Știri

Greva foamei în faţa Primăriei

Luiziana Preda a intrat în greva foamei pe perioadă nedeterminată, iar ca loc al protestului a ales – deloc întâmplător – sediul Primăriei Câmpina. Femeia, în vârstă de 40 de ani, ne-a povestit că a deţinut cu contract de închiriere o bucăţică de teren lângă complexul comercial din zona staţiei Peco, unde vindea flori. „Toată viaţa am vândut numai flori. Şi mama mea a făcut acelaşi lucru. Nu dăm în cap nimănui, plătim la zi tot ce e de plătit, atâta am cerut şi noi, să avem un loc unde să putem vinde flori. M-au anunţat că a expirat contractul, că nu mi se mai poate prelungi, iar când am vrut ieri (n.r. luni) să vorbesc cu primarul, nici nu a vrut să audă de mine! Mâine (n.r. – miercuri) vin şi cu copilul şi până nu mi se rezolvă problema nu plec d-aici!”În schimb, purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mariana Pătraşca, ne-a declarat că situaţia acestei femei este cunoscută la nivelul administraţiei locale. Potrivit sursei citate, femeia a avut un contract de închiriere provizoriu, de şase luni, care a fost deja prelungit o dată, cu încă şase luni, din considerente sociale. Acum, societatea care deţine complexul comercial din zonă a făcut o solicitare Primăriei în care a precizat că taraba cu flori a femei strică imaginea complexului. O posibilă soluţie ar fi fost Piaţa Centrală, dar aici deja nu mai este disponibil pentru închiriere nici un spaţiu de vânzare a florilor, iar o locaţie în afara zonei centrale nu este agreată de femeia în cauză.Aşa că, singura soluţie pentru Luiziana Preda a rămas greva foamei. Femeia şi-a scris pe un carton că se află în greva foamei din cauza corupţiei din Primărie şi ne-a mărturisit că săptămâna viitoare va solicita inclusiv o audienţă la Preşedinţia României, dacă pe plan local nimeni nu este în stare să rezolve acest caz.Luiziana Preda a venit joi şi în faţa Consiliului Local pentru a încerca să-şi expună problema. Nu a ascultat-o, însă, nimeni, preşedintele şedinţei, Adrian Piţigoi, încheind lucrările înainte ca acest caz să fie prezentat plenului Consiliului Local. Dar nici un alt consilier nu a intervenit. (Alexandru NECULAI)

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare