Știri

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Douăzeci de mari bătălii
Volumul istoricilor militari americani James Lacey şi Williamson Murray este o fascinantă trecere în revistă a celor mai importante douăzeci de mari bătălii, cel puţin din punctul de vedere al autorilor, care au avut loc în istoria militară a umanităţii. „Bătăliile care ne-au stârnit interesul sunt mai cu seama cele care au reverberat peste timp.” Este evident că „deflagraţiile şi bătăliile au influenţat în mod direct şi covârşitor cursul istoriei, fiind esenţiale pentru înţelegerea lumii în care trăim”. Având în vedere amploarea fiecărei bătălii descrise în această carte, fiecare în parte fiind analizată în nenumărate studii istorice, ne vom rezuma doar a explica şi reproduce câteva informaţii succinte, detalii şi pasaje din aceste importante momente de turnură din istoria militară a umanităţii care au şlefuit lumea de astăzi prin consecinţele lor politice pe termen lung.
Bătălia de la Maraton (490 I. Hr.) a reprezentat poate unul din punctele de plecare ale Europei pe care o cunoaştem astăzi căci cei 10.000 de hopliţii atenieni care au adoptat pe câmpul de luptă celebra formaţie a falangei, au reuşit o miraculosă victorie împotriva celei mai mari armate a celui mai mare imperiu din lume din acel moment, Imperiul Persan. „S-au confruntat pentru prima dată două metode de luptă radical diferite. La Maraton, atenienii protejaţi de armuri solide, formaţi prin familiarizare cu stilul de luptă al hopliţilor, care declanşau asalturi fulgerătoare, înspăimântătoare şi lupte sângeroase corp la corp, au înfruntat şi au decimat armata persană, care se baza pe forţa atacului de la distanţa al arcaşilor săi.” Şi astfel civilizaţia vestică a fost salvată de o deturnare de curs care ar fi fost cât se poate de clară dat fiind nivelul de despotism al persanilor (în vocabularul politic modern a rămas termenul persan, în sens peiorativ, de satrapie–denumirea provinciei persane- condusă de un satrap). Pe câmpul de luptă de la Maraton au rămas 6.000 de persani şi numai 192 de hopliţi atenieni. Un mesager din rândul hopliţilor, în armură completa a fost trimis să anunţe la Atena victoria. După un adevărat tur de forţă (între Maraton şi Atena este o distanţă de aproximativ 30 de kilometri) şi prima cursă de maraton din istorie, alegatorul, ajungând la Atena a rostit doar „Ura! Am învins” prăbuşindu-se şi murind. Spartanii care au ajuns a doua zi au mers până la Maraton pentru a vedea cu ochii lor dimensiunile victoriei ateniene şi, după ce i-au felicitat pe învingători, s-au întors acasă. Spartanii îi vor învinge pe persani la Termopile.

La Gaugamela (311 I.Hr.), Alexandru cel Mare şi-a demonstrat geniul militar care a rămas în amintirea posterităţii învingând de o manieră categorică uriaşa armată persană a lui Darius pentru că nu neapărat numărul soldaţilor a contat de-a lungul confruntărilor militare. „După cum a demonstrat în 2003 coaliţia condusă de americani în războiul din Irak, când o armată numeroasă, dar inferioară se confruntă cu una bine pregătită, mai bine coordonată şi superioară din punct de vedere tehnologic, sunt şanse foarte mari ca armata mai mare să se transforme rapid într-o gloată dezorganizată.” Istoricii consideră că raportul de forţe pe campul de luptă de la Gaugamela ar fi fost de aproximativ 200.000 de ostaşi ai Imperiului Persan (nu neapărat toţi persani) la 7.000 de cavalerişti şi 40.000 de pedeştri, celebra falangă macedoneană. „Mii de oameni se împungeau cu suliţele şi se măcelăreau unii pe alţii, în frenezia nimicitoare a setei de sânge.” Victoria lui Alexandu cel Mare a dus la pătrunderea elementelor de civilizaţie elenă în întregului spaţiu oriental, chiar şi în anumite zone din India de nord-vest, fermentul unei noi civilizaţii sincretice, cea elenistică, osmoză între elenismul macedonean şi nenumăratele tradiţii orientale.
