În ajunul Zilei Limbii Române, MARATONUL POETAȘTRILOR la Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati”

Sala Bibliotecii „Dr. C. I. Istrati” a Câmpinei a rezonat sâmbătă, 24 august, între orele 11.00 și 15.00, în tonalitatea majoră a POEZIEI, căreia i-au dat plusul de culoare cântecele folk și epigrama. Acțiunea se înscrie în proiectul permanent al instituției, sub genericul „Lecturi publice”.  

Gazdele

Directoarea Bibliotecii, poeta și traducătoarea Liliana Ene, împreună cu grupul colaboratoarelor sale, au primit invitații încă de pe la ora 10 și jumătate, oferindu-le un spațiu generos, comod, și răcoros, fiecare scaun având câte un exemplar al publicațiilor apărute sub egida Societății Scriitorilor Prahoveni, „Urmuz” (nr. 5-6 / 2019) și „Revista Noună” nr. 2 / 2019, redactate electronic – de 16 ani! – de poetul și publicistul Florin Dochia. Moderatori ai evenimentului, au fost Liliana Ene și Florin Dochia. Întreaga echipă s-a remarcat prin eleganța și afectivitatea oferite sui-generis oaspeților, ediția 2019 fiind, pe cât de silențios-variată, pe atât de selectă.

Prezențe de marcă

Evenimentul a reunit vreo 35 de poete și poeți, dominante fiind primele, în atmosfera de Carte – pe care venerabila Bibliotecă – la aproape 70 de ani – o întreține cu sfințenie. Au înnobilat-o personalități cu prestigiu literar, critic și publicistic intrate de mulți ani în istoria areopagului de pe străvechiul Bulevard al Culturii:  Mioara Bahna, Christian Crăciun, Constantin Trandafir, Firiță Carp, în companie de zile mari: Diana Trandafir, Mircea Teculescu, Ana Hâncu, Ioana Sandu, Valeriu Valegvi, Maria Nicolai, Emanoil Toma, Maria Dobrescu, Ion Rădoi, Blanca Trandafir, Dan Precup, Elena Oprea, și pitorescul Sașa. Umorului său tonifiant, gustat de asistență, i-a atașat suculența muzicii folk doamna Liana Cosma – veritabilă trubadură în intimitatea instituției ce poartă numele doctorului în Chimie Constantin I. Istrati – om de știință și politician român în egală măsură de patriot. „Pe mal” (malul și astăzi al râului Prahova), adică pe artera denumită „bulevardul Culturii”, în impozanta clădire a Bibliotecii Câmpinei, Limba Română a fost rostită în mulțime de metafore și „figuri de stil”, împrospătată de autoarele și autorii care s-au reunit aici, dacă nu mă înșel, în al 7-lea an de competiție succesivă (primul Maraton s-a ținut la Ploiești, în Casa muzeală a lui Nichita Stănescu, în iulie sau august 2012, pornit și moderat de neobositul Florin Dochia).

O carte bilingvă

Scriam în „Informaţia Prahovei” (nr. 4237) din 5-11 iulie anul curent, despre disprețul Primăriei din Pietroșița, față de scriitoarea Ana Hâncu, care solicitase sponsorizarea unei cărți a ei, pentru ca editarea să devină, din contra, un act de solidară mândrie din partea a doi editori din Turcia, de la Istanbul, carte pe care, în prezența acestora, Ana a lansat-o cu izbândă la Bookfest-ul 2019, din 28 mai-3 iunie. 

Ei bine, bravura celor doi literatori turci e de laudă: în vreme ce Anei i se tipărește, în turco-română, pe banii lor, la Istanbul, cartea de proză scurtă (apărută și lansată la editura Scrisul Românesc) „O soacră trăznită”, cu titlul agreat de editori, „Amfora cu vise” (180 pagini), care se va lansa la ediția anului acesta, la GAUDEAMUS, Târgul de Carte din noiembrie, scriitoarea din Ploiești este inclusă în Antologia de versuri ȘIIR EVRENI – UNIVERSUL POEZIEI, alături cu alți 48 de poeți din România, scoasă, bilingv, de domnii Osman Bozkurt și Hasan Ornek. Despre această lucrare, de o condiție tipografică exemplară, „a dat startul maratonului poetic”, vorbind, criticul și eseistul Christian Crăciun. 

 „Maratoniști în… cursă”

Citez din cărțile câtorva  maratoniști, unele avute de mine (A), altele, nu (B). 

Coca Popescu: „Mă judeci și mă pedepsești,/ Îmi răscolești cu vorbe ascuțite trupul./ Din el te-ai rupt,/ Dar astăzi nu gândești/ Și ți-ai uitat trecutul./ Îți mângâiam cu sufletul tremurând pașii,/ Te îmbrățișam cu visele cele mai frumoase/ Ți-aș fi dat din viața mea să ai/ Mai multe bucurii,/ Copila mea cu păr bălai./ Chiar dacă vreau, tot nu se poate./ Doar Dumnezeu le dă pe toate!” – („Îți mângâiam pașii” din volumul „O noapte și câțiva pași” (A). Emanoil Toma: „El nu avea nume./ Când se născu/ Părinții vrură să îi pună un nume,/ Dar fiecare părea să atârne/ Prea greu asupra lui,/ Astfel că, de teamă/ Să nu-l strivească cumva,/ Îl lăsară fără./ Crescut, încercă să se adune/ Sub un nume./ Când se visă prima dată frumos/ Îi fu frică/ Și se trezi” – („Fără nume”, din „Vultur răspândit” (B). Maria Dobrescu: „atârnați de sfori/ așteptând izgonirea din rai/ ne atingem doar cu umărul/ respirăm cu inima/ până/ când singurătățile noastre/ devin un șarpe alb// apoi/ ne pierdem tinerețea prin alte povești/ încolăcind în tăcere” – („lichidări” din „Gânduri în cușcă” (A). Mircea Teculescu: „ea/ nu stătea/ prea bine/ în corpul ei;/probabil/ că îl aștepta/ pe el:/ să o distreze,/ să o șocheze,/ să o pozeze,/ să o viseze,/ să o așeze/ astfel încât,/ țintuită,/ cuprinsă bine de el,/ să poată fi,/ în sfârșit,/ ea” – („posibil”, din „Venus de februarie” (A). Maria Nicolai: „Toate morțile devin necesare/ Mai devreme sau mai târziu,/ Pământul își face toaleta de doliu,/ Iar cimitirul se înalță impunător/ Ca un țăran în haine de sărbătoare./ Peisajul este pârjolit de bocetele groparilor/ fără cazmale/ Și de femeia în alb care trage clopotul/ Până când îi dă sângele/ În mijlocul cimitirului omul necesar/ Citește de pe o copertă ruptă de Evanghelie/ Versete din Apocalipsă” – („Apocopă” din „Femei în leasing” (A). Florin Dochia: „m-am mutat în patul pentru insomnii/ și visez la trupul tău cu umbrele adânci.// aș construi o colivie de îngeri/ chiar pe genunchii tăi.// odihnește-ți lumina din privire/ că încă există și îmi zâmbește șăgalnic./ viața nu-ți va oferi nimic altceva definitiv” – („tickets to nowhere” din „Noptalgii” (A). Daniela Achim Harabagiu – cu poema al cărei titlu retoric a stârnit interes: „Ce-or mai avea de spus poeții?” din volumul „O altă dimensiune a sentimentelor” (A, ecou din Nichita Stănescu!): „Ce-or mai avea de spus poeții,/ Când toate s-au zis și toate s-au scris?/ Chiar așa de treabă nu se iau,/ Și de asta, nici seamă nu-și dau?// Și toate au fost spuse/ Și toate au fost cântate,/ Natură, istorii, iubiri, amăgiri,/ Ploi, veri, primăveri, ierni și ninsori!// Și scris-au la vreme și toamne/ Povești despre regi, regate și doamne,/ Toate au fost aranjate din strună/ Și toate au fost întâmplate sub lună// Tu însă, cititorule observă clar/ Cuvintele poetului i-au fost date-n dar,/ Ce vrea cu ardoare să spună, el scrie,/ Și-a lui slovă rămâne în veci mărturie!” P.S. Tania, vlăstarul de 8 ani al poetei, a citit câteva versuri, sporind emoția sălii! 

Diana Trandafir: „Santinelă pe cer/ porumbelul lovit de intercity/ a căzut răpus pe calea ferată/ încă își leagănă capul/ în ritmul roților de tren/ aripa chircită ca un braț negru/ mă cheamă să-i văd pieptul/ deschis/ de unde se scurg/ picătură cu picătură clipele/ alături se întinde câmpul/ cu floarea soarelui/ sub cerul cu norii cenușii// și liniște” – („Frică” din „Translucide”) (B). 

Au mai declamat în limba română, din cărțile lor (B), și: Ioana Sandu, Ioan Dragu, Valeriu Valegvi, Elena Oprea, Ion Rădoi, Luiza Calap, Dan Precup. 

Punctez finalul cu Ștefan Alexandru, pitorescul rondelist și epigramist Sașa, cu un „Cântec de verde” din „Cântece de lăutar pribeag”: „M-au jefuit fără cruțare/ De zâmbetul înscris pe buze,/ Medaliile militare/ Ale paradelor obtuze.// Fanfarele în marș mecanic,/ Spoind cu notele eroi,/ Au pus ștampila lor, balcanic,/ Pe partitura de noroi.// La ospitaliera cruce/ Mă-nchin, cerându-i noapte blândă,/ Toate-nălțările, caduce,/ Pe margine, mai stau la pândă,// Nu mai sunt sigur dacă mâine/ Metafore vor curge, albe,/ Sau zei pizmași, pentru o pâine,/ Mi-or strânge penele în salbe.// Acesta-i cântecul meu verde,/ Cu iz de arderi decedate,/ Acolo unde se va pierde/ Eternitatea din păcate”.

Serghie BUCUR

Foto: Facebook/ Coca Popescu