BREAKING NEWSȘtiri

Imaginile Revoluției din ’89 la Câmpina, cuprinse într-un album pentru istorie

Asociația pentru Cultură și Educație „1503” din Câmpina marchează împlinirea a 35 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 printr-un proiect editorial deosebit: tipărirea unui album ce reunește imagini surprinse la Câmpina în acele zile tensionate din istoria recentă a României.
Fondatorul și președintele asociației, Ionuț Oprea, povestește cum a pornit acest demers: „Am descoperit fotografiile întâmplător, în 2019, pe Facebook. Autorul lor, Dragoș Dumitru, își dezactivase contul, așa că a fost nevoie de o adevărată anchetă pentru a lua legătura cu el. Am reușit să comunicăm chiar în luna decembrie, el fiind stabilit în SUA”.

Cu sprijinul lui Dragoș Dumitru, fotografiile au fost digitalizate la rezoluții foarte mari, iar Alexandra Nicolau a contribuit la refacerea imaginilor în aceleași locuri din prezent. Albumul include astfel o serie de comparații vizuale între imaginile din 1989 și cele din 2020.

„Tot cu ajutorul lui Dragoș am identificat și actualul proprietar al aparatului foto cu care a realizat fotografiile: un aparat rusesc, cu lentile rusești, pe care rușii l-au făcut copiind un Nikon F3, cu toate piesele făcute din fier în loc de aliaje ușoare. A urmat în 2023 o expoziție la Prăjitoria cu Povești. Deși nu a fost vizitată de prea multe persoane, probabil din cauza perioadei în care a avut loc, foarte mulți și-au arătat interesul pentru fotografii. Așa că am decis să le centralizez într-un format fizic, de calitate superioară și care să reziste în timp”.
Pentru realizarea albumului, Ionuț Oprea a ales un format panoramic de 21×28 cm, cu hârtie foto extra-mată, copertă tare și legătură layflat, ceea ce garantează durabilitatea pentru aproximativ 80-100 de ani. „Deocamdată avem un singur exemplar, tipărit prin intermediul ONG-ului, la un cost de aproape 300 de lei. Albumul nu poate fi comercializat, dar îl prezentăm potențialilor sponsori”, a explicat Oprea.
Inițiativa are un obiectiv clar: să aducă albumul în instituții, școli și biblioteci, acolo unde poate fi răsfoit de public. Mai mult, Ionuț Oprea încercă să ia legătura cu persoanele surprinse în fotografii pentru a obține mărturii directe despre evenimentele din 22 decembrie 1989.
Pe lângă acest album, Ionuț Oprea și echipa documentează imagini inedite din competițiile de motocros desfășurate în trecut pe Muscel, dar și din etapele organizate în oraș. Proiectul se realizează alături de Jean-Christian Tirat, primul jurnalist sportiv străin acreditat în România post-decembristă. „Având în vedere volumul mare de fotografii, costurile vor fi mult mai ridicate”, precizează Oprea.
Oricine dorește să sprijine aceste proiecte poate face donații în contul Asociației 1503:
RO22OTPV110001647865RO01

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare