Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Grecia

Volumul “Scurta istorie a Greciei”1 scris de către istoricul britanic Richard Clogg, specialist în istoria Balcanilor, Senior Research Fellow la St. Antony’s College, University of Oxford vine să umple golul care (încă) domneşte în spaţiul cultural românesc în privinţa cunoaşterii altor popoare (măcar) din Europa, colegele noastre în interiorul Uniunii Europene. În continuare credem că au apărut prea puţine astfel de lucrări despre istoria şi cultura unor ţări apropiate chiar daca in ultimul deceniu nu puteam sa nu remarcam sporirea numărului şi calităţii biografiei aferente acestui domeniu (mai ales traduceri). Credem că acest efort ar trebui apreciat de publicul călător autohton având în vedere destinderea regimului voiajelor peste hotare. Benefic ar fi ca un concediu plăcut să fie pigmentat cu o minimă cunoaştere a ţării în care acesta are loc iar o astfel de lucrare precum cea a istoricului Richard Clogg s-ar putea constitui într-un astfel de instrument.  Volumul se concentrează asupra perioadei 1770-1990 fiind editat în versiunea originală în 1992 şi reeditat în 2002 updatat cu analiza ultimului deceniu al secolului trecut. Neputând intra în detalii rezumăm afirmând că puţine state din Europa au cunoscut o istorie contemporană atât de violentă, plină de mişcare, de tulburări, sânge,instabilitate politică precum cea a grecilor. Chiar şi istoria românilor pare liniştită, cunoscând câteva perioade de îngheţare şi aşezare politico-administrativă precum cea dintre 1959-1916 (Războiul de Independenţa din 1877-78 fiind unul exterior, purtat în Bulgaria de nord), 1920-1930 sau liniştea atent supravegheată de Securitate ( 1960-1989). Istoricul britanic trece în revistă renaşterea naţională a grecilor care s-a desfăşurat sub semnul unei adevărate dileme identitare: către ce perioadă de aur să-şi focalizeze atenţia grecii, către Antichitate sau către Imperiul Bizantin. “Chiar în primul deceniu al secolului al XIX-lea naţionaliştii, spre consternarea autorităţilor bisericeşti, au început să-şi boteze copii şi corăbiile cu nume antice greceşti mai degrabă decât cu numele unor sfinţi creştini. Tot atunci a început disputa, continuată până în zilele noastre, în legătură cu forma limbii greceşti adecvată Greciei renăscute. Unii erau de părere că trebuia să se revină la presupusa puritate a elinei antice din secolul al V-lea î.Hr, alţii că limba contemporană vorbită (remarcabil de puţin schimbată faţă de cea din Antichitate, dat fiind uriaşul interval de timp aflat în discuţie) putea să slujească drept bază pentru limba cultă. Însă alţii propuneau o cale de mijloc care presupunea purificarea limbii vorbite de cuvinte şi expresii străine. În final, adepţii catharevusei, adică a limbii greceşti purificate au avut câştig de cauză, iar influenţa lor a avut un efect nefast pentru dezvoltarea culturală şi pentru învăţământul din Grecia.” 2 Studiind istoria contemporană a Greciei am fost atraşi de nebunia lor de a dori nici mai mult nici mai puţin decât sa reintre în posesia ţinuturilor care le aparţineau în perioada de glorie a Imperiului Bizantin şi mai ales a capitalei acestuia, Constantinopolul pierdut în 1453. Toată aceasta dezbatere şi plan politic a purtat numele de megali idea (Ideea cea mare).  Nebunie care a fost pusă în practică din punct de vedere militar în martie 1921 când ofensiva majora a grecilor debarcaţi în Anatolia cu gândul iniţial de a recupera şi alipi la Grecia doar oraşul Smirna (care avea pe atunci o populaţie greacă mai numeroasă decât cea a Atenei fiind, în definitiv, un vechi oraş grecesc încorporat în Imperiul Otoman) suferind un eşec total în apropierea oraşului Ankara, pe râul Sakarya, un fief kemalist. Liniile de comunicaţie al armatei greceşti fiind suprasolicitate şi lungi, era doar o chestiune de timp până când Mustafa Kemal a lansat o ofensiva care a dus la un dezastru complet al grecilor ce nu s-au mai oprit decât pe litoralul Mării Egee, abandonând populaţia civilă greacă din Anatolia şi mai ales din Smirna (Izmir în terminologia turcă) furiei naţionaliştilor turci care au masacrat rapid 30.000 de creştini (greci si armeni). Ca urmare a acestei campanii ratate grecii au fost nevoiţi să accepte un masiv schimb de populaţii între cele două state. “Mai degrabă religia decât limba sau conştiinţa naţională era criteriul pe baza căruia se făceau aceste schimburi. Faptul a avut câteva consecinţe anormale, pentru că aşa după cum mulţi dintre creştinii ortodocşi din Asia Mică vorbeau turceşte, tot aşa mulţi dintre musulmanii din Grecia şi, mai ales din Creta, vorbeau greceşte. Aproximativ 1.100.000 de greci s-au mutat în regat drept urmare a catastrofei şi a schimbului de populaţie care a urmat. În replică, aproximativ 380.000 de musulmani au fost mutaţi în Turcia.” Pentru a exemplifica proporţiile dezastrului din 1922 în mentalul grecesc amintim că imediat după survenirea înfrângerii şase înalţi demnitari, consideraţi responsabili pentru dezastrul militar au fost judecaţi de un tribunal militar şi executaţi (printre cei împuşcaţi regăsindu-se şi doi prim-miniştri! Prinţul Andrei, tatăl ducelui de Edinburgh care a fost pentru o perioadă comandantul celui de al doilea corp de armată a fost judecat, condamnat la exil şi degradare! )3 O bună parte din grecii ajunşi în regat au preferat să ia calea exilului având în vedere condiţiile grele de viaţă. “Adeseori, desigur, observatorii atrăgeau atenţia asupra felului în care îşi manifestau grecii din diasporă talentul, capacitatea de muncă şi vocaţia managerială în ţările de adopţie, neputând face acelaşi lucru la ei acasă, unde pilele erau esenţiale”4 În străinătate ar trai 7 milioane de greci.  Remarcabil a ramas filoelenismul lui James Joyce care in Ulysses scrie: „Un surâs de lumină îi limpezi ochii încadraţi de rame negre, îi lungi şi mai mult buzele prelungi.

Grecii! spuse iarăşi. Kyros! Strălucitor cuvânt! Vocale pe care semiţii şi saxonii nu le cunosc. Kyrie! Aureola intelectului. Kyrie eleison! Făcătorul de closete şi constructorul de cloacă nu vor fi niciodată stăpânitorii spiritului nostru. Suntem vasalii cavaleriei catolice a Europei care s-a năruit la Trafalgar şi ai imperiului spiritului, nu un imperium, care s-a coborât în adâncuri o dată cu flota ateniană la Aegostopotamos. Da, da. S-au coborât în adâncuri. Pirus, înşelat de un oracol a facut o ultimă încercare să mai întoarcă vremurile de aur ale Greciei. Loial unei cauze pierdute.”5  Dragostea fata de Grecia l-a făcut pe Joyce să se decidă ca coperta primei ediţii a celebrului său roman Ulysses să fie  albastră iar literele titlului albe, steagul Greciei. 

Codruţ CONSTANTINESCU

1 Editura Polirom, 2006, traducere de Lia Brad Chisacof

2 pag. 43

3 pag.114

4 pag.236

5 Ulise de James Joyce, Traducere si note de Mircea Ivanescu, cuvant inainte de Stefan Stoenescu, Editura Univers si Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuretsi, 1996. pag. 126