„Scandalul Brâncuși” împarte iar
societatea combativă civic. Unii susțin că ministrul e idiot și că a o pune pe
o cîntăreață pop să-i facă reclamă marelui sculptor e o dovadă de totală
incompetență. Și se înșală grav. Alții susțin, dimpotrivă, că e vorba de o
deschidere post-modernă și că e foarte bine că un segment de populație „aude”
astfel de Brâncuși. Și se înșală și ei amarnic. Primul lucru pe care vreau să-l
subliniez: nici ministrul, nici cîntăreața nu sînt de vină. „Conflictul” (pun
ghilimele pentru că mi se pare simultan rizibil și extrem de reprezentativ
pentru stadiul culturii și mentalității publice) este mult mai larg și mai
profund decît cazul Brâncuși în sine. Este vorba de ciocnirea, încă în curs, a
mentalului nostru cu (post)modernitatea. Pentru această gîndire nu mai există
pur și simplu „cultură înaltă” și „cultură populară”, de nu cumva a doua este
superioară primeia. Mă surprinde că mulți intelectuali care nu pot fi bănuiți a
nu cunoaște truismul expus în fraza precedentă au atacat totuși decizia
ministrului care este desigur profund discutabilă, dar nu din acest punct de
vedere. Este o decizie perfect în ordinea post-modernă a lumii de azi. Eu
însumi, o spun cît se poate de apăsat, sînt împotriva acestei tochituri
valorice post-moderne, nu accept nivelarea valorilor. Nu voi considera
niciodată că graffiti sau benzile desenate sînt o formă de artă, cel mult una
de divertisment, în rarele cazuri cînd sînt făcute cu talent. Dar nu voi ajunge
să le compar nici cu Rembrandt, nici cu Tolstoi.
societatea combativă civic. Unii susțin că ministrul e idiot și că a o pune pe
o cîntăreață pop să-i facă reclamă marelui sculptor e o dovadă de totală
incompetență. Și se înșală grav. Alții susțin, dimpotrivă, că e vorba de o
deschidere post-modernă și că e foarte bine că un segment de populație „aude”
astfel de Brâncuși. Și se înșală și ei amarnic. Primul lucru pe care vreau să-l
subliniez: nici ministrul, nici cîntăreața nu sînt de vină. „Conflictul” (pun
ghilimele pentru că mi se pare simultan rizibil și extrem de reprezentativ
pentru stadiul culturii și mentalității publice) este mult mai larg și mai
profund decît cazul Brâncuși în sine. Este vorba de ciocnirea, încă în curs, a
mentalului nostru cu (post)modernitatea. Pentru această gîndire nu mai există
pur și simplu „cultură înaltă” și „cultură populară”, de nu cumva a doua este
superioară primeia. Mă surprinde că mulți intelectuali care nu pot fi bănuiți a
nu cunoaște truismul expus în fraza precedentă au atacat totuși decizia
ministrului care este desigur profund discutabilă, dar nu din acest punct de
vedere. Este o decizie perfect în ordinea post-modernă a lumii de azi. Eu
însumi, o spun cît se poate de apăsat, sînt împotriva acestei tochituri
valorice post-moderne, nu accept nivelarea valorilor. Nu voi considera
niciodată că graffiti sau benzile desenate sînt o formă de artă, cel mult una
de divertisment, în rarele cazuri cînd sînt făcute cu talent. Dar nu voi ajunge
să le compar nici cu Rembrandt, nici cu Tolstoi.
Din acest punct de vedere
deci, nu cred că ministrul a greșit. Eroarea stă în mărginirea viziunii. Căci
nu e de datoria unei cîntărețe pop să-l facă lumii cunoscut pe Brâncuși. Ci a
Școlii. Cîți dintre bacalaureații noștri
au auzit de sculptor și cîți ar putea spune trei propoziții cu sens despre
opera sa? Aici stă miezul chestiunii. D-na Rimes poate primi 5 milioane de
like-uri la o postare despre Coloana fără
sfîrșit, asta nu înseamnă deloc un progres întru cunoașterea sculptorului.
Iar dacă dintre aceștia 500 se vor duce la Tg. Jiu (în caz că nu vor zgîria cu
cuiul pe Masa Tăcerii) procentul e
mult prea mic pentru un scandal atît de mare. Nesemnificativ. Pe cînd, dacă am
avea o școală bazată solid pe cultură generală umanistă și nu pe fumigații
post-moderne, numele lui Brâncuși – și ale atîtor altora – ar sta firesc în
bagajul oricărui om normal școlarizat. N-ar fi nevoie de scamatorii penibile de
imagine pe ideea ca unii „să audă” (teribilă expresie!) de opera geniului. Am
aflat recent că muzeele noastre nu au prevăzute fonduri pentru asigurarea
exponatelor în cazul unei expoziții. Ceea ce pune mari probleme atunci cînd
vrei să organizezi o expoziție cu opere venite din afară, ei nu se joacă cu
asemenea lucruri. Asta e problema gravă, nu
Irina Rimes. De altfel, avem încă pe fruntea culturii noastre rușinea
imposibilității de a achiziționa Cumințenia
pămîntului. Cît despre faptul că o expoziție generală Brâncuși la București
ține de utopie e de spus că probabil bugetul necesar ar depăși cu mult bugetul
general alocat într-un an culturii. Drept care ar trebui să tăcem rușinați, cu
capul în pămînt. În cumințenia pămîntului.
deci, nu cred că ministrul a greșit. Eroarea stă în mărginirea viziunii. Căci
nu e de datoria unei cîntărețe pop să-l facă lumii cunoscut pe Brâncuși. Ci a
Școlii. Cîți dintre bacalaureații noștri
au auzit de sculptor și cîți ar putea spune trei propoziții cu sens despre
opera sa? Aici stă miezul chestiunii. D-na Rimes poate primi 5 milioane de
like-uri la o postare despre Coloana fără
sfîrșit, asta nu înseamnă deloc un progres întru cunoașterea sculptorului.
Iar dacă dintre aceștia 500 se vor duce la Tg. Jiu (în caz că nu vor zgîria cu
cuiul pe Masa Tăcerii) procentul e
mult prea mic pentru un scandal atît de mare. Nesemnificativ. Pe cînd, dacă am
avea o școală bazată solid pe cultură generală umanistă și nu pe fumigații
post-moderne, numele lui Brâncuși – și ale atîtor altora – ar sta firesc în
bagajul oricărui om normal școlarizat. N-ar fi nevoie de scamatorii penibile de
imagine pe ideea ca unii „să audă” (teribilă expresie!) de opera geniului. Am
aflat recent că muzeele noastre nu au prevăzute fonduri pentru asigurarea
exponatelor în cazul unei expoziții. Ceea ce pune mari probleme atunci cînd
vrei să organizezi o expoziție cu opere venite din afară, ei nu se joacă cu
asemenea lucruri. Asta e problema gravă, nu
Irina Rimes. De altfel, avem încă pe fruntea culturii noastre rușinea
imposibilității de a achiziționa Cumințenia
pămîntului. Cît despre faptul că o expoziție generală Brâncuși la București
ține de utopie e de spus că probabil bugetul necesar ar depăși cu mult bugetul
general alocat într-un an culturii. Drept care ar trebui să tăcem rușinați, cu
capul în pămînt. În cumințenia pămîntului.
În
acești parametri, discuția este zadarnic și cacofonic zgomot de tingiri. Cineva
se arăta revoltat că în enciclopedii scrie „C. Brâncuși sculptor francez de
origine română”. Dar asta este strict
realitatea, în perspectiva celor de mai sus. Nu am deci nimic împotrivă ca
numele sculptorului genial să fie popularizat de o cîntăreață pop. Cu condiția
majoră să nu ne închipuim nicio clipă că astfel ne-am făcut datoria față de el
și că nu mai e nimic de făcut. Să fim sinceri: cultura română nu este astăzi la
nivelul lui Brâncuși, ci al Irinei Rimes. Iată una dintre explicații: „tov.
Acad. Călinescu, Ia nota asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că
Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă
prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte. D-sa clarifică
noțiunea de realism, în sensul vederilor criticilor de artă sovietici, ca o
transpunere pe plan superior a realității../…/Tov. Acad. Oprescu/…/Brâncuși,
o figură mai puțin cunoscută, /…/un om de talent și de
mari speranțe în prima parte a activității sale, dar care, sub influența unor
sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul, și a cubismului, a
devenit formalist, chiar cînd folosește elemente din arta populară, speculînd
prin mijloace bizare gusturilor (sic) morbide ale societății burgheze. /…/ Tov.
Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al RPR al operelor
sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în
artă./…/”. (Procesul verbal nr. 10, din 7 martie 1951, al Secțiuniide Știința
Limbii, Literatură și Arte din Academia RPR. Ședință prezidată de Acad.Mihail
Sadoveanu. Participanți Gh. Călinescu, I. Iordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti,
Al.Toma, G.Oprescu, Jean Al. Steriadi, V. Eftimiu, Geo Bogza, Al. Graur, I.
Jalea, I. Panaitescu-Perpessicius și K.H. Zambaccian. Am extras după facsimilul
reprodus de Romulus Rusan în O discuție
la masa tăcerii. Brâncuși viu, ed. Spandugino, 2019). Și atunci e de vină
Irina Rimes? Sau Bogdan Gheorghiu?
acești parametri, discuția este zadarnic și cacofonic zgomot de tingiri. Cineva
se arăta revoltat că în enciclopedii scrie „C. Brâncuși sculptor francez de
origine română”. Dar asta este strict
realitatea, în perspectiva celor de mai sus. Nu am deci nimic împotrivă ca
numele sculptorului genial să fie popularizat de o cîntăreață pop. Cu condiția
majoră să nu ne închipuim nicio clipă că astfel ne-am făcut datoria față de el
și că nu mai e nimic de făcut. Să fim sinceri: cultura română nu este astăzi la
nivelul lui Brâncuși, ci al Irinei Rimes. Iată una dintre explicații: „tov.
Acad. Călinescu, Ia nota asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că
Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă
prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte. D-sa clarifică
noțiunea de realism, în sensul vederilor criticilor de artă sovietici, ca o
transpunere pe plan superior a realității../…/Tov. Acad. Oprescu/…/Brâncuși,
o figură mai puțin cunoscută, /…/un om de talent și de
mari speranțe în prima parte a activității sale, dar care, sub influența unor
sculptori la modă la Paris, care cultivau indefinitul, și a cubismului, a
devenit formalist, chiar cînd folosește elemente din arta populară, speculînd
prin mijloace bizare gusturilor (sic) morbide ale societății burgheze. /…/ Tov.
Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al RPR al operelor
sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în
artă./…/”. (Procesul verbal nr. 10, din 7 martie 1951, al Secțiuniide Știința
Limbii, Literatură și Arte din Academia RPR. Ședință prezidată de Acad.Mihail
Sadoveanu. Participanți Gh. Călinescu, I. Iordan, Camil Petrescu, Al. Rosetti,
Al.Toma, G.Oprescu, Jean Al. Steriadi, V. Eftimiu, Geo Bogza, Al. Graur, I.
Jalea, I. Panaitescu-Perpessicius și K.H. Zambaccian. Am extras după facsimilul
reprodus de Romulus Rusan în O discuție
la masa tăcerii. Brâncuși viu, ed. Spandugino, 2019). Și atunci e de vină
Irina Rimes? Sau Bogdan Gheorghiu?
Christian CRĂCIUN
