Știri

Editorial

GLUMIŢE
   
        Există alternativă la această putere politică? Cu siguranţă, mai multe, mult mai bune? Există alternativă la actualul electorat? Mi-e teamă că aici răspunsul e simplu: nu. Cu aceste cuvinte îmi încheiam articolul precedent şi de la ele plec azi. Reacţiile la arestarea infractorului Gigi Becali (identice cu cele de la eliberarea infractorului Adrian Năstase – precizez că epitetul comun ambilor nu este al meu, ci al bietei justiţii) arată clar de ce o democraţie funcţională este momentan imposibilă în România. Continîndu-şi marşul triumfal de gibonizare a populaţiei, televiziunile l-au inventat pe Becali pentru ca acum să facă din acest arogant idiot o victimă. Nici măcar nu este clar a cui, dacă în cazul Năstase se putea vorbi de o implicaţie politică, acum „abyssus abyssum invocat” (golul cheamă golul, ca să traduc pe înţelesul adepţilor lui Jiji). Cu alte cuvinte, nulitatea personajului cheamă nulitatea închinătorilor săi şi viceversa. Acestui tip uman i se adresează cu precădere politicienii noştri. Am urmărit stupefiat schimbul de replici între cei doi lideri ai ţării, Ponta şi Antonescu, la congresul UDMR. Cei doi se dădeau de ceasul morţii să pară cît mai „haioşi” mai „pontoşi” mai „spontani”, mai dezinhibaţi. I-aş fi preferat mai serioşi şi mai competenţi. De unde oare impresia asta a politicianului român (nu numai, e boală generală, dar în alte locuri e compensată de educaţie) că trebuie să se ia de brăcinari cu burtă-verzimea, că trebuie să fie, cu orice preţ, „spiritual”? N-ar fi mai bine să fie tehnic, adică pur şi simplu foarte bine pregătit? Este boala „democraţiei” de mahala, care vînează doar voturi, dezinteresîndu-se total de calitatea acestora. Este, apoi, şi o chestiune de context. Congresul UDMR chiar nu era în nici un fel cadrul potrivit pentru glume, sunt mult prea serioase opţiunile politice ale prietenilor noştri vicleni şi insidioşi pentru a le trata cu autohtona băşcălie. Aici este de propus o nuanţă, observată de moralişti, între băşcălie şi spirit este distanţa dintre căruţă şi Mercedes. Gluma autentică ridică, băşcălia coboară, maculează ceea ce atinge. Închipuindu-şi că sunt spirituali, politicienii noştri cotizează doar masiv la băşcălia noastră naţională care scufundă totul în derizoriu. Mai este şi o chestie de dozaj. Sunt adevărate antologii cu vorbe memorabile de spirit spuse de marii noştri oameni politici într-o împrejurare sau alta. Dar era o vorbă spusă odată. Nu cascade de glumiţe revărsate de la tribuna nu ştiu cărui congres ca la o masă de birt. Ştiu un fost ministru, acum şeful unei mari congregaţii patronale, care are obiceiul mîrlănesc de a tutui în studioul de televiziune pe toată lumea. M-am bucurat cînd cineva a avut curajul să-l pună la punct şi să-i ceară folosirea politicosului plural. Această „popularitate” nu este altceva decît proastă creştere. Democraţia n-ar trebui să excludă politeţea, dimpotrivă. Democraţia nu înseamnă a adopta limbajul „canaliei din uliţi” (Eminescu) ci a lucra tu, ca elită, pentru binele „uliţei”. Este o diferenţă majoră pe care limbajul nostru politic nu şi-a asumat-o. Un politician vechi şi hîrşit a realizat, cînd încă Becali era un nimeni absolut, potenţialul său de acaparare electorală, a hrănit ani şi ani televiziunile cu imaginile ciobanului, făcînd din el un brand care reprezintă, din păcate, perfect nivelul electoratului autohton. Glumiţele prin care oamenii „subţiri” gen Ponta, doctorul Oprescu, muzicianul Voicu vor să fie de partea vulgului nu ţin loc nici de viziune politică, nici de ştiinţă economică şi socială. De aceea tipii greţos de serioşi gen Ciorbea, Boc, Stolojan nu au imagine bună în media noastră, pe cînd glumeţii ăştia, orice ar spune şi ar face sunt excelent prizaţi de către publicul otevizat şi becalizat. Două lucruri n-ai voie să fii ca să reuşeşti în politica românească: 1. femeie frumoasă (şi inteligentă e o circumstanţă agravantă) şi 2. tînăr cult, educat, cu excelentă carieră academică. Nu avem electorat pentru asemenea opţiuni. Viaţa noastră politică este o băşcălie cu mici, ciorbă de burtă şi bere.
P.S. Şi teza de doctorat a dlui. Ponta este o glumă, ca şi „argumentaţia” unei instanţe că nu se poate dovedi plagiatul pentru că, fiind scrise cu corpuri de literă diferite cele două lucrări, nu se poate măsura procentul de text împrumutat. Risum teneatis?
Christian CRĂCIUN     

Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare