Încerc să grupez cîteva ştiri aparent fără legătură. Cum ar fi o petrecere a burlacilor din Franţa, Camera Comunelor de la Londra, cazul profesorului „violator”, mandatul primarului Mazăre, mătuşa Tamara şi altele. Aşa, ca un puzzle de sărbători… Deci: un parlamentar al partidului de guvernămînt din Anglia a participat la o „petrecere a burlacilor” tocmai în Franţa, unde, ghinion, s-au abordat niscai însemne naziste. Fără prea multe discuţii, demnitarul respectiv a fost demis (de către partidul său) din funcţia deţinută în Camera Comunelor, urmînd să fie declanşată şi o anchetă. Vă aduceţi aminte de cazul primarului Mazăre, afişat el însuşi în uniformă nazi? A luat cineva vreo măsură? Aud? S-a bagatelizat, s-a rîs „subţire” şi s-a muşamalizat totul. Adică un fapt de o gravitate maximă. Dar cum să acţioneze opinia publică şi legea, atunci cînd un ex-preşedinte, cale de vreo trei mandate, are asemenea păreri ciudate despre felul cum trebuie aplicată legea? „Eu sper că nu o să fie condamnat, pentru că, după toate datele şi din ce îmi povesteşte şi el, sunt nişte făcături care nu au suport juridic, iar noi trebuie să-l judecăm (pe Adrian Năstase, n.r.) aşa cum îl ştim noi, indiferent de decizie şi îl judecăm noi, adică după calităţile lui şi de membru de partid, şi de intelectual, şi de om politic“. Pe scurt, dacă e din partidul nostru, nu trebuie judecat de proasta de justiţie. Îl albim noi că e de mare folos partidului.
Care justiţie, iată, are de un lucru cu un profesor cu fermoarul slab la şliţ, ţinut în puşcărie ca un pericol social, în vreme ce violatori şi taţi incestuoşi (ca să nu mai zic de şoferi criminali şi alte beizadele de clanuri) sunt lăsaţi în libertate ca „nereprezentînd pericol social”sau pentru că au plîns de mila celor omorîţi de ei pe trotuar. Ei, cu ceva timp în urmă, acelaşi domn primar de la mare s-a afişat cu o nudă elevă parcă de la aceeaşi clasă cu „violata”. Faptul că juna era majoră nu schimbă, după părerea mea, cu nimic datele morale ale problemei. La care cuvînt „morală”, percep un naţional hohot de rîs pesedist. Cum să condamni, domnule, după impalpabile principii morale oameni aşa de grei ca Mazăre, Severin, Năstase, Iliescu, etc. Asta e posibil în Anglia conservatoare, la noi vine dl.Şova să te zăpăcească de cap cu onctuozităţi avocăţeşti ca să-ţi demonstreze că trebuie să aşteptăm procesele de decenii ca să ne facem o părere despre cineva. O veste proastă pt. Dl. Şova. Judecata morală nu are nevoie de justiţie şi acţionează implacabil. Ce nu înţeleg (adică, din păcate, înţeleg prea bine) e de ce o presă de hingheri (inclusiv ca grad de inteligenţă şi cultură), care l-a forfecat pe năbădăiosul profesor, l-a ignorat complet pe Mazăre. Care era gata pozat, atît în ipostaza nazi, cît şi în cea de admirator al nurilor dezveliţi ai stimatei domnişoare. După cum şi peste scandalul cu tineretul liberal furnizor de prospătură sexuală de acum cîţiva ani s-a lăsat prea repede o suspectă tăcere. Înainte de 89, se ştie, dizidenţii care aveau o oarecare notorietate, despre care se vorbea la Europa Liberă, aveau un paradoxal statut de „ocrotiţi”, lui Ceauşescu îi era frică de scandalurile internaţionale. Cei de care nu se afla la timp „dincolo” erau distruşi, cazul profesorului Ursu fiind cel mai cunoscut. Cam aşa funcţionează lucrurile se pare şi cu judecata din justiţia noastră. Un anonim profesor este furnizat presei care, sfidînd orice norme de deontologie îl sfîşie metodic, să se vadă că „ne facem datoria”. În vremea asta, potentaţii schimbă legi, schimbă complete de judecată, vor să schimbe preşedintele, numai ca să nu poată fi dovediţi vinovaţi. Presa a rîs tot timpul de acuza cu termopanele lui Năstase, socotind-o o chestie minoră. Deloc, şi un singur metru pătrat de geam obţinut fără acte e la fel de inacceptabil moral ca o vilă întreagă. Pe acest palier trebuie să situăm discuţia, nu neapărat în plan penal. Pentru că aici, în plan moral, nu mai au armate de avocaţi să-i apere. De aceea îi supără aşa de tare ori de cîte ori cineva abordează analiza spaţiului nostru public din această perspectivă!
PS. Azi, 18 decembrie, se împlinesc cinci ani de la acea memorabilă zi cînd în Parlamentul României a fost susţinut Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. De atunci, ţara este practic divizată între o minoritate care doreşte aplicarea celor stipulate în Raport şi o mare majoritate care face tot ce se poate pentru a obnubila asta. Tot ce se întîmplă în ţară de cinci ani, inclusiv cele amintite în rîndurile de mai sus, se explică perfect prin această schismă orginară.
Redacția Oglinda încurajează un schimb de idei liber și deschis. Cu toate acestea, vă rugăm să evitați limbajul vulgar, atacurile la persoană, amenințările sau incitările la violență. Orice mesaj care conține injurii, amenințări sau discurs de ură bazat pe rasă, etnie, religie, orientare sexuală sau alte caracteristici personale va fi șters. Mulțumim pentru înțelegere!