Știri

EDITORIAL

Urîtul
Ceea ce domină viaţa noastră publică este urîtul. În mod straniu, spaţiul nostru fizic înconjurător arată mult mai frumos decît arăta înainte de 1989. Chiar dacă nevroza obsesională ne face să credem invers. S-a redus mult murdăria, a dispărut cenuşiul total(itar). Nu existau pe atunci aproape deloc, flori la balcoane, spaţii verzi, fîntîni, panouri colorate, mişcare, haine frumoase, policromia supermarketurilor. Era domnia obligatorie a mornului. Şi totuşi, lumea de astăzi este mai urîtă. S-au urâţit oamenii, fizic, moda cefelor groase, burdihanului revărsat peste maieu şi muşchilor „lucraţi” la sală produce pitencantropi, nu fiinţe raţionale cărora să le sclipească în ochi o cît de vagă urmă de inteligenţă. Poate, cel mult, o lucire de viclenie animalică. O privire aruncată într-o şedinţă a parlamentului sau la cîte un talkshow ne poate oferi suficiente cazuri de studiu fiziognomic. Dar urîciunea asta a trupurilor nu este decît un reflex exterior al unei iremediabile urîciuni a sufletelor. Există o serie de lucrări apărute şi la noi care înfăţişează cronologic diversele modele umane: omul antic, omul medieval, omul renascentist, omul romantic, omul societăţii industriale şamd. Mă întreb care este modelul uman al omului românesc postcomunist.

Din  nou privesc spre lumea „reprezentativă”: politică, finanţe, media, dar şi către „România profundă” (un nonsens, după părerea mea, nu există o Românie mai la suprafaţă şi una mai la adîncime. Şi, mai ales, sunt împotriva judecăţii de valoare implicite, ţara „profundă” nu este nicidecum mai valoroasă decît cea vizibilă, dimpotrivă: ţara „profundă” e cea care a votat multiplu la referendum, cea care alege în cunoştinţă de cauză primari şi parlamentari penali, care face din furt o mîndrie şi care vrea doar să primească, niciodată să dea poporului, cea care cauţionează prin vot masiv de peste 20 de ani cel mai retrograd regim politic din estul Europei, cea care asigură ratingul vidanjelor Antena 3 şi OTV etc.) ne izbeşte un chip caricatural, hidos, pictat parcă de Goya ori Daumier. Schima, pocirea feţei, vulgaritatea tonului, vorbelor şi a gesturilor, aroganţa, răstirea permanentă, agramatismul, scălîmbăierea de diferite forme – unele pretins „intelectuale” (dl. Mîndruţă, de exemplu, de a cărui excelenţă intelectuală nu se îndoieşte nimeni, a produs recent un text despre doctori şi preoţi, de nivelul moral şi logic al celebrei Nichita din Dorobanţi, dar foarte pe croiala ideologică a totalitarismului corect politic) – pretenţia de a şti totul sunt cu toatele forme ale Urîtului invadator. Minciuna devenită stindard, afişată cu superbie, fără minimul efort de a-i da măcar aparenţa etică şi logică a adevărului, este şi ea tot o formă a urîtului epidemic. A sfidării celorlalţi. E foarte greu să te aperi împotriva urîtului, mai ales că îl percepem mai mereu ca fiind doar al celorlalţi. Pentru că urîtul nu are dileme, el ştie din principiu că ceilalţi sunt de vină pentru totul.  De aceea mă şi enervează repetarea pe toate vocile  a celebrei butade cu România ţară frumoasă, păcat că e locuită, căruia nimeni nu se mai oboseşte să-i caute originea. Sentenţa această paradoxală este emisă de cele mai multe ori cu un aer de suficienţă plictisită, ca şi cum rostitorul însuşi ar fi emis-o din adîncimile insondabile ale cogitaţiunii proprii. Nimeni nu spune că şi el face parte din această urîciune înecătoare. Nu, România a fost o ţară frumoasă cîtă vreme a fost locuită de oameni frumoşi.  Ingineria socială a comunismului pur, cît şi a tardo-comunismului mascat de după 1989, au schimbat complet (şi definitiv?) estetica românului.  Este suficient să deschizi televizorul pentru a întîlni aceeaşi faţă multiplicată, bovină, a „activistului de nădejde” al PCR, travestit azi în avocat, afacerist, politician, „om de fotbal”, „analist politic”. Atenţie, nu vîrsta este în discuţie, schimbările de genă morală trec peste generaţii. Iar costumele de mii de euro nu pot masca urîtul niciodată.

P.S. După ce a eliminat cercetătorii români din dispora aflaţi în componenţa CNATDCU pentru a-l salva pe Ponta de acuzaţia de plagiat, punînd în loc oameni de încredere ai partidului cu CV-uri mult inferioare, guvernul organizează conferinţa diasporei ştiinţifice româneşti. Duplicitate specifică. Totuşi, cînd,  dl. Ponta şi complicii vor plăti pentru acest plagiat? Parte din urîciunea generală.
Christian CRACIUN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare