Editorial. TESTUL MM

Nominalizarea lui Marian Munteanu este ultimul pas din lungul proces de auto-anihilare, prin abolirea identității, petrecut galopant mai ales sub conducerea lui Antonescu sau Tăriceanu. Devenit, prin oameni și lipsă de coloană vertebrală ideologică, o biată anexă „de dreapta” a PSD-ului, PNL-ul a mai coborît acum o treaptă spre neant. Invocă, spre a se justifica, abuziv și inutil istoria partidului. Nimic de-a face cu prezentul. Un partid care s-a predat cu arme și bagaje neo-comunismului prădător, avînd la fel de multe probleme interne cu corupția, lipsit de oameni, de idei novatoare, de curaj a găsit (vom ști vreodată cine?) această idee stranie cu Marian Munteanu. 

Am scris ironic acum mulți ani despre traiectoria politică a lui MM, și mai ales după ce acea ciudată „Piață a Universității” a „tinerilor” din toamnă l-a scos din joben ca „lider”. De unde pînă unde? Tocmai de aceea, mi se pare teribil de suspectă cvasi-unanimitatea cu care presa și „societatea civilă” s-au năpustit împotriva lui MM. Într-o masă de politicieni amorfi, agramaticali și castrați de idee, MM face figură de lider autentic: are un discurs articulat, e capabil de reacții rapide și adecvate, capabil să mobilizeze masele. Nexul apare la ideile pe care le promovează. Acuzele de legionarism, extremism de dreapta, antisemitism au venit ca ploile de primăvară. Dar, aici e un dar. Corul stîngist care cere, la urma urmei, împiedicarea unui cetățean român fără nicio restricție judiciară de a-și exercita drepturile constituționale se încadrează perfect într-o strategie despre care au vorbit deja sute de cărți de politologie: stînga extrapolează abuziv, pentru ea dreapta = extrema dreaptă. 

Toată stînga „luminată” europeană clamează: aoleu, vine madame Le Pen la putere, în vreme ce mai toate guvernele sunt înțesate de comuniști. Este asimetria ideologică, schizofrenia din care se trage decăderea Europei actuale. Noi aplicăm aceste sloganuri cu energie de neofiți. La urma urmei, MM candidează pentru o funcție în primul rînd administrativă, în care politicul este subsidiar. Nu văd de ce nu ar fi un primar mai bun decît sinistrul, maleficul Oprescu. Sau cu ce i-ar fi superioară Firea, modelul suprem de țață valahă (la concurență cu dna. Andronescu, dar concurența e mare, ce-i drept, nu există dușman mai mare al mișcării noastre feministe decît femeile din politică), sau, știu eu, Tăriceanu, dușmanul jurat al justiției române. 

Campania împotriva lui MM se încadrează perfect în campania împotriva BOR, a intelectualilor de dreapta, a interbelicului românesc șamd. Tocmai de aceea e criticabilă opțiunea liberalilor, au oferit adversarilor gratis o cantitate enormă de muniție rugîndu-se parcă să fie atacați și desființați. Și neavînd, evident, răspuns la acuzele împotriva lui MM. Lui MM i s-a lipit în grabă eticheta (vezi editorialul precedent) și gata, am scăpat de el. Ciudat că atunci cînd e vorba de stînga trebuie să nuanțăm, să nu generalizăm, să aplicăm prezumția de nevinovăție. Nimeni nu se îngrozește că o nulitate agresivă și vulgară ca madame Firea are șanse majore de a ocupa primăria capitalei. Dar ne agităm oportun, în ton cu „Evropa” pe motive de naționalismul lui MM. Dacă îmi arată cineva linia exact trasată care desparte răul naționalism de bunul patriotism, promit să merg pe ea pînă la Bruxelles.

Christian CRĂCIUN