Marți, 29 aprilie, 11 licee din România și-au trimis reprezentanții la Brașov, unde s-a desfășurat cea de-a doua ediție, faza națională, a Competiției WorldSkills de Gastronomie Sustenabilă, organizată de WorldSkills Romania și Asociația Gide, găzduită de American Hotel Academy și susținută de Carrefour România, competiție recunoscută de Ministerul Educației.
Printre participanții veniți din orașe precum Brașov, Iași, Buzău, Târgu Jiu, Vatra Dornei și Gura Humorului s-a numărat și o echipă din Câmpina, reprezentând Liceul Tehnologic „Constantin Istrati”, coordonată de profesoara Livia Dobre.
Daria Gabriela Nedelcu, elevă în clasa a XI-a B a instituției de învățământ câmpinene, s-a remarcat în cadrul competiției, obținând locul al II-lea dintr-un total de 11 concurenți, dar și Premiul Special „Umami”, acordat de chef Alin Barabancea (Executive Chef, Mozzafiato Ristorante & Lounge).
Rezultatul deosebit i-a adus Dariei calificarea în lotul național al României WorldSkills, alături de Sandu Vasilica (Vatra Dornei) și Claichnet Crina (Timișoara). Cei trei vor reprezenta România la competiții internaționale de prestigiu, precum WorldSkills Shanghai 2026. Felicitări, Daria! Îți dorim cât mai multe reușite și premii în viitor!
Nicolae GEANTĂ
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!