Din volum nu aveau cum să lipsească mai multe momente importante din istoria militară a celui mai profesionist in domeniul militar imperiu din lume, cel roman. Victoria romanilor în bătălia de la Zama (202 I.Hr.) împotriva Cartaginei a pus capăt celui de al doilea război punic „cel mai dificil din istoria Romei, un război în timpul căruia oraşul a fost de multe ori gata să piară”. Fără această victorie care a diminuat considerabil puterea Cartaginei, dar nu a şters-o de pe suprafaţa pământului (cel de al treilea război punic va face asta) Roma nu ar fi ajuns la dominaţia absolută a spaţiului mediteranean. În pădurea Teutoburgică (anul 9 d.Hr.) a avut loc probabil cea mai mare înfrângere a armatelor profesioniste romane în timpul lungii perioade de mijloc a Imperiului Roman (care a durat cam trei secole), până la bătălia de la Adrianople (378 d. Hr.) când împăratul Valens şi armata romană au fost înfrânţi şi ucişi de goţi, marcând declinul iremediabil al puterii romane. După cucerirea Galliei de către Caesar şi a Britanniei, următoarea pe lunga listă de cuceriri a romanilor a fost Germania, însă socotelile de acasa nu s-au potrivit cu cele din…pădure. Pentru a zdrobi o rebeliune aparent minoră (administraţia şi trupele romane se aflau deja de mai mulţi ani în interiorul Germaniei pe care începuseră să o organizeze, impunându-şi celebra pax romana) trei legiuni romane, aflate în mijocul Germaniei, conduse de cel care va rămâne celebru în istoria romană, guvernatorul Varus, s-au aventurat să elimine focarul de nemulţumire. „Romanii ştiau pe baza experienţei îndelungate că, dacă erau lăsate să clocotească, răscoalele se înrăutăţeau întotdeauna şi erau şi mai sângeroase şi mai costistoare cu cât acţiunea era întârziată”. Legiunile lui Varus au pornit la drum neglijent, desfăşurându-se pe o lungă distanţă de 16 kilometri! De menţionat că pe lângă legiunile romane se deplasau şi civili, membri ai familiilor legionarilor, servicii de intendenţa, aprovizionare destul de asemănator cu o armată modernă. Cum ar fi putut scapă o astfel de oportunitate germanii conduşi de Arminius care, profitând de o foarte buna cunoaştere a locurilor, au reuşit să distrugă (adică ucidă) complet trei legiuni romane!
La Yarmuk (636 d. Hr.), loc situat la 65 km în sud-estul Înălţimilor Golan, armatele bizantine au fost înfrânte de cele arabe, ducând la islamizarea şi arabizarea întregului Orient Apropiat. La Hastings (1066 d. Hr.) regatul medieval timpuriu anglo-saxon a fost învins de către forţele invadatoare condus de ducele normand William (un conglomerat de mercenari normazi, francezi, flamanzi şi bretoni), punându-se bazele a ceea ce s-a dovedit a fi cea mai mare putere navală şi colonială din istorie, Marea Britanie „Formaţia saxonilor s-a desfăşurat. Cu o lovitură de secure, cei o mie de soldaţi din prima linie au înlăturat săgeţile înfipte în scuturile lor. Apoi urletul tunător s-a făcut din nou auzit: Ut, ut. Mii de oameni strigau, oţelul se izbea de oţel, iar anglo-saxonii îi sfidau pe normanzi, arătându-le că formaţia lor rezistase” Harald, regele anglo-saxonilor a fost răpus de o săgeată în ochi, victoria revenindu-i lui William care ”a fost încoronat rege al Angliei în ziua de Crăciun a anului 1066. Încoronarea nu a pus capăt luptelor. În următorii câţiva ani, sporadic, au apărut revolte ale saxonilor împotriva conducerii lui William, pe care normanzii le-au înăbuşit cu cruzime.”
