Editorial. ALTFEL DESPRE TAXA RADIO

Împlinesc deja două săptămîni de cînd nu am mai dat drumul deloc la televizor. Nici măcar la sport. Credeți-mă, este ceva mai sănătos decît renunțatul la fumat! În schimb, ascult mult Radio România. Și spiritul meu cîrcotaș are a observa multe despre cum funcționează Actualitățile. Felul cum s-a cuplat a 88-a aniversare a radioului cu campania împotriva suprimării Taxei Radio-TV e profund discutabil. Sigur, propunerea de suprimare a taxei este de un populism grețos. Însă, indiferent de finanțare, ambele instituții media sunt sub controlul Statului și e utopic să vorbim despre „independență editorială”. Sunt și foarte diferite, și ar fi o greșeală să le discutăm la pachet, falimentul financiar al televiziunii ar fi impus pur și simplu închiderea ei. Există, desigur, o mulțime de oameni dedicați și plin de har în Radio, dar instituția ca atare s-a degradat editorial, precum sănătatea ori învățămîntul. Autopromovarea insistentă nu provoacă decît o senzație neplăcută de saturație. Mai ales  că radioul nu s-a putut opri să mintă (prin omisiune și discretă manipulare) nici măcar la ceasul aniversar. De exemplu, ni s-a dat o înregistrare de la cutremurul din 4 martie 1977. Dar înregistrarea era de la radiojurnalul de a doua zi, de la 7 dimineața, cei care au trăit evenimentele  își amintesc poate că în noaptea respectivă, Ceaușescu fiind plecat prin Africa, radioul n-a avut curaj să dea nicio știre despre cutremur pînă spre dimineață, cînd acesta s-a întors. Ne informam de la Europa Liberă, lăsată atunci pentru cîteva zile „la liber”, care organizase un fel de „lanț uman informativ” prin care oamenii puteau afla știri de la rude. 

Radioul nostru tace discret despre anii cînd a fost un simplu instrument de propagandă, nu spune nimic despre cum a reflectat Mineriadele sau încercarea de lovitură de stat din 2012. Degradarea editorială de care vorbeam se face simțită printr-un spațiu excesiv, disproporționat, după părerea mea, acordat muzicii „ușoare” (ore întregi devine simplu radio tonomat) și sportului (în speță fotbalului). Actualitățile (doar despre ele vorbesc aici) s-au deculturalizat masiv în ultimii ani. Nu mă interesează că există postul Cultural  și cel Muzical, ele sunt pentru oamenii deja avizați. Mă interesează

A fost scoasă și înlocuită cu indigeste și inutile șuete sportive de multe, nesfîrșite ore, în care bieții realizatori nu mai știu ce să inventeze, într-o țară în care sportul de performanță este în colaps. În rest, derizoriul și insignifiantul țin loc de actualitate, nu scapă nici un tîrg al cîrnaților sau al țuicii fără să fie lăudat. Să zic așa „filozofia” structurii de programe mi se pare complet greșită. Practic, avem o singură emisiune, de dimineața pînă noaptea, în care alternează scurtele „reportaje” cu muzică. Atît. La 13.30 o bună emisiune de dezbateri pe teme de actualitate, de o jumătate de oră. Nu e prea puțin? Mai este loc, ar trebui, cred,  cel puțin trei asemenea emisiuni pe parcursul unei zile. De cîte o oră fiecare. Mai este, apoi, problema invitaților, a comentatorilor. Este aici un cerc închis, rareori auzi o voce „nouă”. Radioul n-a transmis niciodată vreo dezbatere de la Revista 22, vreo întîlnire cu absolvenții de la NEC, nu invită comentatori de la platforme serioase gen Contributors, În Linie Dreaptă și multe altele. Peisajul nostru intelectual e mult mai divers decît îl reflectă Actualitățile. Care trăiesc sub superstiția „clipului” informativ. Totul scurt. Ce-ar fi dacă radioul ar avea curajul să se ridice împotriva acestei boli a prezentului? Să transmită conferințe, dezbateri de o întindere mai mare. Îmi vine acum în minte o întîlnire antologică de acum mulți ani dintre Adam Michnick și Andrei Pleșu, pe scena Ateneului. N-ar fi meritat așa ceva transmis integral și în direct la radio (și multe alte evenimente similare, evident)?Iată, azi Mihai Șora (acum o lună Neagu Djuvara) împlinește suta. N-ar merita o zi întreagă dedicată la RRA? Cu interviuri, mese rotunde de analiză a operei, scriitori și filosofi invitați… Sunt utopic! În această ordine de idei, nu înțeleg de ce, atunci cînd se dau conferințe de presă oficiale, transmisia se oprește cînd încep întrebările, de obicei partea cea mai interesantă a unei asemenea întîlniri. Radioul este departe de a fi instituția model în care pozează narcisic. Sunt multe observații,de exemplu, de făcut față de limba română folosită. Grăbiți, redactorii uită să pună punct între fraze, sau îl pun aiurea. Sunt știri redactate confuz, din care nu înțelegi nimic șamd. De exemplu: sunt două reclame (am mari rețineri față de acest capitol abundent al radioului, e o chestiune separată) în care se spune. Să-l auzim pe invitatul nostru… numai că invitatul este o doamnă. De ce nu or fi folosind femininul? De ce o emisiune de pe Cultural trebuie să se intituleze Crossover? Sigur că taxa pe audiovizual trebuie păstrată. Pur și simplu pentru că Parlamentul e un pericol public și n-aș da nicio instituție pe mâna lui. Dar asta nu ar trebui să împiedice o discuție critică aplicată. Nu vorbesc de șerpăria din interior, de aroganța și sumele enorme cheltuite pe călătoriile directorului, de îndepărtarea unor oameni care făceau emisiuni de calitate și mai altfel, Alexandru Rusu, sau acum mai recent Gabriel Basarabescu. Cenzura e în floare pe acolo. Nu, eu nu sunt Radio România Actualități. Adică un fals poleit.

Christian CRĂCIUN