subiectul la geometrie. Şi? D-na Moruzzi face un scandal „monstru”, cade în mahalagism, atacă toată şcoala, pe profesori, numai eu sunt valoros peste poate. Merci. O combat şi-i sfătuiesc să fie liniştiţi, şi aşa fata va merge la medicină, de ce s-o supună unor eforturi lăturalnice? E ambiţia lor. Îi calmez şi-i conving că tocmai fiindcă nu e la o clasă aşa de pretenţioasă, va avea succes la medicină. Acasă, Diana şi Vio se uită la televiziunea bulgară până pe la orele 24. Totuşi, Jivkov e mai normal decât Geniul Carpaţilor… 
28 iulie, vineri. (…) La librărie, pun deoparte Boris Pasternak și „Pe urmele lui Duiliu Zamfirescu” de Al. Săndulescu. La Rodica, să facem rost de lapte pentru Diana, care se externează, dar nu are decât bere… Zvon de pește. Cunoscuții se uimesc văzându-mă la „coadă”, dar din nou se termină înainte de a „apuca”. Cumpărătorii nu pleacă, poate se mai „dă” ceva. Fără vorbă multă oamenii descoperă că vânzătoarele (la indicația șefilor) au ascuns în parcul cu lăzi goale, butoiașe cu pește, carne și unt – dau năvală, scot produsele din ascunzătoare. Cineva cheamă la telefon miliția. O matahală tuciurie, vecin de bloc, pușcăriaș frecvent, cu cioc, înjură și îl lovește pe un om gălbejit, pleosc-pleosc. Fac scandal. D-l Șerbănoiu și încă un cunoscut mă țin să nu mă reped la borfaș, e riscant, dar am fost sportiv de performanță și nu mă tem. E mai bine totuși să-mi stăpânesc nervii și o fac, mai ales că am o părere foarte proastă despre indivizii nervoși. (…) 
2 septembrie, sâmbătă. Corigențele la română. Dl. Bălu mi-a lăsat „cărturarii” lui și a dat o fugă la București. Nu-mi dau voie să-i promovez, rămâne să decidă dânsul, fiindcă sunt cam catastrofali. Pe ai mei îi trec din milă creștinească. Ba, frumoasa și zgubilitica absolventă Corneanu îi promite lui Vio că-i face rost de o fusta de blugi, de la bișnițari, cu care se află în strânsă corelație. La corigențe, mă asistă colegul de rusă Victorian, o figură de tot hazul, cu ciudățeniile lui extraterestre. Am scăpat de ședința pecere și de învățământ ideologic. La învățământ sunt două grupe, norocul e că nu sunt în cea condusă de Biță, fostul meu elev, actualmente coleg la istorie, aspirant la Vai de mama lor! „Woody”, secretara de acum, turbează că-s la corigențe și nu la frecuşul politic. Chipeșă (pardon) muiere, mereu încruntată, de, are responsabilități, și cu năsucul ei mai ascuțit și mai lung decât al meu… Cu Victorian, nea Vasilică Lungu, Biță și un Doboș, sus-sus la „Parapet”. N-am niciun chef, așa că ajung la Ghiță și facem o plimbare până la Slobozia. Mă trage de limbă să-i spun ce-au mai trăncănit la Radio, deși nu-i suportă pe „dușmanii poporului”. (…)
15 septembrie, vineri. Merg la școală. Elevii sunt la practică agricolă. Noi, „cadavrele didactice”, care suntem pe aici, procedăm la deschiderea festivă (?!) a noului an școlar și participăm la ședința de alegere pecere. Sunt răcit, îndopat cu Biseptol, aspirine, penicilina V. Elevii care au venit la deschidere vor merge de luni la practica industrială, iar cei care n-au făcut practica până acum, vor acționa la developat porumb și la sortat cartofi. Practica înaintează viguros. EL urlă peltic la radio și teve despre deschiderea noului an școlar, despre „con-di-ți- ili” create învățământului „di toati gra-di-li”. La ședința pecere, atac destul de neprincipial și democratic pe „ascuțita Woody”. Tovarășii și-au pierdut firea, se arată scăpați din chingi, cred că se întâmplă ceva care arată o neseriozitate suspectă. Risum teneatis! După ce în locul tovarășei „Woody”! este aleasă o cuminte profesoară