Parafrazarea unui cunoscut titlu de roman pornografic interbelic al lui N. D. Cocea nu e întîmplătoare. Trimiterea este, firește, la celebra declarație (dar care dintre susținerile domniei sale nu devin instantaneu subiecte de (de)rîdere în presă?) a d-nei primministră (așa cică e corect să spunem) că e mai bine să vorbească citind de pe hîrtie. „Decît să vorbesc liber și să spun prostii mai bine să am o hîrtiuță în față și să spun lucruri corecte”. Evident, doamna nu are habar că în „fișa postului” de politician intră și vorbitul liber, în plus perfect coerent și corect gramatical. Aș mai observa că doamna se dă de gol involuntar folosind un diminutiv, „hîrtiuță”, prin care încearcă să eufemizeze realitatea, domnia sa nu folosește „hîrtiuțe” pe care să-și noteze un punctaj al chestiunilor de discutat (asta deja ar presupune un nivel de analiză și sinteză a problemelor, o cunoaștere și o înțelegere de care doamna în cauză este la parseci distanță). Nu, domnia sa citește cu o răceală care-o face simpatică pînă și pe Andreea, robotul de la Vodafone, tot discursul. Ideea de discuție liberă îi este străină. Mi-a fost milă de ea pînă a devenit țîfnoasă și arogantă, acum nu mai merită nici milă. Să fim bine înțeleși, un politician incapabil de public speaking e ca un pictor orb, ca un dirijor surd, ca un jucător de snooker cu strabism.
Nu nouă trebuie să ne fie milă de biata ființă, ei trebuie să-i fie milă de țară și să dispară înapoi în anonimatul din care noroaiele istoriei au scos-o la suprafață. Asta e povestea „peticului”, „hîrtiuței” (vă mai aduceți aminte de „bilețelul roz”?). Discut prea mult persoane, cum mi s-a reproșat? Probabil, dar lucrul este obligatoriu, cîtă vreme politica românească nu s-a ridicat încă la nivelul principiilor și ceea ce ne bîntuie sînt oamenii. Viorica nu este o fatalitate, pentru mulți români, (mioritici într-un sens absolut neeufemistic) politica apare ca o fatalitate, ca o meteorologie imprevizibilă și hotărîtă undeva în altă parte (de unde succesul tuturor teoriilor conspirativiste). De aici pasivismul absolut al cetățenilor. Nu mă entuziasmează reacțiile din această săptămînă întru apărarea justiției. Pesimist, văd mai degrabă partea goală a paharului: numărul nesemnificativ de participanți studenți de la Universitatea București, lipsa celor de la Drept, sprijinul de care Puterea se bucură din partea unor intelectuali autentici, lipsa de consistență programatică și de adecvare la realitate a noii opoziții de la Alianța 2020, scăderea în anvergură a protestelor publice din partea unei populații obosite de hărțuiala zilnică.
Apropo de opoziție, cîtă vreme ieși la înaintare cu idei năstrușnice, de post-umanism prost digerat, și adus în lumină doar pentru că ar fi „european”, precum doamna Oana Bogdan,de la PLUS, care ne sugerează să renunțăm la proprietate, la ideea de cuplu pentru a trăi în grupuri, la agricultură… nu prea poți să ai pretenții de succes în alegeri. Astea sînt teme de seminarii sofisticate, nu de campanii electorale în țara subdezvoltată a lui Dragnea. Acest progresism neo-marxist de import este și sfidător într-o țară care nu și-a cinstit încă așa cum se cuvine morții din timpul terorii comuniste. Și, cum se vede, este un asumat, franc regresism spre o „epocă neolitică” grefată pe IT.
Un al treilea element care mi-a întărit impresia de pornografie publică (dl. Pleșu îi spune, mult mai elegant, obscenitate publică) este prestația marelui guru al presei CTP. Să rostești, cu puterea vană pe care ți-o dă prezența seară de seară pe ecranele patriei, o înjurătură demnă de Groapa la adresa unui simbol național (așa ar trebui să fie, dacă România ar fi o țară normală) care este dl. Șora, arată că nu este nicio distanță morală între tine și Dragnea. CTP-ul a fost totdeauna de partea jandarmeriei ideologice. Dl. Șora spusese, pentru cine vrea să citească așa cum trebuie, nu că postul de televiziune ar trebui închis administrativ, ci că boicotul public ar trebui să-l ducă la ruină. Așa cum se propune să fie boicotat cutare magazin pentru că susține campania nu știu care. Istericalele lui CTP sînt cu atît mai inutile, cu cît dl. Șora nu are nicio putere. Atacurile la care filozoful este supus în media sînt un fenomen antropologic: e vorba de ceea ce se numește putere simbolică. De care, nu știu de ce, puternicii zilei s-au temut întotdeauna. Este puterea celor fără putere, după expresia lui Havel. CTP, alături de Cristoiu, rămîn în istorie printre principalii vinovați pentru nivelul execrabil la care este presa autohtonă. Și asta este și una dintre explicațiile pentru care democrația este nefuncțională și mincinoasă în țara noastră. Prin ce se leagă aceste trei exemple pe care le-am ales astăzi? Prin ura față de valoare. Marele semn al vremii noastre, scris pe fițuici, de oameni copiuțe.
Christian CRĂCIUN