Trecem peste eşecul spaniolilor aflaţi la apogeul puterii lor de a invada Britannia prin scufundarea invincibilei armande din 1588 d. Hr. care comunică în sens cu Annus Mirabilis sau naşterea supremaţiei britanice pe mările şi oceanele lumii, prin înlăturarea concurenţei franceze (1759) în Canada care a revenit în întregime Angliei (Franţa fiind silită să renunţe la Quebec cea mai importantă colonizare franceza pînă în secolul al XIX lea) şi peste bătălia de la Breitenfeld (1631 d. Hr.) în care şi-a făcut pentru prima oară apariţia pe câmpul de luptă al Războiului de Treizeci de ani armata naţională, inteligent divizată (urmând modelul legiunilor romane) armata modernă, organizată de curajosul rege suedez Gustav pentru a ajunge la Saratoga (1777 d. Hr.) unde forţele Coroanei engleze s-au confruntat cu colonialii americani, pe care până atunci reuşiseră să-i snopească în bătaie. Însă învinsul de astăzi se poate transforma în cel care te umileşte pe câmpul de luptă mâine. De studiat rămâne şi încrederea suprasolicitată, care a jucat de foarte multe ori un rol nefast în gândirea diverşilor comandanţi şi strategi, de la Darius la Hitler. Încederea nemăsurată a comandanţilor englezi, unul în nord şi altul prin sud, fără o coordonare minimă, în supremaţia militară a soldaţilor mercenari, profesionişti, atât britanici cât şi germani în tacticile clasice, standardizare avea să fie fatală în pierderea celor treisprezece colonii americane şi naşterea unui nou stat independent în America.
În bătălia navală de la Trafalgar (1805) flota engleză a trimis-o pe fundul mării pe cea combinată franco-spaniolă care dorea să-l asiste pe Napoleon şi pe a sa Grande Armée care ar fi trebuit transportată peste Canalul Mânecii în Anglia pentru a o supune, cum făcuse ducele de Normandia în 1066 „Pentru Marea Britanie, bătălia de la Trafalgar a marcat ascensiunea sa la rangul de superputere mondială. Controlul său asupra mărilor, care a durat un secol, i-a permis să-şi menţină şi să-şi sporească imperiul. În plus, ca putere navală dominantă şi graţie revoluţiei industriale, ca forţă economică principală a perioadei, Marea Britanie a fost capabilă (în pofida câtorva excepţii notabile, războiul din Crimeea, războaiele pentru unificarea Germaniei) să menţină pacea în Europa- Pax Britannica- de la căderea lui Napoleon până la începutul Primului Război Mondial” O pace relativă, am adăuga noi, având în vedere că în acest interval nu a trecut măcar un deceniu fără unul sau mai multe războiae europene, e drept, de mai mici dimensiuni decât cel izbucnit în 1914.
Una din bătăliile apropiate sufletului celor doi istorici americani este cea de la Vicksburg (1863) din timpul Războiului de Secesiune care totuşi nu credem că a avut o importanţă decisivă pentru istoria militară a lumii ci mai degrabă un punct de cotitură în desfăşurarea conflictului civil inter-american. În explicaţiile dezvoltate în capitolul dedicat bataliei de pe Marna din vara anului 1914 autorii remarcă foarte pertinent „statele moderne au fost capabile să îşi mobilizeze puterea populară şi economică într-un grad nemaîntâlnit în istorie până atunci. În esenţă, prin îmbinarea entuziasmului popular al Revoluţiei Franceze cu puterea economică a Revoluţiei Industriale, statele moderne au putut duce un război la o scară fără precedent până atunci în istorie şi au supravieţuit. Cu câteva excepţii, nimeni nu a bănuit (înaintea izbucnirii Primului Război Mondial-n.m) rezistenţa statelor (…) Pentru strategii şi liderii militari, mesajul era clar: câştigi repede sau te confrunţi cu un colaps economic si politic.” Bataia de pe Marna din vara anului 1914 a reprezentat cea mai importantă şansă ratată de germani de a ocupa Parisul în timpul Primului Război Mondial (o vor reusi abia în iunie 1940) dar pe care pierzand-o, au făcut atât ca războiul să se prelungească foarte mult, patru ani de zile de masacre continue dar şi să extenueze Germania aducând victoria Antantei. De aceea a si fost aleasa ca punct de referinţă, singura mare bătălie din La Grande Guerre (cum era numit de francezi inainte de cel de al Doilea Război Mondial).