de franceză, doamna Dascălu, pentru secretarul cu propaganda sunt propus și ales în „majoritate, tovarăși”. Nu, că-i o glumă, degeaba protestez, dar mă amuză, fostul „Birou” pecere și Consiliul de conducere al liceului știu ce hram port și cred că au început astfel s-o ia razna. Cei mai mulți se amuză copios, mai ales Biță (care dorea din tot sufletul să fie ales el, ca să acceadă mai repede în Biroul orășenesc şi, de aici, mai departe, tot mai sus), Victorian, Vică, Jan (mazilitul, care ne-a torturat cu activismul de vreo 20 de ani), Grecu, conu Mihăiță. În sfârșit, se vede mai mult cum funcționează humorul. Cel mai mult mă distrez eu, știu că de sus va veni respingerea. Dar un spectacol grandios. De fapt, nici nu știu ce e cu „propaganda”, ce trebuie să faci. Jan şi Biţă mă liniștesc, asigurându-mă că mă vor ajuta ei în muncă. (…)
29 septembrie, vineri. E frig. Practică agricolă și ridicolă continuă fără păs de școală. Mediile noastre de dezinformare vorbesc de școli luminoase, bine dotate, unde copiii au început să descifreze tainele… Adică ei coordonează învățământul românesc și copiii și dascălii și părinții elevilor le mulțumesc din suflet și în genunchi. Ei umblă pe ecran ca păduchii în cele două ore cât durează emisiunea, iar pupătorii tremolează în ode și bat câmpii fără grație… În timpul acesta, elevii și profesorii „stau” pe câmpiile patriei, în frig și ceață, în ploaie și noroi. Părinții muncesc flămânzi și înfrigurați, alții îngroașă și lungesc „cozile” la alimentare unde nu se „dă” nimic… Dar văd că am luat-o razna şi doar mi-am propus să notez fără comentarii. (…)
6 noiembrie, luni. Suntem poftiți de urgență, pe bază de semnături și amenințări, la Casa Științei. Ce e, ce e? Instructaj politic. Frig și curent în sală. Vreau să mă sustrag după ce se face prezența, dar sunt în vizorul lui Biță, mă dibuie și mă reține. E și Doru Victorian din partea școlii noastre.  Sala e arhiplină de oameni aduși cu anasâna. Conferențiază (dă consultații) tov. Pârvuță de la județ, tema: „Politica esternă a țării noastre”, a Geniului adică. Tovul țipă în microfon niște vorbe amuzante și vomitive. Că politica noastră a fost și este cea mai corectă din lume, că gândirea Eroului este monumentală, că capitaliștii vor să distrugă socialismul, că noi nu ne băgăm în treburile interne ale altor state, dar nu putem lăsa socialismul să piară, așa că Uniunea Sovietică, în loc să fraternizeze cu SUA, mai bine ar interveni în Polonia și Ungaria pentru salvgardarea socialismului real, a marxismului. Gorbaciov și-a pierdut mințile, unele țări socialiste au căzut victime cercurilor reacționare… Chiar că e interesant, dar plec totuși… Acasă, cu junele catindate la Filologie. Lavinia e încremenită, nu poate să alcătuiască o scurtă compoziție… (…) Ce mai zice lumea? Că Eroul e un cretin periculos, că a pus bețe-n roate și la Conferința post Helsinki de la Sofia. Jivkov i-a telefonat de două ori, rușii l-au rugat să fie „înțelegător”, catârul nu și nu! A ajuns piaza rea a întregii Europe. Un milion de est-germanii au făcut, acum, cerere de emigrare, în toată Germania de Est mitinguri, la Leipzig cea mai mare demonstrație de când e acest oraș… Pentru eliberarea lui Dan Petrescu s-au făcut liste cu numeroase însemnate semnături. Mircea Iorgulescu a devenit colaborator permanent al „Actualității românești”. În RDG au loc mari epurări, inclusiv și în primul rând madam Honecker. În locul ministrului Totu, „avem” un nou ministru, cică după asemănarea Conducătorului: Ion Stoian. Cuvântul de ordine: intervenție militară în Polonia și Ungaria. 
18 decembrie, luni. La școală, incitație. Biță îmi spune la ureche: „Tot Banatu-i fruncea!” Nu se cunosc detalii. Între timp, mai auzim că au fost ciocniri violente la Timișoara. Poliția, securitatea, chiar armata au fost mobilizate să reprime revolta… Încheiem zeci de situații… Au fost chemate de urgență la Partid doamna directoare și Luiza, sărmana secretară pecere, pusă în asemenea situație prin acea adunare glumeață de alegeri din septembrie. Cică să conduc eu ședința care urmează, îi ofer lui Biță această șansă, că sunt niște ritualuri și formule pe care nu le stăpânesc!… Când Biţă termină introducerea prelungită, se întorc cele două notabilități speriate. Luizica spune că „Biroul” trebuie să rămână pe loc, e ceva cu totul deosebit. Ni se comunică faptul că au fost convocați toți directorii și secretarii de partid din oraș, li s-a spus că țara se află între o mare primejdie din cauza imperialismului și dușmanilor socialismului, că trebuie respectată legalitatea, cine o încalcă va plăti cu capul; că nu trebuie să discutăm ce ascultăm pe la radio, ce vedem la televiziunea bulgară; că – bâlbâieli –  noi să fim vigilenţi, să nu vorbim, să nu ne adunăm în grupe mari, să ne vedem de treburile noastre… În fine, ţara e în cumpănă, s-a primit „telefax” prezidențial, să ne apărăm de dușmani cu gărzi patriotice, să facem zi și noapte de strajă. Ce mai vorbă lungă, e stare de asediu. Nu vom mai lua concediu și vom fi totdeauna la dispoziție, în alertă. Dacă plecăm mai mult de trei ore în alt loc, să anunțăm „comandamentul”. În altă localitate n-avem voie să mergem, orice s-ar întâmpla… De la poștă, iau ce scrie pe mandatul de la „Familia” și am ocazia să vizitez librăria. Caut coletul anunțat de doamna Paleologu, degeaba. Diana e chemată și de la „securitate” pentru vineri. Nu înțelege de ce. Victoria-navetista a văzut ceva mișcări agitate, dar nu li s-a spus decât că se închide școala. „Amicii” au dispărut de pe firmament. Unde, oare, s-au pripășit? […] Între timp, orașul de pe Bega a ajuns de pomină în lume. Poate că la ora asta e cel mai pomenit oraș de pe mapamond. Da, au fost și sunt ciocniri violente. Mii de timișoreni au ieșit în stradă, au spart și au aruncat în canalul Begăi tablouri ale Eroilor, au spart vitrine, cărțile „eroice”, omagiile sunt călcate în picioare și arse. Conducătorul a trimis mai întâi „forțele de ordine”, cu tunuri de apă, bastoane și gaze lacrimogene. Apoi, mobilizează forțe armate cu tancuri, amfibii, elicoptere. Bravii oșteni și-au pus baionetele la arme și-au însângerat demonstranți. „Jos Ceaușescu, jos dictatura!” s-a strigat de sâmbătă seara până duminică noaptea, când baionetele Patriei au redus mulțimea la tăcere (temporară, cred). Fără comentarii… A venit Vio!
(va urma)
Constantin TRANDAFIR
Puteţi citi AICI şi AICI primele două părţi. 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare