După ce iniţial anunţaseră toate instituţiile abilitate în domeniu că vor efectua concedierea colectiva a tuturor celor 334 angajaţi, factorii de decizie din patronatul Rafinăriei „Steaua Română” au revenit asupra deciziei, iar după mai multe runde de negocieri cu sindicatul, au decis să concedieze doar jumătate din personal. Astfel, 150 de salariaţi sunt disponibilizaţi, ceilalţi 184 urmând a rămâne în societate. „Ceea ce se anunţase iniţial era doar o intenţie a conducerii, aşa cum se mai întâmplase şi anul trecut. Am negociat cu ei şi am ajuns la această soluţie de moment, existând, totuşi, speranţe, că în momentul în care situaţia va reveni mai aproape de normalitate, să se revină la numărul de angajaţi”, ne-a declarat Gheorghe Sandu, liderul sindicatului din Rafinăria „Steaua Română”.
În momentul de faţă, Rafinăria „Steaua Română” din Câmpina mai are în derulare un singur contract mai important, cel cu Ministerul Apărării Naţionale, căruia îi furnizează combustibil, după o licitaţie câştigată în toamna anului trecut.
Rafinăria stă ceva… mai bine, dacă se poate spune aşa, la capitolul procese, acolo unde are nu mai puţin de cinci acţiuni în instanţă împotriva statului român. Prin patru dintre acestea revendică plata unor dobânzi la TVA, sumă pe care statul a achitat-o cu mare întârziere. Cum statul nu plăteşte penalităţi, în schimb, s-a găsit această variantă, iar două dintre aceste procese au şi fost câştigate în prima instanţă. Un al cincilea proces se referă la solicitarea de daune din partea statului pentru „neplăcerile” cauzate de întârzierea returnării TVA. Şi aici Rafinăria a câştigat în prima instanţă, dar din totalul de aproximativ 39 milioane lei, solicitaţi în baza unor expertize şi acte financiar-contabile de către rafinărie, instanţa a aprobat doar 17 milioane. La acestea s-ar adăuga cei peste 7 milioane lei câştigaţi deja în prima instanţă ca şi dobânzi, astfel încât există speranţe ca Rafinăria să se apropie de totalul pierderilor cauzate de nefuncţionare, care se ridică la 31,8 milioane lei. Odată anihilate aceste pierderi, există posibilitatea de a se obţine mai uşor scrisori de garanţie bancară, ceea ce echivealză cu reluarea activităţii la parametrii doriţi de toţi cei angajaţi în rafinăria câmpineană.