„La Câmpina înotul de performanţă a găsit casă bună”

Născut în anul 1973 la Galaţi, Octavian Postolache îşi începe cariera sportivă la vârsta de 6 ani, în cadrul Clubului Şcolar Sportiv nr. 1 din Galaţi, sub îndrumarea profesorului Schwing  Fridirich. Pasionat de acest sport, ajunge la vârsta de 12 ani în lotul olimpic de copii şi se mută la Centrul de Pregătire de la Baia Mare, acolo unde avea să obţină rezultate deosebite la înotul de performanţă. Multiplu campion naţional la diferite categorii de vârstă, Octavian Postolache trăieşte cu regretul de a nu fi reuşit să obţină rezultate la nivel internaţional, aşa cum visa încă de mic. 

La vârsta de 16 ani, pe fondul unor probleme medicale, este nevoit să se retragă temporar din sportul de performanţă, alegând ulterior să îşi continuie activitatea la Clubul Dinamo, sub îndrumarea antrenoarei Carmen Bunaciu. În anul 1991, la vârsta de 18 ani, renunţă la cariera de sportiv înţelegând că nu mai poate face faţă generaţiilor mult mai bine pregătite care veneau din spate şi pleacă în Germania unde se înscrie la şcoala de antrenori din Hanovra unde studiază înotul şi antrenează grupe de copii timp de patru ani. În urma acestui stagiu, obţine atestatul de antrenor profesionist şi pleacă în Italia, unde la vârsta de 23 de ani instruieşte multe grupe de copii şi se dedică, prin voluntariat, antrenamentelor specifice copiilor cu dizabilităţi. Voluntariatul în acest scop îi aduce lui Octavian Postolache şansa unui parteneriat cu Fundaţia Elan, care îi propune un proiect în Israel, în cadrul căruia lucrează timp de doi ani ajutând persoane cu dizabilităţi. Ulterior, obţine şi o bursă în cadrul unei univerităţi israeliene specializate în recuperarea unor astfel de persoane şi ajută în special copiii cu probleme. În tot acest timp nu renunţă la visul de o viaţă de a ajunge pe urmele şi în locurile unde a activat idolul său, marele campion american Mark Spitz – multiplu campion olimpic în anul 1972. Ajunge în SUA şi obţine, timp de un an de zile, o bursă la o prestigioasă universitate din San Diego, unde se înscrie şi într-un program de voluntariat. Experienţa acumulată pe pământ american avea să fie un mare plus în cariera ulterioară de antrenor profesionist la înot. 

În anul 2007 se întoarce cu familia în Bucureşti cu intenţia de a începe un nou proiect profesional în antrenorat. Atât el, cât şi familia, soţia şi copilul, nu se adaptează în mediul capitalei româneşti şi se retrag la Măgureni, la casa părintească a soţiei. Între anii 2007 şi 2011 antrenează, sporadic, prin intermediul unor contracte de colaborare, acolo unde găseşte condiţii acceptabile de a-şi desfăşura activitatea. În vara anului 2012 începe activitatea la Bazinului Didactic de Înot din Câmpina, deschide o Intreprindere Individuală şi îşi selectează primele grupe de iniţiere la copii. Experienţa profesională acumulată în stagiile de pregătire de peste hotare şi mai ales oportunitatea de a lucra, aproape de casă, într-o bază sportivă modernă, îi va relansa lui Octavian Postolache cariera de antrenor, în următorii şapte ani, perioadă în care antrenorul va fi unul dintre cei care au reafirmat Câmpina pe harta naţională a performanţei la înot. Şapte ani în care copilul ambiţios de altădată, antrenorul de azi, va creşte alţi copii ambiţioşi pregătiţi de performanţă naţională şi, de ce nu, chiar internaţională, visul lui de aur. Intransigent, incomod şi prea puţin dispus să vorbească despre sine, Octavian Postolache a acceptat, totuşi, să răspundă întrebărilor adresate de publicaţia noastră cu privire la cei şapte ani de activitate la Câmpina, aşa cum au fost ei, cu bune şi rele.

– D-le Postolache, se poate spune că aveţi un parcurs profesional impresionant. Ce vă recomandă ca unul dintre antrenorii cu experienţă în această disciplină sportivă?

