După ultima şedinţă a Consiliului Local, în cadrul căreia, printre altele, s-a aprobat şi un proiect privind concesionarea prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 85.778 mp, adică întreg platoul Muscel, firma Soceram a dorit să-şi facă publice intenţiile.În cadrul unei conferinţe de presă susţinută de preşedintele Consiliului de Administraţie al Soceram, Roxana Gheorghe, la care a participat şi Elena Albu,
membru în acelaşi organism, dar şi consilier local, a fost prezentat proiectul gândit de conducerea acestei societăţi comerciale.„De mai multă vreme – a precizat Roxana Gheorghe – intenţionăm să amenajăm un parc în Câmpina, localitatea din care provin acţionarii principali ai acestei societăţi. În Câmpina, spaţiul verde a scăzut constant în ultimii ani, ajungând în prezent la aproximativ 12 mp per locuitor, chiar dacă prevederile europene impun 26 mp pentru un locuitor. Sperăm să câştigăm licitaţia şi să realizăm un parc în care suntem dispuşi să investim două milioane euro. În afara acestei investiţii, bugetul local va mai avea de câştigat de pe urma taxelor de autorizare, de pe urma impozitelor, dar şi a redevenţei, care va fi în final de aproximativ 1,5 milioane euro. Investiţia noastră va aduce nu numai un parc ca-n Occident, aşa cum sunt convinsă că ne-am dorit toţi când am văzut în străinătate astfel de spaţii amenajate, dar şi aproximativ 30 locuri de muncă, pe perioada amenajării parcului şi în jur de 15 persoane pe perioada administrării şi întreţinerii sale. De asemenea, acest parc ar putea deveni o adevărată atracţie turistică, un punct pentru dezvoltarea turistică viitoare a zonei şi poate chiar un pol urban. Am convingerea că în maxim cinci ani parcul va arăta aşa cum îl gândim noi, fiind necesar un astfel de timp pentru a creşte florile şi copacii până la un nivel acceptabil. Nu în ultimul rând, pentru că am auzit tot felul de lucruri, vreau să vă asigur că acest parc va fi realizat, iar intrarea va fi gratuită”.Conform proiectului prezentat de conducerea firmei Soceram, care a fost prezentat şi în plenul Consiliului Local, viitorul parc va avea terenuri de baschet, volei, tenis şi minifotbal, precum şi un patinoar, unde se va intra contra unei taxe. De asemenea, vor exista centre de închiriere pentru echipamentul necesar folosirii acestor terenuri, precum şi tot felul de chioşcuri. Nu vor lipsi zonele pentru picnic, mesele de şah şi tenis şi multe alte amenajări. Vor exista alei pietonale şi generoase spaţii verzi. Proiectul în sine sună promiţător şi nu rămâne decât să aşteptăm punerea lui în aplicare…

Elena Albu a avut păreri diferite faţă de ceea ce a votat în Consiliul Local!
„Eu nu aş fi fost de acord cu proiectul în formula adoptată de Consiliul Local. Din punctul meu de vedere, de pe umerii administraţiei locale se ia o sarcină importantă şi gre
a, o societate privată asumându-şi realizarea unui parc. În loc să se aplice o serie de facilităţi, chiar un parteneriat între administraţie şi această societate, s-a preferat varianta ca viitorul câştigător al licitaţiei să plătească aproximativ 1,5 milioane euro pentru a face ceea ce avea de făcut administraţia locală!” În momentul în care a fost întrebată de ce nu a spus toate aceste lucruri la şedinţa Consiliului Local, Elena Albu a dat un răspuns foarte interesant: „Am propus această variantă în întâlnirea noastră de la partid, dinaintea oricărei şedinţe, dar am fost în minoritate. Aşa că…”În schimb, Elena Albu a ţinut să mai precizeze: „Sunt sigură 100% că se va realiza acest parc, pentru că altfel societatea Soceram pierde inutil nişte bani”.Nu în ultimul rând, Elena Albu a mai vorbit despre ideea de „parc public”, susţinută de unii dintre colegii săi, chiar de partid nu numai din Consiliul Local, şi s-a arătat de-a dreptul indignată că oameni care trebuie să decidă pentru soarta unei localităţi nu înţeleg că un „parc public” nu se poate realiza cu bani… privaţi!
„Eu nu aş fi fost de acord cu proiectul în formula adoptată de Consiliul Local. Din punctul meu de vedere, de pe umerii administraţiei locale se ia o sarcină importantă şi gre

De ce Soceram a ales Câmpina…
Societatea Soceram îşi are sediul central la Bucureşti, fabrici la Bucov, Doiceşti şi Urziceni, la Câmpina funcţionând doar Departamentul Comercial. De ce a ales Soceram să facă parcul în Câmpina? „Pentru că acţionarii majoritari sunt din Câmpina, noi trăim în acest oraş şi vrem să facem ceva pentru comunitate. Avem peste 300 de angajaţi şi nu suntem la prima campanie ecologică, având o experienţă de câţiva ani buni în protejarea mediului înconjurător prin derularea unor campanii de împădurire”, ne-a precizat preşedintele Consiliului de Administraţie al Soceram, Roxana Gheorghe.
Societatea Soceram îşi are sediul central la Bucureşti, fabrici la Bucov, Doiceşti şi Urziceni, la Câmpina funcţionând doar Departamentul Comercial. De ce a ales Soceram să facă parcul în Câmpina? „Pentru că acţionarii majoritari sunt din Câmpina, noi trăim în acest oraş şi vrem să facem ceva pentru comunitate. Avem peste 300 de angajaţi şi nu suntem la prima campanie ecologică, având o experienţă de câţiva ani buni în protejarea mediului înconjurător prin derularea unor campanii de împădurire”, ne-a precizat preşedintele Consiliului de Administraţie al Soceram, Roxana Gheorghe.
Consultare publică pentru îmbunătăţirea proiectului
Chiar dacă, încă, nu a câştigat licitaţia pentru concesionarea platoului Muscel, totuşi, firma Soceram a demarat o campanie de consultare a cetăţenilor din Câmpina şi nu numai pentru îmbunătăţirea proiectului. „Dorim să popularizăm proiectul nostru şi orice idee, orice sugestie va fi binevenită pentru a îmbunătăţi proiectul nostru şi pentru ca finalmente acest parc să arate aşa cum ne dorim cu toţii”, a mai adăugat Roxana Gheorghe.
Chiar dacă, încă, nu a câştigat licitaţia pentru concesionarea platoului Muscel, totuşi, firma Soceram a demarat o campanie de consultare a cetăţenilor din Câmpina şi nu numai pentru îmbunătăţirea proiectului. „Dorim să popularizăm proiectul nostru şi orice idee, orice sugestie va fi binevenită pentru a îmbunătăţi proiectul nostru şi pentru ca finalmente acest parc să arate aşa cum ne dorim cu toţii”, a mai adăugat Roxana Gheorghe.
ar fi super daca in cadrul acestui parc s-ar amenaja o mini gradina de animale.cele care rezista in clima noastra.ideea este buna,ne lipsea asa ceva,poate ne-am speriat putin ca vom pierde un loc plin de amintiri al tuturor.sa speram ca domnii anastasescu si tufan isi vor aminti mereu ca muscelul este al tuturor si nu ni se va lua aceasta avere a sufletelor noastre.
Dupa ce a "concesionat" traseul de motocros acum vrea sa lase orasul si fara singura zona de agrement ?Anastasescu ar face mai bine sa isi vada de ale lui si sa lase orasul asta in pace . Daca politicienii sunt de vanzare sa stie ca noi campinanii nu .Pana la urma nu el este de vina ,slugile din consiliul local si din primarie sunt fara caracter.
Proiectul asta cred ca este cusut cu ata alba.Citeam la voi ca a fost impus in consiliul local sau cam asa ceva.Nu cred ca un om de afaceri cum este Anastasescu ahtiat dupa bani si averi face o investitie atat de mare fara sa vrea ceva in schimb.Cat despre m arionetele de Tiseanu si Dragomir …
Daca fac ceea ce spun ,este o mare realizare pentru oras.Dar numai sa nu fie vrajeala
Vad ca foarte putini au comentat acest subiect.Ce se intampla cu reactia civica in societatea noastra? Aud ca Anastasescu nu face nici un parc pe Muscel si ca proiectul lui grandios nu este decat praf in ochi.Daca va fi asa noi campinenii trebuie sa facem ceva,sa protestam intr-un fel sat altul
multi oameni nu stiu asta.unora nu le pasa,unora le e frica iar altora le e scarba de ce se intampla in orasul asta.nu va face nimic cum nu a facut nimic pentru orasul asta.minciuni pesediste.atat.
despre ce parc se vorbeste dragi campineni?probabil cu taxa de intrare, unde noi, cei de rand, nu vom avea acces.cei ce conduc acest oras, de acolo de pe scaunele lor din primarie,cred ca trebuie sa demonstreze ca au macar bun simt daca nu dragoste fata de acest oras si locuitorii ei si sa directioneze bani publici pentru reamenajarea parcului deja existent nu sa "concesioneze" singurul loc de agrement din Campina unde nu esti obligat sa scoti bani din buzunar si poti sa te bucuri de o plimbare si poti admira natura in voie
Eu zic totusi sa nu ne pripim si sa asteptam , Domnul Anastasescu a facut multe pentru campina lucruri de care voi habar nu aveti , daca va realiza acest proiect eu zic ca nu merita sa va inchideti gura ci sa-i faceti sau sa-i facem chiar o statuie!
Anastasescu e PSD-ist la origine,Cord se da democrat si sponsorizeaza Partidul Activist.Pe el nu il da la gunoi ca pe Severin?PUPINCURISTII ORASULUI:Anghel,Anastasescu,Cord,Severin.De ce nu apar leprele din Top bogati sa dea declaratii presei?Ca devin mai penibil decat sunt.Oftica Pdl (apropiatii lui Tiseanu)sunt speriati ca Alin vrea sa fie impus la primarie,dupa tot circul cu Dna.La toti coloneii in special ,lu Nistor si celor putini democrati netraseisti cred dar nu fac public ca Alin nu sta degeaba in coasta primarului.El la urmatoarea strigare pt administrarea orasului mai se baga la un mandat de consilier,absolva Artiflexul si apoi iese sigur primar.
Am citit mesajul prin care cineva il apara pe Anastasescu si propune sa ii facem o statuie ca a facut multe pentru oras.Te apuca rasul si plansul cand auzi asemenea enormitati.Ce a facut Anastasescu in oras in afara ca a pus mana pe tot ce era de pus?Aproape a distrus comertul,toate spatiile din oras le inchiriaza cu sume exorbitante,te uiti in jur si vezi numai firmele controlate de el si cate altele.As fi curios sa vad ceva facut de el in folosul comunitatii unde sa nu aiba nici un interes.Poate a facut si nu am auzit noi.Sa ne spuna laudatorii lui ca vad ca presa locala il evita de multi ani.
Se intorcea la vanzarea de gogosi,tigari si marunte d-astea.Dupa ce ca lua reziduu petrolier punea in alcool(cazu Distilaria),gasea vro matusa care a luat-o de la vreun azil,ruda neoficiala,lua casa o vindea mai facea niste maruntis in euro,tot asa.