Să execuţi repede şi bine o lucrare de reabilitare şi modernizare a unei artere principale de trafic rutier în România zilelor noastre pare de domeniul fantasticului. Şi totuşi, se poate, din moment ce avem dovada realizării în doar câteva zile pline a reparaţiilor şi asfaltărilor unui tronson de carosabil, intrarea/ ieşirea din oraş spre Lunca Cornului, extrem de important pentru comunitate.
S-a lucrat zi lumină, uneori chiar şi noaptea, cu simţ de răspundere şi materiale bune, iar rezultatul scoate în evidenţă o cale de acces rutier cu o ţinută mult mai apropiată de standardele europene decât de cele naţionale. Că ar mai fi loc de unele finisaje şi că doar testul timpului ne va dovedi ceea ce azi nu vedem cu ochiul liber, este o altă posibilă discuţie în vremea care va urma.
Până atunci, trebuie doar să constatăm că responsabilii din Primăria Câmpina şi Cast SRL Băneşti, firma constructoare, şi-au făcut bine treaba.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!