Fiind săptămîna serbărilor şcolare, m-am gîndit să vă scriu despre un premiant. Iată ştirea nudă: „Sorin Oprescu a participat la decernarea premiilor anuale ale Fondului Internaţional pentru Cooperare şi Parteneriat al Mării Negre şi al Mării Caspice. Primarul general al Capitalei a fost premiat la Bruxelles pentru eforturile de a finaliza proiectele începute în Bucureşti. În cadrul aceleiaşi gale au mai fost premiaţi, printre alţii, preşedintele Parlamentului European Martin Schulz, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş şi comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn”. Motivarea mi se pare de-a dreptul cinică. Premierea aceasta arată – încă odată – ruptura dintre birocraţia din capitala Europei şi realităţile de pe teren. Să premiezi primarul (joc de cuvinte obligatoriu) celei mai murdare şi mai haotice capitale europene, a singurei capitale din UE în care rişti să fii omorît de haite de cîini vagabonzi, să-l distingi pe edilul care a distrus cel mai mult din zestrea şi aşa firavă a arhitecturii cetăţii pentru binele a tot felul de tunuri imobiliare, este totuşi o performanţă. Decidenţii organismului respectiv puteau cere cel puţin o revistă a presei interne din România, şi ar fi avut o imagine mult mai exactă a personalităţii laureatului. A trecut vremea celebrei „Operation Villages Roumaines”, în care solidaritatea europeană împotriva elanului demolator al paranoicului de serviciu chiar îl scosese din minţi pe Ceauşescu.
Acum, în zadar cîştigă Nicuşor Dan proces după proces, în zadar protestează unii arhitecţi neprinşi în demenţa lucrativă a PUZ-urilor, în zadar înjură în fiecare dimineaţă mii de şoferi blocaţi în vreo intersecţie a cărei „modernizare” a început de cine ştie cînd şi e acum abandonată, primarul este încununat, ironic, tocmai pentru continuarea de mari proiecte. Nu sunt bucureştean, tocmai de aceea Sorin Oprescu mă interesează doar ca un studiu de caz. Face parte dintr-o specie aparte de „homo edilus” care conduce mai toate urbele noastre, specie care şi-a construit printr-o excepţională capacitate darwiniană de adaptare la mediu nişte funcţii speciale care o ajută să pară „de acolo” şi să se eternizeze în funcţie, indiferent de partid. Doar DNA-ul ce-i mai mişcă din loc. Majoritar, bucureştenii îl înjură pe Oprescu dar mîine îl vor vota, de va fi să fie, tot majoritar pentru preşedinţia ţării. Cinicul din mine spune că îl merită deplin. Ca şi Mazăre şi alţii, sunt perfect reprezentativi pentru electoratul lor, sunt cele mai democratice personaje care se pot închipui. Un împărat roman îşi propusese, zice-se, calul senator. La noi, un Vanghelie ar putea garnta oricînd Maibachul lui Jiji să fie consilier la primăria capitalei sau la Ministerul Învăţămîntului. Ar fi votat cu entuziasme populare grati-ficate. Mă uitam la precedentele alegeri, unii dintre contracandidaţii lui Oprescu erau aşa de evident „din afară” încît era limpede că Sistemul căruia îi suntem cu toţii prizonieri îi va ejecta fără nici o problemă. Nu ştiu şi nu m-a interesat care au fost procedurile prin care forumul bruxellez l-a ales pe faimosul primar care urăşte sincer, fără fasoane, tot ce ţine de memoria culturală a oraşului. Probabil a trimis vreo solicitare de nominalizare vreunui organism local aflat (precum, toate) sub tutela USL şi aşa am ajuns la ştirea elogioasă de la începutul acestui articol. Se vădeşte încă odată că dispreţul faţă de realitate este o caracteristică a politicii de pretutindeni, nu numai de la noi. România – ţară de premianţi corijenţi!
P.S. Unii dintre premianţii ăştia sunt şi doctori. Inclusiv în Constituţie…
