Anti-intelectualismul este la noi politica mass-mediei, a învăţămîntuluii, ca să nu mai zic a mediilor politice. Rarii intelectuali strecuraţi în acest spaţiu de-a lungul timpului au fost acoperiţi repede de valuri de injurii. Vocaţia critică, specifică acestei categorii, incomodează evident sacrosancta „disciplină de partid”. Am citit, de exemplu, cu creionul în mînă, discursul dlui Antonescu la recentul congres al USL. Ar trebui să faceţi efortul. Merită. Trebuie să mărturisesc că rareori mi-a fost dat să văd ex-pusă atîta găunoşenie demagogie sforăitoare. După diplomă, dl. Antonescu ar fi un intelectual. După inteligenţă, este echivalentul aliatului Vanghelie. „Camarazi”? Cuvintele nu sunt inocente, aşa îşi începe domnia sa spiciul şi trimiterile culturale ale cuvîntului (pe care profesorul de istorie pare că le ignoră) fac să ne treacă fiori reci pe şira spinării. Faptul că unii politiceni ai noştri umblă prin pubelele anti-semitismului, în cinismul căutării de voturi, este un semnal tare neplăcut pentru viitor. Sunt mai multe exemple în ultima vreme. Că acest „camarazi” este de origine codrenistă sau che guevaristă are aici prea puţină importanţă, de ori unde ar fi tot rău ni se vesteşte. Retorica acestui congres ar putea, cu minime nuanţări, reactualiza documentele Congresului XIV. De la PSD nu te poţi aştepta la nimic, el este continuatorul în linie drepată al PCR, oricîte farduri ar pune dl. Ponta pe statute. Dar ca liberalii să adere la acest discurs de tip „nu ne vindem ţara”, arată degradarea şi lipsa de identitate a acestui partid remorcă. Cazul Preda sau cazul Frunzăverde sunt exemplare. Le compar pentru a arăta ce înseamnă critică comparativ cu ce înseamnă trădare. Ceea ce-l compromite pe noul conducător liberal este tocmai faptul că a plecat nu singur ci însoţit de o întreagă cohortă de primari. Dacă mai era nevoie de o dovadă asupra structurii de La Famiglia (mafie) a consiliului judeţean, iat-o… Pe de altă parte, dl. Frunzăverde se plîngea că nu a primit suficienţi bani de la guvern, în timp ce opoziţia clamează că banii se dau pe criterii clientelare. Cele două afirmaţii sunt riguros logic incompatibile. Dar cine să-şi mai bată capul cu chestiuni de logică în campania electorală? Cine să mai stea să vadă că actul prin care se statuează că nu se va dialoga cu PDL-ul este profund antidemocratic? E aşa de gălăgie în spaţiul nostru public, că nu vom auzi cînd pică bomba….
MOARTE INTELECTUALILOR?
Scandalul excluderii lui Cristian Preda din PDL a repus pe tapet prezenţa publică şi prestaţia intelectualilor în politică. O chestiune destul de delicată, încă din 1990, de cînd intelectualilor (şi numai lor) li s-a reproşat tot răul epocii comuniste. Şi cînd s-a strigat de către comandourile feseniste celebra lozincă „moarte intelectualilor”. Apoi, tot timpul, au fost acuzaţi simultan ba că nu se implică suficient în politică, ba că nu se implică de partea care trebuie. Nu intru în dezbateri oţioase despre ce este un intelectual. Cine citeşte recenta carte a lui Lucian Boia despre rolul intelectualilor în politică între anii 30-50, va descoperi o idee ce probabil va fi detaliată în studii ulterioare: despre cum, după 1944, pe măsură ce vechile elite erau decimate fizic şi moral, se construia o „nouă elită” (pseudo) ce nu mai avea nimic din structura celei vechi. Şi care, pe durata unui jumătăţi de veac, s-a perpetuat pînă azi, şi s-a agravat prin ciupercăria facultăţilor private care au semănat confuzia între diplomă şi intelectual. S-a înfiorat oare cineva de următoarea grozăvie? „E inadmisibil ca nişte cetăţeni ai României să nu aibă acces la studiile superioare doar din cauză că nu ştiu să scrie sau să citească”, aparţinînd garantului de miniştri Vanghelie. Care cere, consecvent cu sine însuşi, facultăţi cu secţii speciale pentru analfabeţi. Nu e de rîs. Acest partid vrea să conducă România şi nu s-a delimitat de o asemenea aberaţie. Iar ipochimenul va fi aproape sigur primar peste un sector cît un oraş mare. De ce ne plîngem atunci? Îl merităm. Ne merită. Nu doar PDL deci vinde intelectuali contra voturi.
Christian CRACIUN