Știri

Efectele lucrărilor de canalizare făcute cu fonduri europene la Câmpina

Strada Dealului a ajuns să semene cu un deal de pietriş
La intrarea estică a oraşului, cum urci dealul venind dinspre Telega, prima străduţă care se desprinde din strada principală, Calea Doftanei, este strada Dealului. Îi zice aşa probabil pentru că urcă într-o pantă abruptă spre inima cartierului Voila. Denumirea ei este într-un fel predestinată, dar nu ai crede că, de când au început lucrările de canalizare, şoferii ce se aventurează pe aici se luptă să urce pur şi simplu un deal cu pietriş, împrăştiat într-un strat atât de gros, încât cu greu poţi urca, chiar şi cu maşina cuplată în viteza întâi.  Şi aici s-au început lucrări de realizare a unei canalizări noi, care face parte şi ea din programul de reabilitare a infrastructurii de apă-canal a Câmpinei, derulat cu fonduri europene şi gestionat de operatorul judeţean de apă HidroPrahova. Executanţi, desigur, “doreii” de la firma Concivic, al cărui nume va înnegura frunţile localnicilor multă vreme de acum încolo. 
Lucrările de canalizare au început în data de 1 mai 2015, iar de circa o lună acestea au fost abandonate, cu mijlocul carosabilului decopertat pe o lăţime mai mare de un metru, lăsând în urmă o stradă distrusă, mai rău decât după un bombardament. Multă vreme, o groapă de cinci metri adâncime, cu o deschidere de trei metri, îşi căsca gura din marginea drumului, gata să-i înghită pe şoferii cutezători sau inconştienţi. Cu chiu, cu vai, la presiunile celor din Primărie, (re)activaţi de un comunicat de presă semnat de Marinela Mănăilă, o locuitoare a străzii Aleea Rândunicii, adiacentă Dealului, “doreii” au astupat groapa. În documentul respectiv, aceasta  îşi exprima, în numele locuitorilor din zona străzii Dealului, îngrijorarea în legătură cu pericolul major pe care îl reprezintă felul jalnic în care arată strada respectivă astăzi. “Numai o minune a făcut ca până acum să nu se producă niciun accident în această zonă. E de la sine înţeles că gropile – cu fiecare zi care trece – devin tot mai multe şi mai adânci. Nu este vina noastră – a cetăţenilor plătitori de taxe si impozite – că sunt probleme cu finanţarea lucrării de canalizare. Nu este corect ca noi să fim singurii care să suportăm aceste consecinţe neplăcute şi nepăsarea (ca să nu spun nesimţirea) acestei companii de neprofesionişti care este Hidro Prahova.” După astuparea gropilor-teroare, am contactat-o telefonic pe Marinela Mihăilă, ca să o întrebăm care este starea de spirit a locuitorilor din zonă, iar aceasta ne-a declarat următoarele: ”Civilizatia a ajuns un vis prea frumos, dar, din nefericire, prea îndepărtat pentru locuitorii de pe strada Dealului şi aleile adiacente. Când în primăvara lui 2015, atunci când au început lucrările de canalizare în zonă, ne-am gândit cu speranţe în suflet că într-o bună zi ne vom putea simţi şi noi cetăţeni europeni, parte din lumea civilizată, nu credeam că speranţele noastre se vor nărui aşa de repede, după numai câteva săptămâni. Noi, cei de pe Aleea Rândunicii – de exemplu, am început să întrezărim o mică luminiţă la capătul tunelului răbdării noastre greu încercate şi am sperat că, poate, după finalizarea lucrărilor, vom putea păşi şi noi pe asfalt, atunci când ieşim din curte, că doar suntem locuitori ai unui municipiu dintr-o ţară din Uniunea Europeană. Şi am îndurat cu răbdare şi stoicism tot calvarul (săpăturile şi gropile, praful şi mizeria). Nu am reclamat niciodată atunci când muncitorii de la canalizare spargeau conducta de apă şi de câte trei ori pe zi (şi puteţi cu uşurinţă să verificaţi această afirmaţie la dispeceratul HidroPrahova)… Am îndurat zilnic gropile acolo unde nu mai era asfalt (deşi nu se efectua nicio lucrare), gropi care se adâncesc cu fiecare ploaie, cu fiecare vehicul care trece şi cu fiecare zi. Am îndurat cu speranţa că, într-o bună zi, lucrarea se va termina şi vom putea şi  noi circula în cartier în condiţii urbane… Acuma ne pare rău că am îndrăznit să visăm cu ochii deschişi şi nu ne mai dorim decât revenirea la vechile condiţii, la condiţii cât de cât umane. Speranţele ni s-au năruit rapid şi am devenit victime colaterale ale unui război care nu este al nostru… Un război între finanţatorii proiectului, compania titulară care nu ştie să managerieze un proiect şi primăria oraşului – care nu are puterea să-şi apere cetaţenii ce plătesc cu conştiinciozitate impozite şi taxe la nivel de municipiu, fără să aibă dreptul la un trai civilizat. Până când trebuie să mai îndurăm toate acestea? Cine ne poate da un răspuns? Sau mai bine zis: ne aude cineva?” 

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare