Din 10 august s-au instituit o serie de restricţii rutiere pentru accesul în pasajul rutier de sub podul de cale ferată, de la intrarea în comuna Poiana Câmpina. Una dintre firmele care lucrează la modernizarea infrastructurii feroviare a realizat o serie de lucrări la acest pod. Pe perioada lucrărilor, s-a circulat pe un singur fir şi au fost montate semafoare, traficul fiind îngreunat, mai ales pe perioada examenului de admitere la Şcoala de Poliţie, când aglomeraţia a înregistrat cele mai mari cote. Acum, lucrarea s-a încheiat, au fost redate circulaţiei ambele sensuri, dar maşinile de mare tonaj, care intrau la limită şi zgâriau plafonul pasajului, nu vor mai putea trece acum, pentru că au fost montate bare metalice care marchează limitele de înălţime admise prin acest pasaj.