V-am prezentat în ediţia trecută o idee şi o statistică excepţionale realizate de al doilea român de la google, Octavian Costache. După ce săptămâna tercută v-am prezentat datele referitoare la Camera Deputaţilor, în ediţia de faţă reproducem integral “Harta politicii” pentru Senatul României.
“Week-end-ul ăsta am lucrat din nou la Harta Politicii, de data asta am adăugat datele de la Senat, mult mult mai interesante decât cele de la Camera Deputaţilor.Senatul a început să voteze electronic din septembrie 2007. Asta înseamnă că statisticile pe care le-am făcut sunt doar pentru ultimul an. Chiar şi aşa mi se par foarte relevante, un an este un sfert de mandat. Senat.ro s-a dovedit a fi mult mai puţin prietenos pentru procesare automată. Nu ştiam la ce să mă aştept aşa că atunci când am văzut media de prezenţă, am rămas cu gura căscată şi m-am dus la propriu să iau o gură de aer. Prezenţa medie în Senatul României, în ultimul an, a fost de 44%. Meditaţi bine la numărul ăsta şi întoarceţi-l pe toate părţile. În medie, senatorii au fost prezenţi mai puţin de jumătate la votat legi. În medie, senatorii români lucrează part-time! Peste jumătate din senatori au forst prezenţi la mai puţin de jumătate din voturi. Comparativ, prezenţa medie în Senatul american este de 94.8%. Şi ei sunt la fel de ocupaţi şi importanţi ca şi senatorii noştri, au familii, sunt preşedinţi de partide etc.Eu sper ca în primul rând aceste date să ofere un pic de context celor care îl caută. E foarte simplu de aflat din documente ca cel de aici că în total au fost 703 de proiecte înregistrate în Senat între septembrie 2007 şi iunie 2008. Din acestea, 623 au fost votate electronic, iar asta înseamnă aproape 90% din voturi. Un ziarist ar trebui să le numere de mână aici, dar acum ştim. Acum putem spune sigur şi dovedibil că ceea ce până acum doar bănuiam: Vadim este unul dintre senatorii cu cea mai scăzută prezenţă la vot, 3.8%. În ultimul an, practic, Vadim nu a trecut prin Senat să voteze aproape nici o lege. Cred că în ultimele zile realizez de fapt cât de important este să nu credem că toată clasa politică este toată o apă şi un pământ. Asta este ceea ce politicienii corupţi şi leneşi îşi doresc, pentru că în momentul în care i-ai clasificat pe toţi ca hoţi, orice politician cât de cât mai bun apare va fi aruncat în aceeaşi oală şi ales pe picior de egalitate cu ceilalţi. În acel moment devine ceva normal să nu se ducă să îşi facă datoria, devine normal să fure, şi noi toţi dăm din umeri, indiferenţi în faţa unui inevitabil imaginar.Informaţi-vă. Alegeţi cu cap, uitaţi-vă la cei de acum care n-au făcut nimic în Senat şi gândiţi-vă dacă vreţi din nou să alegeţi oameni care să nu treacă pe acolo. Duceţi-vă la vot şi încercaţi să alegeţi cum puteţi mai bine pe aceia pentru care există speranţa că ar putea fi buni”.