Știri

Găsit mort în pârâul Valea Târsei

Joi, 24 iunie, în jurul 17.15, poliţiştii au fost sesizaţi prin intermediul Apelului Unic de Urgenţă 112 despre faptul că în albia pârâului Valea Târsei, din comuna Proviţa de Sus, a fost găsit cadavrul lui Vasile Mărgărit, de 65 ani, din localitate. În urma sesizării s-a constituit o echipă operativă, care s-a deplasat la faţa locului şi a constatat că sesizarea se confirmă. Din verificările efectuate s-a stabilit că în seara zilei anterioare, în jurul orei 18.00, Vasile Mărgărit a plecat către domiciliul unei cunoştinţe şi, fiind în stare de ebrietate, a încercat să traverseze pârâul Valea Târsei, prin albie, fără să ţină cont de condiţiile atmosferice. Se pare că a alunecat şi s-a lovit la cap, ceea ce i-a fost fatal.
Nu sunt suspiciuni de comitere a vreunei infracţiuni. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Proviţa de Sus în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii decesului.

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare