Editorial

Enumar cîteva asemenea teme: drepturile patrimoniale ale unui cuplu care trăieşte în uniune consensuală, drepturile homosexualilor de a se căsători şi înfia copii, dreptul părinţilor de a hotărî programa şcolară şi profesorii copiilor, castrarea chimică a violatorilor, pedeapsa cu moartea pentru crimele foarte grave, dreptul femeii la avort, măsurile de luat împotriva violenţelor conjugale (unde avem, ca în multe alte domenii, legi idioate), energia atomică, interzicerea definitivă de a conduce pentru cei care fac abateri grave de circulaţie (vezi cazul celui care conducea cu vreo 200km/h), legile imunităţii, raporturile stat-biserică, pedepsirea aspră pentru maltratarea animalelor şi pentru lăsarea lor nesupravegheate, vîrsta la care trebuie începută educaţia sexuală la copii, cultivarea plantelor modificate genetic, clonarea, celulele stem, supravegherea prin camere video (m-a şocat că absolut nimeni nu a protestat la introducerea acestora în şcoli şi la unele locuri de muncă), dreptul la eutanasie, problema drogurilor (discutată acum în parlament într-un mod puţin zis stupid), complicatele chestiuni ecologice sau de libertate în mediul internetic şamd. România se leagănă la nesfîrşit în caruselul „blonda, chiorul şi piticul” şi se miră de ce e ameţită, în timpul în care chestiuni esenţiale ale anilor noştri îi rămîn complet străine. Politicienii noştri nu trăiesc în post-modernitate, ci în pre-modernitate. Ce să mai vorbim de mentalul colectiv…. Este vorba de o lipsă de cultură, este suficient să citim despre ce discută, de exemplu, preşedintele Sarkozy cu prietenul său, filozoful Bernard Henri-Lévy, pentru a înţelege ce prăpastie ne desparte de Actualitate. Vă imaginaţi un referendum pe tema, să spunem, controlului de către stat al internetului? Ce rezultate ar da acesta pentru o populaţie care, ne convingem în fiecare zi, nu dă o ceapă degerată pe libertatea de opinie, pentru că nu o interesează decît cine cîştigă în războiul dintre Irinel şi Monica. Apropo, n-am văzut nici un ONG de apărare a drepturilor copiilor să protesteze la tratamentul la care este supusă biata lor fetiţă, evident traumatizată de ping-pongul mediatic, echipele de psihologi care o tot testează, să nu mai vorbim de oamenii din tribunale. Lipsa acestor teme de pe lista discuţiilor publice arată că nu suntem încă integraţi. Subliniez, nu este obligatoriu să adoptăm o soluţie sau alta, de pildă nu ştiu dacă e bine să liberalizăm eutanasia ca în Elveţia, dar este esenţial să dezbatem serios, toate aceste teme şi multe altele. Fără acest exerciţiu de dezbatere publică, nu avem nici o şansă, vom rămîne ţiganii Europei. Şi mai presupune asta ceva. La fel de rar în spaţiul nostru: apelul la specialiştii reali în diferite chestiuni, nu la politicienii sau jurnaliştii care populează şi poluează toate dezbaterile publice, discutînd cu egală „competenţă” şi despre acceleratorul de particule de la CERN şi de criza imobiliară şi de fertilizarea in vitro şi de schimbarea lui Boc şi de teoria lui Djuvara despre cumani şi de nunta regală de la Londra. Suntem foarte săraci, în temele dezbaterii publice.