Sâmbătă, 26 mai, începând cu ora 14.00, pe Stadionul Rafinăriei a avut loc returul finalei campionatului judeţean de juniori născuţi 1995 – 1996, între HM Junior Câmpina şi CSM Ploieşti. După 0-0 în partida tur disputată la Ploieşti, tinerii fotbalişti câmpineni au remizat din nou, de această dată pe teren propriu, 1-1, după primele 90 de minute de joc. În urma loviturilor de departajare, HM Junior a obţinut titlul de campioană judeţeană, cu scorul final de 4-2, prilej de mare bucurie, atât pentru fotbalişti, cât şi pentru conducerea tehnico-administrativă a clubului.
Imediat după încheierea partidei, finanţatorul HM Junior Câmpina, Gabriel Baron, a declarat: „Sunt fericit că munca noastră a dat roade. Îi felicit pe copii şi staff-ul tehnic, în special pe profesorul Mircea Hagianu şi sper că odată cu acest rezultat, factorii de decizie din administraţia locală să-şi îndrepte atenţia şi înspre noi, cei care promovăm copiii şi tinerii Câmpinei. Avem nevoie de baze sportive şi materiale corespunzătoare, pentru că altfel ne va fi foarte greu să continuăm ceea ce am început. Am speranţa că în viitorul apropiat sportul local va fi privit altfel de autorităţi”.