– Da, se poate spune şi aşa. Am practicat acest sport din pasiune şi din acest motiv am şi ales calea antrenoratului. Înotul este o disciplină sportivă foarte grea, dacă vrei să faci performanţă. Fără pasiune nu rezişti. Eu am început de la 6 ani şi la 12 ani am plecat de acasă să fac performanţă. Atunci nu erau condiţiile de acum şi nici profesorii nu erau atât de indulgenţi ca azi. La Baia Mare aveam instructori foarte drastici şi din acest motiv mulţi colegi s-au lăsat de înot. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar performanţa se face cu mari sacrificii şi de aceea nu îmi permit să las garda jos. Cine rezistă, bine, cine nu, să facă înot de plăcere. Cam asta e deviza mea când vine vorba de performanţă. Experienţa acumulată în stagiile de pregătire din străinătate mă ajută foarte mult în acest sens. Acolo am învăţat să predau în mod profesionist şi să lucrez cu tinerii. Nu e uşor să formezi un sportiv de performanţă, pentru că asta cere foarte multă atenţie şi metode moderne de antrenament. Bineînţeles că este nevoie de resurse financiare, baze sportive dotate corespunzător şi foarte multă răbdare. Nimeni nu garantează succesul în acest sport. Se poate întâmpla să performezi în copilărie şi în adolescenţă să capotezi, din diverse motive. Vă spun asta din proprie experienţă, pentru că am trăit această dezamăgire. Din acest motiv spun tot timpul că un instructor bun te poate ajuta până într-un punct, restul depinde de sportiv.

Studiu tehnic

– Anul 2012 reprezintă debutul colaborării la bazinul din Câmpina. A însemnat pentru dvs. un nou început în cariera de antrenor sau o continuare firească a activităţii din străinătate? 

– Sincer, a fost o şansă nesperată, pentru că aveam nevoie să mă reintegrez în sistemul românesc, complet diferit de cel din străinătate, şi să lucrez undeva în apropiere de casă. La revenirea în ţară, în anul 2007, am vrut să mă stabilesc cu familia în Bucureşti. Nu ne-am adaptat şi a trebuit să ne retragem la Măgureni, alături de familia soţiei. Bazinul de la Câmpina mi-a oferit oportunitate să fac ceea ce îmi place aproape de casă. În vara lui 2012 am venit la Câmpina şi am început activitatea pe cont propriu, persoană fizică autorizată. Pe atunci, Bazinul era administrat de firma Gercom şi am găsit înţelegere la domnul George Armaşu. În scurt timp am făcut selecţie pentru grupe de iniţiere şi am început antranamentele cu foarte mulţi copii. Au urmat câteva concursuri locale şi am ajuns la concluzia că avem resurse pentru a trece la performanţă. Sportivii antrenaţi de mine câştigau locuri fruntaşe şi am văzut că există potenţial. Aşa am trecut la formarea grupei de performanţă. În două săptămâni am organizat o competiţie cu cel mai titrat club din Bucureşti, Aqua Team, pentru că aveam nevoie să ştiu care este adevărata valoare a celor selectaţi la lotul de performanţă. Decepţia a fost mare, sportivii mei erau departe de valoarea celor de la Bucureşti. A fost o lecţie bună, pentru toată lumea, copii, părinţi şi instructori. Astfel, am decis să reorganizez activitatea şi să merg atât pe iniţiere, cât şi pe pregătirea specifică înotului de performanţă. 

Echipa Contratimp

– Interesant este faptul că n-aţi ales drumul cel mai uşor şi anume acela de a învăţa copiii să înoate fără pretenţia de a performa, adică o reţetă simplă a sportului de masă, care aduce destule încasări instructorilor de duzină.  

– Nu puteam să mă rezum la acest mod de instruire. Nu e în firea mea să stau la bazin şi să aştept să treacă timpul învăţând copiii să facă pluta ori să se bălăcească. Sigur că la iniţiere fac şi acest lucru, dar gândul meu este tot la performanţă. Aşa am fost crescut şi nu pot altfel. Pe de altă parte trebuie să fiu corect şi să recunosc faptul că veniturile clubului se realizează, în cea mai mare parte, de pe urma grupelor de iniţiere şi că fără acestea nu puteam să rezist în mediul privat. Aşa că nu îi condamn pe cei care se ocupă numai de iniţiere fără să se complice cu performanţa. În anul 2013 am pus bazele clubului Contratimp tocmai pentru grupele de performanţă. Aveam nevoie de o entitate juridică pentru a ne afilia la Federaţie şi pentru a legitima sportivii. Tot în anul 2013 am participat, pentru prima dată, la o competiţie naţională, la Baia Mare. Am mers acolo cu şase sportivi şi îmi amintesc că unii dintre ei erau speriaţi de adâncimea bazinului, care avea 4,5 m. Le era frică că se îneacă. Cu toate astea, am obţinut rezultate bune şi din momentul acela am hotărât să participăm şi la alte competiţii naţionale. Aşa s-au format performerii de azi: Bianca Văduva, Claudiu Pavel, Eduardo Postolache, care au început la vârsta de 10-11 ani şi sper să fie sănătoşi şi să meargă mai departe. Suntem în primii zece la naţionale. 

– Clubul Contratimp se dezvoltă pe zi ce trece. Deja avem grupe de iniţiere la Bucureşti şi la Târgovişte, în colaborare cu Anca Pătrăşcoiu, şi aşteptăm încă doi instructori profesionişti, care să se ocupe de pepiniera grupelor de performanţă. Am creat o structură ce ne va aduce noi talente la performanţă şi suntem foarte preocupaţi de selecţia permanentă a sportivilor. Avem un rulaj de 300 de sportivi pe an la iniţiere, din care doar 5 sau 6 ajung la grupele de perfecţionare. Aici se pregătesc timp de un an şi în funcţie de rezultate îi promovăm la performanţă, cu antrenamente de cinci ori pe săptămână. La nivelul acesta avem reguli stricte, cu program începând de la 6 dimineaţa, o oră şi jumătate de înot înainte de şcoală. Nu e uşor, dar aşa apare performanţa. Pe fondul ăsta, de exemplu, a obţinut Andreea Văcaru în 2015 titlu de campion naţional  la 50 m fluture. Un copil dedicat, cu mare talent. 

Nu cunosc prea bine istoria înotului din Câmpina, dar ştiu că titlul obţinut de Andreea a fost primul după foarte mulţi ani în Câmpina. Se pare că oraşul a mai avut campioni naţionali în anii 70. Atunci, în 2015, am semnat şi primul contract de finanţare din sursă privată, prin intermediul Asociaţiei Pro Câmpina, cu grupul de firme Tinmar. A fost de mare ajutor în perioada aceea şi cu această ocazie am înţeles că ne putem autofinanţa prin contracte de sponsorizare. Şi în prezent avem sponsori mai mici, care ne susţin la achiziţionarea echipamentului. La noi, sportivii primesc echipament gratuit. Pregătim Contratimp-ul pentru înalta performanţă, care începe să apară constant. Anul ăsta, Ştefan Rachieru, unul dintre cei care în 2013 se speria de adâncimea bazinului de la Baia Mare, este campion naţional la 200 m bras şi vicecampion naţional la 100 m bras. Nu e o laudă, dar Contratimp este în topul primelor 20 de cluburi din ţară. Noi punctăm în clasmentul federal la toate categoriile de vârstă. Ne putem mândri că în şapte ani am readus înotul câmpinean pe harta performanţelor naţionale. Cu toate astea, trebuie să recunoaştem şi faptul că la Câmpina înotul de performanţă a găsit casă bună. Clubul nostru are în momentul de faţă 64 de sportivi legitimaţi la performanţă, din care 54 de sportivi care participă la campionatele naţionale. Dintre aceştia, 28 de sportivi sunt din Câmpina şi mare parte din ei au plecat la Târgovişte, acolo unde am găsit un alt climat de performanţă, în sensul că autorităţile au înţeles să constituie în şcoli clase sportive cu program vocaţional. 

– Dincolo de structura organizatorică şi rezultatele la nivel naţional, vorbiţi şi de autofinanţare, un bun prilej să vă întreb care este reţeta financiară ce susţine clubul? Este o afacere, aşa cum susţin mulţi dintre aceia care nu cunosc pe deplin această disciplină sportivă?

– Nici pe departe. Părinţii susţin toată activitatea sportivă. Mai avem şi sponsorizări, dar destul de mici. La grupele de performanţă părinţii plătesc către club o taxă anuală de 250 de lei şi una lunară de 250 de lei. Din aceste încasări acoperim, în general, cheltuielile cu deplasările la competiţiile naţionale şi ne mai rămân bani pentru premierea sportivilor. În fiecare an îi premiem. Instructorii nu sunt plătiţi din aceste fonduri. În afară de aceste taxe, părinţii mai plătesc şi abonamentul de intrare la bazin în valoare de 150 lei/ zece intrări. La grupa de performanţă a celor clasaţi în primii zece la nivel naţional nu se plăteşte intrarea la bazin, datorită facilităţilor acordate de administraţia publică locală, şi nici instructorul. Susţinem benevol performanţa. La grupele de iniţiere, părinţii plătesc către Intreprinderea Individuală pe care o reprezint o taxă lunară de 200 de lei şi taxa de intrare la bazin, abonament de 60 lei/ zece intrări. Mai nou, de la 1 septembrie, noi, antrenorii, trebuie să plătim şi taxa de culoar, conform hotărârii administraţiei locale. Ca o paranteză, vă spun că, din punctul meu de vedere, taxa de culoar este corect aplicată grupelor de iniţiere şi discutabilă la grupele de performanţă. Trebuie găsită o soluţie în acest sens, pentru că în aceste condiţii cresc costurile şi nu le mai putem susţine. E adevărat că la orele de vârf, noi, cluburile private, folosim culoarele în dublu scop, dar avem nevoie de susţinere la performanţă. Sunt sigur că se vor găsi soluţii, pentru că întotdeauna am găsit înţelegere la administraţia bazinului şi la administraţia locală. Cam astea sunt sursele de venit la clubul nostru. Una peste alta, eu îmi câştig existenţa din cursurile ţinute la grupele de iniţiere. Fără aceste venituri n-aş mai putea continua. Cine crede că este o afacere foarte bănoasă să vină să muncească în locul nostru. Performanţa nu-i o afacere în România! 

– Statul, Federaţia de specialitate, nu vă ajută cu nimic?

– Din păcate, nu. Dacă asimilăm statul cu administraţia locală, putem spune că primim un ajutor. Faptul că beneficiem de condiţii bune de antrenament este un mare ajutor în zilele noastre. Comunitatea cheltuie sume mari pentru întreţinerea bazinului, căldura, apa, curentul, personalul de serviciu, toate acestea costă destul de mult. Şi faptul că administraţia bazinului deschide baza sportivă şi ne permite să facem antrenamente la ora 6 dimineaţa este un ajutor. În plus, ne oferă gratuitate pentru primii zece sportivi clasaţi la nivel naţional. Cine nu recunoaşte acest lucru este rău intenţionat. În rest, nu ne mai ajută nimeni. 

– Sunteţi unul dintre profesioniştii din acest domeniu care a trecut pe la multe bazine de înot în cariera de până acum. Vi se pare că destinaţia didactică a celui din Câmpina a fost corect stabilită la momentul construcţiei?

– Nu prea. Era corect stabilită dacă administraţia publică locală avea un proiect serios în acest sens. Şi aici mă refer la faptul că bazinul trebuia folosit la întreaga capacitate de şcolile din Câmpina. Ştiu că nu este uşor să îi aduci pe elevi, în timpul programului, la ore de înot şi că profesorii de sport nu sunt calificaţi în acest sens, dar se puteau găsi soluţii. Nu mai vorbesc de faptul că se impunea şi constituirea unor clase cu profil sportiv, de la şcoala primară până la liceu, aşa cum au făcut cei din Târgovişte. În condiţiile de faţă, bazinul funcţionează la capacitate maximă doar între orele 16.00 si 22.00 Să nu uităm, pentru că vorbim de bazin şi de faptul că are multe probleme, încă nerezolvate, din construcţie. De exemplu, pompele de recirculare a apei nu funcţionează nici acum şi asta aduce mari pierderi, în jur de 100 mc de apă pe zi. Sau sistemul de ventilaţie care nu merge la parametri normali. Vara este foarte cald şi iarna este frig, mai ales la vestiare. A fost un proiect terminat în grabă şi are multe hibe. Trebuie investit destul de mult pentru remedierea acestora. Când am venit în 2012 am găsit un adevărat haos aici. Între timp lucrurile s-au mai îmbunătăţit şi mai ales după ce a trecut în administrarea CSC-ului. 

– Sunteţi un spirit critic. Cum vă împăcaţi cu administraţia bazinului şi cu ceilalţi colegi de breaslă? 

– Cu administraţia mă înţeleg bine, pentru că mă supun regulilor şi atunci când am o problemă discut omeneşte şi totul se rezolvă. Tarifele sunt rezonabile, bazinul este bine întreţinut şi în aceste condiţii n-am ce să le reproşez. Cu ceilalţi colegi mă înţeleg, în general, foarte bine. Sunt şi unele excepţii, despre care nu îmi face plăcere să vorbesc. Eu am o pondere destul de mare la cursurile de iniţiere şi unii colegi nu prea mă înghit pentru asta. Acum am să fiu răutăcios şi am să spun că fac cursuri de calitate, îmi permit să practic tarife mari şi tot am foarte multe cereri. Adică eu nu iau omului banul să vină cu un copil de patru ani şi să nu îl învăţ nimic. Prefer să îl refuz pe acel părinte, pentru că nu vreau să îmi bat joc de meserie. Noi lucrăm pe module eficiente şi mulţi părinţi ne preferă. Au fost unele neînţelegeri între clubul meu, Contratimp şi clubul Baracuda, dar acum lucrurile s-au calmat. Pentru mine este importantă performanţa şi bunul simţ. În rest, e loc pentru toată lumea sub soare. 

– Pentru că tot vorbim de controverse, de concurenţă acerbă şi bani încasaţi din prestarea de servicii, să vorbim şi de fiscalitate. Ce ştiţi, se taie bon fiscal pentru orice sumă încasată de la utilizatorii bazinului?

– În ceea ce ne priveşte, cu siguranţă. Noi avem casă de marcat la bazin şi eliberăm chitanţe pentru orice leu. Asta se poate verifica şi din impozitele plătite.