Pentru cei doi istorici militari americani bătălia pentru Anglia (sau, mai degraba, tehnic vorbind  deasupra Angliei) din 1940 a reprezentat un alt punct de cotitură în derularea celui de a Doilea Război Mondial la fel ca şi celebrele bătalii de la Midway din 1942 din largul Oceanului Pacific, în apropierea atolului cu acelaşi nume, între forţele combinate ale Japoniei şi Statelor Unite şi Kursk din vara anului 1943, ultima sforţare a Germaniei pe frontul răsăritean, rămasă în istoria militară drept cea mai mare confruntare între tancuri (Prohorovska). În ajunul Bataliei pentru Anglia, s-a înregistrat pentru posteritate, nu numai pentru clipa istorică decisivă pe care o trăia Marea Britanie în preajma asaltului forţelor naziste, magistralul discurs al lui Winston Churchill „Ceea ce generalul Weygand a numit Bătălia pentru Franţa s-a încheiat. Acum stă să înceapă Bătălia pentru Anglia. De această luptă depinde supravieţuirea civilizaţiei creştine. (..) Întreaga furie şi întreaga putere ale inamicului se vor îndrepta către noi foarte curând. Dacă însă dăm greş, lumea întreagă, inclusiv Statele Unite, inclusiv tot ceea ce am ştiut şi la care am ţinut, se va scufunda în abisul unui nou Ev Întunecat, mai sinistru şi probabil mai prelungit din cauza ideilor ştiinţei denaturate. Să ne luăm aşadar, sarcinile în primire şi să ne comportăm astfel încât, dacă Imperiul Britanic şi Commonwealt-ul său durează o mie de ani, atunci să se spună Acesta a fost cel mai glorios moment al lor.” În strânsă conexiune cu această rezistenţă eroica a aviatorilor britanici (dar şi cehoslovaci, polonezi, canadieni şi americani- şi aceasta înainte ca SUA să intre în mod oficial în razboi) o altă turnanta categorică în derularea celui de al Doilea Razboi Mondial a reprezentat-o debarcarea pe plajele normande din 6 iunie 1944. De altfel Churchill şi prin această revenire (precum general Mac Arthur in Filipine pe teatru din Pacific) îşi ţinea cuvântul dat poporului francez în 1940 „Noapte bună: dormiţi ca să căpătaţi putere pentru dimineaţă. Pentru că va urma dimineaţa”. Este greu de crezut că forţele germane si slab echipate, dominate din aer de aviata aliat, slab coordonate (cele din dreptul Normandiei erau comandate direct de Hitler aflat la doua mii de kilometri, amuzant si relevant pentru felul cum se desfasoara istoria militara- si prin detalii edificatoare: în după-masa de 6 iunie Hitler îşi făcea siesta şi nu a putut fi deranjat pentru a da ordinul de redesfăşurare a trupelor sale dragi, de SS)
Ultimele doua exemple alese de James Lacey si Williamson Murray, confruntarea între forţele franceze (mai degrabă cele coloniale căci din cei 10.814 de militari doar 1.412 veneau din Franta continentală, 2.969 reprezentau Legiunea Străină, 2.607 de nord-africani şi 247 de artileristi africani) şi Viet-Min în cadrul celebrei bătălii pierdute de Franţa la Dien-Bien-Phu în 1954 cât cucerirea unui pod strategi peste Eufrat de trupele americane în cadrul celui de al doilea razboi din Irak nu reprezintă totuşi evenimente de magnitudinea celorlate optsprezece. Retrospectiv este greu de înţeles ce au dorit francezii atunci când s-au vârât în acea căldare din nord-vestul Indochinei, departe de bazele lor de aprovizionare si de aeroporturile din Saigon care ar fi trebuit să aprovizioneze garnizoana şi, în acelaşi timp abandonând înălţimele care înconjurau Dien-Bien-Phu. Lunile care au urmat au fost terbile pentru asediaţi. Înfrângerea de la Dien-Bien-Phu i-a făcut pe francezi să înţeleagă faptul că nu mai pot susţine militar prezenţa armată în Indochina şi au ajuns la o situaţie de compromis, partea de nord a Vietnamului devenind comunistă în timp ce sudul rămânea în sfera de influenţa occidentală. Seminţele viitoarei implicări americane erau astfel aruncate. În contextul implicării din ce în ce mai puternice a americanilor în Vietnam, Charles de Gaulle le-a oferit aliaţilor americani raportul întocmit de autorităţile franceze în urma înfrângerii din nordul Vietnamului însă autosuficienţa, care a caraterizat multe puteri militare aflate la apogeu, a facut ca acest document francez nici măcar să nu fie tradus, fiind trimis direct în arhivele militare. Tabloul sumbru reprodus de cei doi autori in timpul luptelor de la Die-Bine-Phu, departe de a fi unicul, caracteriza toate bataliile descrise, cei doi istorici dovedind şi talent literar pentru a zugravi cu multa exactitate dramatismul razboiului in sine si pentru a indeparta cat mai mult posibil orice  imaginea idilica si eroica a confruntarii armate. 
Codruţ CONSTANTINESCU

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare