Marţi, 26 aprilie, atrăgeam atenţia autorităţilor locale, prin intermediul unui fotoreportaj realizat şi trimis redacţiei de o cititoare, în privinţa faptului că Lacul Bisericii, din Câmpina, trebuie urgent curăţat de resturile menajere, PET-uri de bere, suc, apă şi doze din aluminiu ce plutesc în voie pe luciul apei.
Fotografiile extrem de grăitoare trimise de cititoarea noastră vigilentă au produs reacţii în lanţ pe reţelele de socializare, sute de câmpineni declarându-şi nemulţumirea faţă de faptul că unul dintre cele mai frumoase locuri de agrement din oraş a ajuns într-o stare deplorabilă.
Lacul Bisericii înainte de a fi curăţat de gunoaie |
Două zile mai târziu, în urma reacţiilor opiniei publice, Lacul Bisericii arăta cu totul altfel în urma intervenţiei autorităţilor locale. Al doilea set de fotografii trimse de cititoarea noastră demonstrează acest lucru.
După operaţiunea de curăţare, în lac a fost păstrată vegetaţia datorită faptului că în această perioadă a anului nu se recomandă îndepărtarea acesteia |