
Miercuri, 27 octombrie, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia din Călăraşi, primarul Horia Tiseanu a semnat contractul de finanţare a investiţiei “Sprijin pentru Integrare şi Incluziune”. Este vorba despre proiectul european câştigat de Primăria Câmpina, în parteneriat cu Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Fondurile nerambursabile obţinute prin acest proiect (2 milioane de lei) vor fi folosite strict pentru organizarea de cursuri de calificare şi recalificare pentru şomeri. Proiectul a fost realizat după ce s-a aflat că nu se mai alocă fonduri guvernamentale pentru astfel de acţiuni.
168 de şomeri câmpineni se pot înscrie la aceste cursuri, pentru meseriile: asfaltator, dulgher, operator PC şi îngrijitor la domiciliu. Această din urmă meserie a fost inclusă de curând în nomenclator şi presupune, după cum reiese şi din denumire, îngrijirea copiilor sau bătrânilor la domiciliul acestora.