Editorial

FLORI PENTRU DOAMNA ÎNVĂŢĂTOARE

Un inspectorat şcolar cu neuroni odihniţi şi scaune bîţîind de frică sub organul în care şi-au ascuns respectivii neuroni a hotărît interzicerea serbărilor de 8 martie din grădiniţe, pe motiv că astfel s-ar stopa primirea cadourilor de către educatoare. Am rîde, dacă nu ne-ar veni să spargem pereţii. În acest timp, profesoara care aduna cu nemiluita taxe şi îi bruftuia pe bieţii părinţi care nu cotizau la prestigiul şcolii primeşte un răsunător NUP, probabil se va întoarce în triumf în şcoală, sau în alta, ba chiar aflu dintr-o notiţă că acolo s-ar fi format o altă asociaţie a părinţilor, care a mărit „taxele”. Într-un Sistem în care domneşte haosul perfect întreţinut. (oximoronul este impus de contextul politico-istoric). Se dau simulări care aglomerează inutil timpul, energia psihică, resursele financiare (a făcut cineva socoteala cîtă hîrtie se consumă aiurea pentru aceste testări care nu au nicio valoare pedagogică? Pur şi simplu pentru că, anunţînd insistent că notele nu se trec, anulezi orice interes al copiilor de a se mobiliza). Nimeni nu cutează nici o şoaptă că astfel se încarcă ilegal norma profesorilor cu o muncă neplătită. Lucru care, de cîţiva ani, a devenit o adevărată modă/maladie. Vi se pare puţin? Iată un calcul rapid: sunt cam 50 de lucrări pentru un profesor de română. Presupun că acesta corectează cu maximum de scrupulozitate. Asta înseamnă minimum 20 de minute per lucrare. Total, aproximativ 17 ore. Mai adăugăm 6 ore de asistenţă la celelalte două probe, şi 2 ore completat tabele, borderouri, cataloage etc. Înseamnă 25 de ore. Acum au inventat testarea şi la clasa a XI-a, plus cea de la a VIII-a. Dumneavoastră cîte ore pe lună sunteţi dispuşi să lucraţi gratis?

Nu discut nivelul salariilor, cel mai mic din Europa. Părinţii nu mai înţeleg nimic, sistemul nu mai seamănă cu şcoala pe care o ştiau ei. Copiii sunt complet lipsiţi de repere. Nivelul analfabetismului sporeşte de la an la an, şi nimeni nu vrea să coboare la rădăcina răului. Ca un os greşit pus în ghips, pe zi ce trece devine tot mai greu şi mai dureros să îndrepţi ceva. Pacientul urlă de durere şi aruncă după doctor cu ce prinde în mînă. Singura soluţie: cea valabilă, se pare, la nivel naţional: scapă cine poate! Copiii „aplică” (îngrozitor verb), pentru burse afară se bucură că proful din liceu le-a dat un 10 pentru un referat luat de pe net, că la facultate şi-au putut cumpăra lucrarea de licenţă chiar de la profesor, care avea un redutabil portofoliu, ori de pe situri unde oferta era de-a dreptul generoasă, apoi se miră de ce nu găsesc locuri de muncă. Se apucă atunci de „afaceri”. Sau pleacă. Ar fi deja al treilea an cînd ne chinuim să punem în practică acea „săptămînă altfel” sau oricum s-ar numi. Aţi văzut vreo evaluare ştiinţifică asupra rezultatelor? Este doar încă una dintre formele goale, care sună a tinichea, din frica de a face evaluări corecte ale rezultatelor. Înmulţind la nesfîrşit simulările şi examinările (iarăşi: nimeni nu discută sistemul aberant al gradaţiilor în sistem, teroarea inspecţiilor, presiunea psihică inacceptabilă pe care o îndură din toate părţile profesorul, creşterea exponenţială a birocraţiei şamd), diriguitori lipsiţi de orice viziune creează iluzia că se transformă ceva. Orice profesor cu minimă experienţă vă va spune că acum poate face mult mai greu exerciţiile şi temele pe care acum zece ani le folosea curent. Bine că avem statistici cu cît creşte anual nivelul de analfabetism în Franţa ori SUA: La noi nu, avem sistemul minune în care elevii învaţă fără să aibă cea mai mică motivaţie şi promovează bacul fără să fi citit nici o carte tot liceul, iar profesorii ar sta şi 12 ore pe zi în şcoală numai de dragul de a completa noi şi noi tabele şi de a se întreba de unde iau banii pentru facturile lunii viitoare. Şi, în tot acest timp, duşmanul reformei şcolii româneşti este tocmai doamna învăţătoare care se întoarce acasă cu braţele pline de flori de exact trei ori pe an: la deschiderea şcolii, la serbarea de premiere de la sfîrşit şi de 8 martie. Iertaţi-i, preabună Doamnă, că nu ştiu ce fac!

P.S. Lăsaţi să copieze într-un sistem lipsit de exigenţă, elevii pot ajunge şefi ministeriali cu perfecţionarea cadrelor didactice precum dna. Duminică sau chiar şefi de guvern ca dl. Ponta. Şi plagiatori fără cel mai mărunt regret. Cînd îşi va scrie memoriile, dl. Ponta le poate pune un titlu de genul: Viaţa e un interviu. Pentru că la asta se reduce toată activitatea dumisale. Într-un astfel de interviu din această săptămînă, domnia sa a folosit această sintagmă: (ghilimele) „o spun cu toată onestitatea” (închis ghilimelele). Onestitate la dl. Ponta? Aşteptăm demisia.

 Christian CRĂCIUN