Știri

Incidente la sectiile de votare

S-au cărat oameni la vot
Încă de la primele ore ale zilei de duminică, la mai multe secţii de votare s-au înregistrat unele situaţii tensionate. Despre ce a fost vorba? Reprezentanţii PSD au remarcat la secţia de la Şcoala Generală nr. 3 de pe strada Voila mai multe autoturisme care duceau şi aduceau oamenii la şi de la vot. Reprezentanţii partidului menţionat l-au interpelat pe conducătorul unui autoturism Dacia 1310 de culoare verde, cu nr. de înmatriculare PH-03-MOG. I-au atras atenţia acestuia că fapta sa are conotaţii penale, însă omul a susţinut că nu face decât să-şi transporte ba un unchi, ba o mătuşă… În aceeaşi situaţie şi la aceeaşi secţie, reprezentanţii PSD au mai identificat un autoturism Dawoo Matiz, al cărui conducător auto efectua acelaşi gen de „manevre“. Conform liderilor PSD Mihail Şerbănoiu şi Horaţiu Zăgan, cei care au depistat şi relatat acest incident, oamenii aduşi de aceste maşini, atunci când ieşeau de la vot, criticau sistemul electoral şi poziţiile partidelor pe listele electorale, spunând cu năduf: „Am stat mai mult, că nu-i găseam pe liste… Primarul era la poziţia patru, partidul la poziţia cinci, până i-am găsit…“.Întâmplător sau nu, la poziţiile menţionate se află candidaţii PD-L, astfel încât Şerbănoiu şi Zăgan au încercat să inducă opinia că acest partid ar uzita de astfel de practici.

S-au supravegheat secţiile
Un alt incident s-a petrecut la secţia de căminul Grupului Şcolar Petrol. În momentul în care s-a prezentat pentru a-şi exercita dreptul la vot, preşedintele PSD Câmpina, Mihail Şerbănoiu, însoţit de colegii săi, Victor Bercăroiu, Horaţiu Zăgan, Ion Mircea, Florin Constantinescu şi alţii, au surprins o femeie care stătea în zona intrării în secţia de votare şi supraveghea discret persoanele care intră şi ies. La vederea grupului de lideri PSD, femeia a dat să plece. Horaţiu Zăgan a insistat ca aceasta să revină şi i-a atras atenţia că nu este legal să supravegheze o secţie de votare dacă nu are acreditare în acest sens şi nici să desfăşoare activităţi de natură politică în preajma secţiilor. Destul de speriată, femeia le-a arătat PSD-iştilor lista pe care o întocmise şi le-a precizat că „PNDC mi-a cerut să stau în această zonă şi să bifez persoanele de pe această listă care se prezintă la vot“.„Incredibil“ – a spus Mihail Şerbănoiu, care l-a atenţionat pe jandarmul care asigura ordinea în respectiva secţie de votare asupra acestui incident. „Doamna nu ne-a deranjat cu nimic“ – s-a apărat jandarmul. „Vă cred, dar este ilegal ceea ce face“ – a continuat Şerbănoiu. În cele din urmă, jandarmul a solicitat un echipaj de la brigada mobilă, iar conflictul a fost aplanat fără a se lua alte măsuri.

A votat în tricoul portocaliu
Spre după-amiază, atunci când prezenţa la vot nu era cine ştie ce, la secţia de votare de la Şcoala Generală nr. 3 de pe strada Voila a mai avut loc un incident. Un tânăr a venit să-şi exercite dreptul la vot îmbrăcat într-un tricou portocaliu şi cu sigla PD-L pe piept. Membrii comisiei de votare au fost surprinşi de îndrăzneala tânărului, iar la solicitarea reprezentanţilor celorlalte formaţiuni politice, preşedintele secţiei l-a obligat pe tânăr să renunţe la acel tricou.

Greu cu procesele verbale
Pentru Biroul Electoral Municipal, noaptea de după alegeri a fost una foarte lungă. Chiar dacă secţiile de votare s-au închis la ora 21,00, timp de aproximativ trei ore, niciuna dintre comisiile de votare nu a reuşit să termine numărarea voturilor înainte de ora 24,00. Asta într-un caz fericit, pentru că la alte secţii, numărătoarea nu se încheiase nici la ora 4. Cea mai „întârziată“ comisie a fost cea de la secţia de votare de la Grădiniţa nr. 4 din cartierul Câmpiniţa, procesul verbal – care cuprinde prezenţa la vot, numărul alegătorilor prezenţi, numărul voturilor valabil exprimate şi situaţia pentru fiecare candidat în parte – a sosit în jurul orei 5,15! Adică, atunci când deja cerul se lumina şi cocoşii cântau.

Şi-a băgat necuratul coada?
Lecturarea rezultatelor înregistrate în alegerile locale de la Câmpina pentru stabilirea noului primar şi a noii componenţe a Consiliului Local, oferă câteva surprize neaşteptate.În condiţiile în care prezenţa finală la vot a fost de 40,06%, extremele au fost înregistrate la secţia de votare de la Şcoala „B.P. Hasdeu“, cu un procent de 34,28%, respectiv la Şcoala Generală nr. 5 din cartierul Slobozia, unde s-a înregistrat un procent de 50,95%. De altfel, este singura secţie din Câmpina unde s-a depăşit bariera de 50%.În cifre absolute, cea mai mică prezenţă la vot a fost consemnată la secţia de la Grupul Şcolar Energetic – 411 alegători, în vreme ce numărul cel mai ridicat s-a înregistrat la Grădiniţa nr. 4 din cartierul Câmpiniţa, 721 alegători.Şi ar fi şi o curiozitate. La două secţii – Liceul Petrol şi cantina Grupul Şcolar de Construcţii de Maşini – s-a înregistrat o prezenţă la vot de… 666 alegători. Ptiu drace! Uite unde şi-a băgat necuratul coada! Poate ar trebui să spunem că alegerile pentru funcţia de primar au fost câştigate la cele două secţii de Horia Tiseanu şi de Alin Moldoveanu.

Povestea „fluturaşilor“
Scandal şi la secţia de la Şcoala Generală nr. 5 unde a votat Horia Tiseanu. Chiar cu puţin timp înaintea sosirii acestuia, pe masa comisiei au apărut nişte fluturaşi cu însemnele electorale ale PD-L. Această poveste are două variante: – varianta PSD: de la deschiderea secţiei, un teanc de fluturaşi inscripţionaţi „Votaţi Tiseanu“ au stat pe masa comisiei,l ceea ce ar fi putut duce la influenţarea opţiunii alegătorilor. Când reprezentatul PSD ar fi observat şi ar fi atras atenţia, preşedintele secţiei ar fi spus că „e o făcătură“;- varianta PD-L: reprezentantul unui anumit partid a adus un fluturaş al PD-L pe care l-a lăsat intenţionat pe masă şi apoi tot el a reclamat existenţa acelui fluturaş.De partea cui este adevărul vă lăsăm pe dvs. să decideţi.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare