Faţă de alte zone sau alţi ani, Câmpina nu s-a confruntat cu o zăpadă prea mare. Cu toate acestea, autorităţile au derulat operaţiunile specifice de intervenţie în astfel de cazuri. Prin intermediul operatorului de salubritate – Floricon Salub – s-au ef
ectuat operaţiunile de deszăpezire. S-a acţionat cu mai multe utilaje pentru combaterea zăpezii, a poleiului şi s-a împrăştiat material antiderapant pe principalele străzi. De altfel, conform datelor puse la dispoziţie de purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mariana Pătraşca, „în luna decembrie s-au consumat 276 de tone de material antiderapant, iar în primele zece zile ale lunii ianuarie – 261 tone”.Totuşi, autorităţile au reamintit faptul că şi cetăţenii au obligaţia să cureţe zăpada şi gheaţa de pe porţiunea de trotuar din faţa locuinţelor pentru a se evita producerea accidentelor. De altfel, conform hotărârii Consiliului Local nr. 133/2004 pentru neefectuarea lucrărilor de înlăturare a zăpezii, gheţii, poleiului şi de împrăştiere a materialelor antiderapante de către persoane fizice şi juridice pe porţiunea din dreptul locuinţelor sau sediilor acestora, vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale. În cazul persoanelor juridice amenzile sunt cuprinse între 15 şi 25 milioane lei vechi, iar pentru persoanele fizice sancţiunile contravenţionale sunt cuprinse între 2,5 şi 10 milioane lei vechi. Până la această dată nu au fost aplicate amenzi contravenţionale, dar s-au întreprins acţiuni de atenţionare a persoanelor juridice şi a asociaţiilor de proprietari pentru respectarea amintitei hotărâri de Consiliu.Chestionat asupra acestei situaţii, viceprimarul Gheorghe Tudor, care se ocupă direct de această activitate a afirmat: „Nu suntem perfecţi, dar cred că nu au fost probleme din acest punct de vedere, drept fiind că nici zăpada nu a fost chiar în cantităţi extraordinare. Cert este că în urmă cu numai câteva zile am fost controlaţi de Garda de Mediu, la Câmpina poposind însuşi şeful acestei instituţii, Ştefan Popescu. Controlul a constatat o stare de normalitate şi chiar am fost felicitaţi pentru modul în care am derulat actuala campanie de deszăpezire”.

Cine stabileşte materialul antiderapant?
Pe fondul felicitărilor din partea Gărzii de Mediu pentru felul în care s-a derulat campania de deszăpezire, a apărut o întrebare: cine stabileşte materialul antiderapant? Sunt municipalităţi care au interzis operatorilor de salubritate să acţioneze cu material antiderapant compus din nisip şi sare pe motiv că această din urmă substanţă atacă asfaltul! Plecând de la acest amănunt deloc de neglijat am încercat să aflăm cum stau lucrurile şi la Câmpina.Neoficial, înaintea fiecărei campanii de iarnă, operatorul de salubritate prezintă primarului o ofertă, care cuprinde de la nisip şi sare (cea mai ieftină variantă) la soluţiile de clorură de sodiu, care sunt folosite şi pe DN 1, dar care sunt mult mai scumpe. Primarul a ales varianta mai ieftină, iar din iarnă se iese cu numeroase străzi pline de carii cauzate direct de acest material antiderapant. Atunci, este nevoie de lucrări de reparaţii la străzile principale, numai anul trecut cheltuindu-se pentru acest capitol aproximativ 15 miliarde lei vechi! Oare nu este mai ieftin şi mai civilizat să se decidă acţionarea cu soluţii mai scumpe, dar care scutesc municipalitatea şi bugetul local de povara reparaţiilor de primăvară la străzi?! Înainte de aflarea răspunsului, ar trebui să avem în vedere un proverb britanic conform căruia „sunt prea sărac pentru a-mi cumpăra haine ieftine!” Cine vrea să înţeleagă, să înţeleagă!
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!