La sfârşitul săptămânii trecute, Primăria Proviţa de Jos, împreună cu SC Alto Impex SRL Bucureşti, a pus în funcţiune noua fabrică de produse lactate din localitate. Pentru că obiectivul a reprezentat o experienţă pozitivă în atragerea fondurilor europene (care conduc la dezvoltarea economică a localităţilor şi la crearea de locuri de muncă), Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a invitat la inaugurare primari din 21 de localităţi prahovene. Prezent la tăierea panglicii inaugurale, Cosma a afirmat că evenimentul este “un bun prilej al schimbului util de idei cu autorităţile de implementare a PNDR (Programul Naţional de Dezvoltare Rurală), în vederea unor proiecte similare”, precizând că judeţul are numai două astfel de fabrici, la Păuleşti şi la Proviţa de Jos. Iar în viitorul apropiat sunt slabe speranţe pentru apariţia unui al treilea astfel de obiectiv.“Investiţia a costat peste 1,8 milioane euro, noua fabrică a domnului Marius Mihailiciuc (fost proprietar al fabricii de caşcaval din Buşteni) având o capacitate de procesare de 7.000 litri/zi”, ne-a declarat primarul Mihai Dumitrescu, încântat că a reuşit să atragă un astfel de procesator în comună. Edilul a mai precizat că “fabrica va procesa lapte din comună, precum şi de la colectorii din arealul adiacent (Proviţa de Sus, Brebu, Comarnic etc), dar şi din judeţul Dâmboviţa, unde are contracte cu câteva ferme zootehnice”. Cu ajutorul tehnologiei moderne, fabrica de la Proviţa va produce caşcaval, unt, iaurt şi diferite brânzeturi. Pentru viitor, Mihailiciuc, care a renunţat la ideea importării laptelui din UE şi va procesa lapte de la Braşov sau Făgăraş, doreşte să-şi construiască propria fermă în localitate sau împrejurimi.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!