Duminică, 23 aprilie, sunteţi invitaţi cu mic, cu mare, să participaţi la evenimentul “Marşul pe două roţi”, devenit deja tradiţie, o acţiune de promovare şi conştientizare civică asupra respectului pe care trebuie să-l acordăm bicicliştilor şi motocicliştilor, care odată cu venirea primăverii sunt tot mai prezenţi în trafic.
Participarea la acţiune nu impune limită de vârstă, fiind în schimb recomandată purtarea unui echipament corespunzător.
Plecarea se va face la ora 12.00, din parcul de la Soldat, iar la sfârşitul cursei va fi organizată o tombolă. Ca şi în anii anteriori, premiul cel mare va fi oferit de societatea Lemet, alte premii fiind asigurate de Outdoor & Bike şi Centrul Medical SanConfind.
Organizatorii îşi doresc totodată reluarea dialogului cu autorităţile locale în privinţa amenajării unui parc tematic de educaţie rutieră şi sportivă.
Acţiunea organizată de asociaţiile Pro Câmpina, Roata de Foc, Caraiman Câmpina şi Bicicliştii Anonimi va beneficia de sponsorizare din partea următoarelor societăţi: Lemet; Apă Talea; SanConfind, Outdoor & Bike.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!