Știri

Fotbal – Cupa României

Eliminarea lui Burchi a făcut diferenţa
CSM Câmpina – AFC Brebu 0-1

Duminică, 28 februarie, în debutul sezonului competiţional 2010, CSM Câmpina a jucat primul meci oficial în Cupa României în compania formaţiei AFC Brebu, antrenată de Mircea Hagianu. Pe un teren destul de moale, cele două echipe au început meciul în forţă, susţinute de pe margine de un numeros public, fazele de joc alternând la ambele porţi într-un ritm alert, cu multe ratări, mai ales în careul oaspeţilor, care în prima jumătate de oră au rezistat cu greu presiunii impuse de câmpineni. Prima repriză s-a încheiat cu un scor alb, chiar dacă realitatea din teren ar fi putut trimite echipa gazdă la cabine cu o diferenţă de cel puţin două goluri pe tabela de marcaj.Repriza a doua a debutat sub aceleaşi auspicii, jucătorii CSM-ului revenind de la cabine parcă mai motivaţi decât în debutul partidei. Bine aşezaţi în teren de antrenorul-jucător Burchi, câmpinenii şi-au creat multe ocazii de a marca, însă numai neşansa a făcut ca Hromei şi coechipierii lui să nu poată introduce mingea în plasă. De partea cealaltă, echipa antrenată de Mircea Hagianu a ieşit în evidenţă printr-un joc de aşteptare şi câteva incursiuni pe contraatac destul de periculoase, care în două rânduri se puteau încheia cu deschiderea scorului. Pe finalul meciului, balanţa s-a înclinat împotriva cursului jocului, în favoarea celor de la Brebu, care au înscris singurul gol al meciului dintr-o lovitură liberă în min. 76 prin Ionuţ Durbac. Faza premergătoare golului a făcut însă diferenţa, spunem noi, odată cu eliminarea antrenorului-jucător al CSM Câmpina, Ionică Burchi. În urma unui fault de joc, Burchi a primit al doilea cartonaş galben şi cartonaş roşu, ceea ce a produs un moment de panică în apărarea CSM, îndeajuns pentru ca în faza imediat următoare, Brebu să înscrie în urma unei centrări plouate în careu din lovitură liberă, la capătul căreia s-a aflat atacantul Durbac care, cu o lovitură de cap plasată, a introdus mingea în plasă.Ultimele minute de joc i-au găsit pe câmpineni cu tot efectivul în careul advers, însă fără efect pe tabela de marcaj. Aplaudaţi la scenă deschisă pentru jocul prestat, elevii lui Burchi au părăsit terenul cu gustul amar al unei înfrângeri neprogramate, dar cu dorinţa de a se revanşa faţă de suporteri şi acţionariat în meciurile care vor urma în campionat.Partida a fost arbitrată de Marius Petre, asistat de Marius Diaconu şi Romulus Sprânceană, în vreme ce Viorel Badea a fost observator.

Declaraţii după meci:
Mircea Hagianu: „Felicit echipa gazdă şi ceea ce a făcut antrenorul Ion Burchi cu această echipă de copii care ne-a pus foarte multe probleme. Este drept că nici noi nu am venit foarte pregătiţi pentru acest joc, am avut şi câteva absenţe, dar trebuie spus că-mi scot pălăria în faţa acestei echipe care are un mare potenţial”.

Ionică Burchi: „Îmi pare rău că s-a încheiat aşa… Puteam, cu siguranţă, să câştigăm, dar aşa a fost să se întâmple! Ne cerem scuze faţă de suporteri şi faţă de acţionari!“

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare