Editorial. A DOUA ZI DUPĂ…

Cartea cea mai vîndută la Tîrgul Gaudeamus a fost cea a Președintelui Klaus Iohannis, Pas cu pas. Surpriză? Nicidecum. O veche vorbă înțeleaptă zice că ziua cea mai periculoasă e cea de după victorie. Cea în care mai trăim cu toții un scurt răstimp. Un imens oftat de ușurare s-a auzit peste întreaga țară lunea trecută, după alegeri. Cine a avut urechi de auzit, l-a auzit. Cred că forța ascunsă a acestui oftat e adevăratul miracol de care s-a vorbit la aceste alegeri. Entuziasmul nu a mai fost dezlănțuit, ca la alegerea lui Constantinescu sau prima a lui Băsescu, ci moderat. A avut ceva reținut, dar cu atît mai amenințător. Un fel de „pe aici nu se trece”, de „așa nu se mai poate”. Sigur, forța aceasta este enormă, dar se poate risipi la fel de repede și de miraculos de cum s-a coagulat. Președintele Iohannis pare să știe asta. E vorba de transmutarea acestei energii spontane în energie pe termen lung, eficientă constructiv, nu doar distructiv. Căci acum urgența a fost demartelarea clanului mafio-politic pe cale de a se înstăpîni asupra țării. Urgența următoare este, s-a spus în multe feluri în această săptămînă de buimăceală, una de auto-re-construcție etnică. E un proiect prea ambițios? Cu siguranță, tocmai de aceea merită să i ne dedicăm. 

Mă întorc acum din București, care mi s-a arătat la fel de isteric, violent, grobian precum îl știam. De aici  trebuie început. Cei de la Kamikaze, la modul lor bășcălios, au spus cam același lucru într-o listă cu primele măsuri pe care le va lua viitorul președinte și în care prima era: nimeni nu va avea voie să se urce în autobuz nespălat. Aceasta este, să spun așa, miza pe termen lung. Lașul din Dubai plînge acolo de mila pensionarilor cărora le garanta pensia de pe afișe enorme. Pe termen scurt, sunt de făcut în viitoarele luni, cît mai repede, alegeri anticipate, ne trebuie un parlament nou și un guvern în consecință, care să corespundă suspinului acesta de dorință de schimbare. Am avut o speranță moderată că răul nu se va înstăpîni peste neam și instinctul sănătos al oamenilor a dat o palmă politicianismului, demagogiei deșănțate și prostiei megalomane și cinice. Acum am o speranță la fel de moderată că va fi o schimbare de stil. Este chiar mai importantă decît bugetul pe 2015 în care își va rupe dinții domnișoara de la finanțe. Marile examene le are de dat nu numai președintele, ci și presa, komentariatul din talkshowuri…am urmărit cu masochism posturi pe care le evit higienic și scîrba e mai mare decît înainte. Dacă va crește calitatea politicienilor români (evident că cei mai mulți nu înțeleg nici acum ce tsunami i-a lovit), dacă vom avea un parlament mult redus numeric și mult mai onest și profesionist (a analizat cineva calitatea învățămîntului nostru superior în științe politice, cel care i-a furnizat muniția ideologică dlui. Ponta?). Cîtă vreme defilăm cu alde Olguța Vasilescu sau Mirel Palada, e normal ca Ciuvică sau Chireac să se creadă lideri de opinie. Ultima dintre „măsurile” stipulate de Kamikaze era: fiecare român va fi obligat să citească cel puțin o carte pe an! Vedeți ce cale lungă mai avem de făcut?

P.S. Din fericire pentru istoria noastră, Ponta plagiatorul, pe care mulți încearcă să-l prezinte încă drept „un tînăr de perspectivă”, care doar trebuie să se mai maturizeze, s-a dovedit mai slab, mai laș, mai ticălos și cinic, mai prost pregătit, decît îl prezentau chiar adversarii. Pe care, în paranteză fie spus, nu îi are, cu excepția lui Băsescu. Față de care a construit o obsesia maladivă. Pentru sănătatea viitorului nostru, asemenea tip de politician trebuie să dispară de pe scena publică. Cuvinte mari? Dar nu a fost un vot mare? Pe care Iliescu, Năstase, Severin, fantome care bîntuie spațiul public insistent în ultima săptămînă, profitînd de idioțenia morală a televiziunilor, par să nu-l fi înțeles deloc. Atunci, ce pretenție să mai ai la Ponta?

Christian CRĂCIUN