Știri

Liderii PD-L şi-au prezentat proiectele şi… aspiraţiile

La fel ca şi celelalte formaţiuni politice locale, PD-L şi-a prezentat, într-o conferinţă de presă, proiectele şi aspiraţiile pentru anul electoral 2008.
“În acest an – a spus preşedintele Horia Tiseanu – vom susţine un buget care să se apropie cât mai mult de nevoile cetăţeanului şi să fie un buget european. Proiectul de buget este semnificativ mai mare decât în 2007, creşterea fiind de la 97 miliarde lei vechi, la 201 miliarde lei în acest an la capitolul investiţii”.

Proiecte europene

Tiseanu a surprins, în primul rând, prin numărul mare de proiecte europene cu care intenţionează să acceseze fonduri extrabugetare. “Dezvoltarea este cheia dezvoltării municipiului şi vrem să promovăm mai multe proiecte pentru obţinerea de fonduri europene. Vor fi multe proiecte depuse, dar puţine vor câştiga. Vom depune din nou proiectul de alimentare cu apă în zona de nord a localităţii, vom iniţia un proiect de reabilitare a sistemului de apă, canalizare şi epurare, care se va realiza prin Hidro Prahova şi care va fi cel mai grandios proiect de după 1989. De asemenea, vom continua cu etapa a doua privind reabilitarea B-dului Culturii şi vom depune proiecte privind fluidizarea circulaţiei, cu realizarea unui acces suprateran între Calea Dacia şi DN 1, modernizarea zonei de agrement «Fântâna cu Cireşi», calificarea unor categorii defavorizate de cetăţeni pentru găsirea unui loc de muncă, reactualizarea strategiei de dezvoltare locală, realizarea unui centru de zi pentru copii şi tineret”, a afirmat Horia Tiseanu. Acesta a vorbit şi despre alte proiecte care se vor regăsi în proiectul de buget pentru acest an: “Vom continua lucrările de asfaltare şi modernizare a unor străzi (vreo 10-12 la număr) şi reabilitarea termică a serei. Dintre aceste lucrări, până în vară vor fi gata aproximativ şase străzi şi sera. De asemenea, încercăm să demarăm o serie de lucrări noi: amenajarea noului local al Grădiniţei numărul 4 din cartierul Câmpiniţa, începerea construcţiei Casei Căsătoriilor, dezactivarea rampei vechi, asfaltarea şi modernizarea altor străzi, realizarea unor canalizări menajere, modernizarea drumurilor de acces şi a reţelelor edilitare în cartierul Erupţiei, iluminat public, fluidizarea circulaţiei, noi parcări, precum şi realizarea mai multor studii de fezabilitate. În acelaşi timp, proiectul de buget prevede alocarea sumelor de 5 miliarde lei vechi pentru activitatea spitalelor, 3 miliarde pentru culte şi 8 miliarde pentru activităţi sportive. Cel mai important este că bani există şi suntem dispuşi să facem orice discuţie pentru orice propunere fezabilă până la dezbaterea publică din 25 ianuarie”.În cifre absolute, proiectul de buget pentru 2008 este de 559 miliarde lei vechi, la care se adaugă 58 miliarde din fondul de rulment, practic, bani rămaşi necheltuiţi din anul precedent, 45 miliarde din credit şi 6,5 miliarde din fondurile de mediu, ceea ce înseamnă un total de 668,5 miliarde lei, adică bugetul cel mai mare din istoria urbei.
Corp nou la Piaţa Centrală
Din acest an, Serviciul Public al Pieţei nu va mai vărsa excedentul bugetar către bugetul local, astfel încât, pentru liderii PD-L a fost prilejul de a puncta un nou proiect. “În 2008 vom demara proiectul privind construcţia corpului C2 al pieţei, pe care-l vom finaliza în 2009. Finanţarea acestei investiţii, evaluată anul trecut la peste 7 miliarde lei vechi, se va face integral prin Serviciul Pieţei. Potrivit prevederilor legale, excedentul bugetar nu se poate folosi decât pentru investiţii şi, oricum, noi nu câştigăm prea mult din închirierea actuală a acelui teren”, a spus directorul Pieţei Centrale, Marian Nistor.
Atac la PC!
Horia Tiseanu şi-a continuat războiul cu conservatorii. “Nu am încercat să politizăm spectacolul din 8 ianuarie. Responsabilitatea exclusivă pentru repartizarea invitaţiilor revine doar Casei de Cultură, iar noi nu am încercat decât să impulsionăm distribuirea invitaţiilor şi prin unele societăţi comerciale. Trebuia să spun că nu mă interesează?! Oricum, remarc concurenţa fără precedent realizată de conservatori unui spectacol organizat de Consiliul Local, nu de Primărie. Nu suntem de acord cu încercarea de a cumpăra alegătorii cu un spectacol şi un pahar de vin fiert! În legătură cu spectacolul de Revelion, cetăţenii au fost împărţiţi în două grupuri inegale, pentru că, din informaţiile mele, au fost mai mulţi oameni la spectacolul nostru. Nu pot să nu remarc lipsa de fair-play a conservatorilor, care ne-au suflat, efectiv, formaţiile Iris şi Simplu. Cine a plătit aceste spectacole? Întreb public după ce s-a ajuns la o identificare între Partidul Conservator şi Grupul de firme Fibec şi va trebui verificat dacă s-a respectat legea privind finanţarea partidelor politice. Solicit public o verificare în acest sens, pentru că un grup de firme nu se poate identifica cu un partid când e vorba de bani!”, a spus Horia Tiseanu.
Balul pensionarilor de ziua lui… Ceauşescu!
Filiala locală a PD-L a anunţat organizarea unui nou bal pentru pensionari, care va avea loc pe data de 26 ianuarie, adică exact de ziua de naştere a lui… Nicolae Ceauşescu! Simplă coincidenţă sau un argument în plus la nostalgii, balul este deschis – cel puţin în principiu – tuturor pensionarilor din Câmpina, care vor fi invitaţi de această formaţiune politică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare