Știri

Editorial

FĂRĂ ĂŞTIA

Haideţi să petrecem o săptămînă fără ăştia. Fără politicieni incompetenţi şi veroşi. Fără jurnalişti  inculţi, năimiţi şi fără scrupule. Fără bloguri imunde şi bloggeri anonimi ieşiţi dintr-un bestiarium medieval. Fără televiziuni şi vedetele lor de cîlţi şi silicon. Fără „poporul” cu discernămîntul anulat. Fără nimic din ce ar putea să ne tulbure seninătatea. Să fim numai noi şi Cerul.  Să excavăm după cele mai uitate resurse ale amintirii, sincerităţii, naivităţii pentru a vedea florile. Pentru a auzi păsările. Pentru a conştientiza că, acum vreo două mii de ani, s-a petrecut Evenimentul crucial al istoriei. Pe care, de atunci, an de an, îl retrăim la modul sacramental. Este, evident, ceva mult mai important decît pleava zilelor, decît astmul sufocării noastre cotidiene. Oamenii care trăiau firesc în timpul sacru dădeau acestei săptămîni un sens special, trans-temporal, prin care cu toţii devenim contemporani Învierii. Maxima posibilitate cosmică a regăsirii condiţiei originare, paradisiace a Adamului prim-ordial. Ar trebui să ne liniştim, să ne întoarcem spre noi înşine, să ne prăbuşim în noi înşine… După statistici suntem unul dintre cele mai religioase popoare europene. După realitate, unul dintre cele mai corupte, neserioase, inculte. Cum se împacă aceste două clase de însuşiri contradictorii? Poate că ne ajută înţelegerea Săptămînii Pascale să mutăm accentul nostru obsedant de pe trecut pe viitor. Căci asta este lecţia supremă a săptămînii pe care o traversăm (pesach=trecere): apariţia viitorului, consistenţa lui. Ne-am putea gîndi de-a lungul acestei săptămîni de interiorizare la viitor. Ar fi, cred, o bună rugăciune. Ne-am putea gîndi apoi la unitate şi la continuitate. Adică la cele două forţe de care ducem atîta lipsă. Să eliminăm poate cel mai anti-christic personaj din mitologia noastră: meşterul Manole. Cel care simbolizează nocturna dărîmare a tot ceea ce s-a construit în ajun. Suferim de o cronică maladie a ruperii de punţi, a distrugerii a tot ceea ce înseamnă memorie. Or, lecţia Învierii este tocmai dureroasa aducere-aminte neîncetată. Cred că ne aflăm pe un prag (trecere?) al nostru ca popor, musai să-l vizualizăm în acest răgaz de meditaţie spirituală. De aici încolo: pierim sau supravieţuim. Am observat că multă lume parcă este mai sensibilă la venirea primăverii decît în alţi ani. E ca o detensionare, o adeverire că speranţa există, are putere. Dar trebuie să conştientizăm că speranţa se întemeiază totdeauna pe un sacrificiu. De vreo 70 de ani neamul acesta se tot sacrifică. Puţin, la scara istoriei, foarte mult, la scara generaţiilor. S-a dezarticulat, şi-a pierdut identitatea, i-a degenerat coloana vertebrală. Enumeraţia aceasta ar fi bună pricină, după mine, de rugăciune la Deniile săptămînii. Sunt multe de spus şi despre reacţiile inadecvate ale Bisericii la somaţiile prezentului, şi despre puţinătatea de minte a unor aşa-zişi liber-cugetători şi despre profunzimea intelectuală şi mistică a ortodoxiei şi despre felurile atît de numeroase de a crede… Despre amestecul imposibil de desfăcut uneori între credinţele populare şi rigoarea dogmatică referitoare la un anume eveniment religios. Despre analfabetismul religios al mediei noastre care consideră orice babă superstiţioasă o mare sfântă. În general, ne impresionează (pozitiv sau negativ, depinde) religiosul ca fenomen colectiv: pelerinajele de Sfânta Parascheva, Boboteaza, pelerinajele de la Prislop la mormîntul Sfîntului Arsenie Boca. Dar s-ar cuveni, măcar în acest interval de timp sacru, să ne gîndim la ortodoxie ca fenomen strict individual. Să-i chestionăm profunzimile intelectuale. Apropo: cîţi ştiu că anul 2013 este anul Dumitru Stăniloae? Fără îndoială, alături de Eliade, cel mai cunoscut savant român în mediul academic european în domeniul ştiinţelor umane. Cîţi preoţi spun asta enoriaşilor? Şi aşa ajungem să credem că x este mare român… Dar nu stim de Stăniloae… E un bun prilej să ne aducem aminte de acest Părinte al Bisericii din veacul XX în această săptămînă a Jertfei şi Învierii.
P.S. Am spus: astăzi fără…

 Christian CRĂCIUN     

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare